A învins strada! România nu trebuie să plătească despăgubiri pentru mina de aur de la Roșia Montană

România a câștigat definitiv procesul de arbitraj internațional privind mina de aur de la Roșia Montană. Comitetul ad hoc al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții (ICSID) al Băncii Mondiale a respins, pe 13 noiembrie, cererea companiei miniere canadiene Gabriel Resources de anulare a hotărârii din martie 2024. Compania a cerut statului român despăgubiri de aproximativ 6,7 miliarde de dolari pentru nerealizarea proiectului minier din județul Alba, astfel încât acum s-a încheiat un proces care a durat un deceniu, decizia fiind anunțată vineri de casa de avocatură bucureșteană Leaua Damcali Deaconu Păunescu (LDDP), care a reprezentat România. Împotriva hotărârii nu mai există nicio cale de atac: România nu va plăti despăgubiri, iar Gabriel Resources va trebui să ramburseze statului cheltuielile de judecată de aproximativ zece milioane de dolari.

Gabriel Resources a obținut în 1999 concesiunea pentru Roșia Montană, unde intenționa să deschidă cea mai mare mină de aur de suprafață din Europa. Proiectul urma să fie dezvoltat printr-o companie mixtă cu compania minieră de stat Minvest, Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), în care canadienii aveau pachetul majoritar. Potrivit planurilor, rezervele de aur și argint din munți ar fi fost extrase prin tehnologia cianurii, patru vârfuri de munte ar fi fost îndepărtate, iar în vale ar fi fost construit un imens iaz de decantare cu conținut de cianură. Investiția a fost ani de zile cea mai importantă temă a mișcării românești de protecție a mediului și a societății civile; în toamna anului 2013, zeci de mii de oameni au protestat la București, Cluj-Napoca și în alte orașe, atunci când guvernul Ponta a vrut să impună proiectul printr-o lege specială. Ca urmare a protestelor, parlamentul a respins legea, iar mina nu a obținut niciodată autorizația de mediu necesară. În 2021, Roșia Montană a fost inclusă pe lista patrimoniului mondial UNESCO datorită vestigiilor miniere romane și medievale, fiind în același timp trecută și pe lista siturilor în pericol.

Gabriel Resources s-a adresat ICSID în iulie 2015, invocând tratatele de protecție a investițiilor încheiate de România cu Canada și Marea Britanie. Inițial a cerut despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari, sumă care, împreună cu dobânzile, a crescut la aproximativ 6,7 miliarde. Compania a susținut că statul român a blocat investiția din motive politice, violându-și astfel obligațiile de protecție a investitorilor. Tribunalul arbitral a respins, pe 8 martie 2024, toate pretențiile și a obligat compania să plătească cheltuielile de judecată ale României. În iulie, Gabriel Resources a depus o cerere de anulare, susținând, potrivit Romania Insider, că doi membri ai tribunalului, Pierre Tercier și Zachary Douglas, nu au fost independenți și imparțiali și nu au făcut publice legăturile lor cu părțile, inclusiv cu reprezentantul juridic al României. Conform regulilor ICSID, cererea a suspendat automat executarea hotărârii, iar statul român a pus, ca măsură asigurătorie, sechestru pe acțiunile filialei Gabriel Jersey în RMGC, pentru a acoperi cheltuielile de judecată. Comisia Europeană a dorit, de asemenea, să se implice în procedura de anulare, însă comitetul ad hoc a respins această cerere în august 2025.

România a fost reprezentată de casa internațională de avocatură LALIVE din Geneva și de LDDP din București. Din partea LDDP, cazul a fost condus de profesoara Crenguța Leaua, în echipă lucrând și Ștefan Deaconu, iar Gabriel Resources a fost reprezentată de casele americane White & Case și Gibson, Dunn & Crutcher. Matthias Scherer, partener la LALIVE, a declarat că a fost o onoare să slujească poporul român și o mare satisfacție să vadă că România a respins pretențiile exagerate ale Gabriel, iar Leaua a numit decizia o încheiere meritată a unei proceduri arbitrale care a durat zece ani. Potrivit raportului pentru trimestrul al treilea din 2025, publicat pe 28 noiembrie, Gabriel Resources se află într-o situație financiară gravă: la finalul lunii septembrie avea doar 1,7 milioane de dolari canadieni în numerar, față de datorii de 23 de milioane de dolari canadieni, și își finanța activitatea prin emisiuni regulate de acțiuni.

Hotărârea privind Roșia Montană pune capăt uneia dintre cele mai mari procese internaționale de investiții din ultimul deceniu și reprezintă pentru România nu doar o victorie financiară, ci și una politică. Din punct de vedere juridic, confirmă decizia care, după protestele din 2013, a fost întărită de politică, iar mai târziu de nominalizarea UNESCO: mina nu se va putea construi. O despăgubire de șase miliarde de dolari ar fi reprezentat o parte semnificativă din deficitul anual al bugetului român, exact în momentul în care guvernul încearcă, prin măsuri de austeritate, să reducă deficitul sub ținta impusă de UE.

A învins strada

Oricum ar fi, la Roșia Montană nici nu ar fi existat vreun caz, dacă tineretul universitar de atunci nu ar fi ieșit în stradă în toată țara. Așa s-a născut mișcarea „Uniți salvăm Roșia Montană”, a cărei continuare firească a fost „Uniți salvăm România”, atunci când oamenii nu mai erau mobilizați doar de Roșia Montană, ci și de guvernarea coruptă a PSD, de apărarea lui Kövesi în fruntea DNA și de lupta împotriva corupției. Așa s-a consolidat societatea civilă din România, al cărei drum a fost marcat de demisii de premieri. Să ne amintim doar: cât de rapid a demisionat Ponta după tragedia de la Colectiv. Mulțimea de protestatari nici nu ajunsese bine în Piața Victoriei, și cerneala de pe demisia premierului era deja uscată. Tot societatea civilă născută din rezistența de la Roșia Montană a fost cea care s-a mobilizat practic în câteva clipe atunci când Grindeanu, actualul lider al PSD, a impus noaptea, prin ordonanță de guvern, protejarea pesediștilor corupți. Ordonanță care, culmea, a fost publicată chiar în acea noapte în Monitorul Oficial, pentru că există țări, iar România este una dintre ele, unde angajații Monitorului Oficial au și gardă de noapte. Când spun că ne-am mobilizat în câteva clipe, nu exagerez deloc: într-o seară geroasă de februarie, cu aproximativ minus douăzeci de grade, pe la ora opt seara a venit vestea înspăimântătoare, la ora zece țara era deja în stradă, și am rămas acolo în fiecare seară și noapte, până când guvernul a retras ordonanța cu pricina. A fost în aceeași săptămână în care Puzsér a anunțat la Budapesta un protest împotriva influenței ruse, pe care apoi l-a anulat din cauza frigului.

România care a câștigat procesul internațional este România pe care am construit-o și noi. Acea Românie care pe atunci era în stradă și care acum e obosită, a dispărut și, mai ales, e dezamăgită de politicienii cărora le-a dat funcții și care au promis că vor reprezenta ideea „vreau o țară ca afară”, lupta împotriva corupției. Apoi ne-am dezamăgit. Ne-am dezamăgit de Iohannis, de Nicușor, de USR-ul lui Dan Barna, apoi de USR în general, apoi USR a devenit exact ca PSD, atunci când și-a lichidat propria candidată, pe Lasconi, pentru a-l susține pe Nicușor. Acum să ne uităm la toți acești hoți și proști din parlament, care au provocat o criză guvernamentală de aproape jumătate de an, dar încă nu înțeleg care e problema. Nu e întâmplător că mulți dintre cei care pe atunci erau în stradă sunt acum votanți ai AUR: pur și simplu așa îi arată sistemului un gest sfidător. Și acest sistem are într-adevăr nevoie să fie sfidat. Acum, în sfârșit, am reușit. Această victorie este și victoria noastră. Să ne bucurăm de ea, dar mai ales să ne tragem putere din ea!

Ugar