Extrema dreaptă și extrema stângă franceză se pupă în bot pe tema Ucrainei

Marine Le Pen ar mai acorda doar jumătate de an susținerii financiare pentru Ucraina, Jean-Luc Mélenchon ar retrage Franța din NATO și ar readuce în discuție apartenența teritoriilor ucrainene aflate sub ocupație rusă. Potrivit unui sondaj realizat în noiembrie, cei doi ar ajunge în turul al doilea al alegerilor prezidențiale franceze. În campanie vor avea cu siguranță multe de spus despre cât de periculoasă ar fi victoria celuilalt. La Kiev, de victoria amândurora e motiv de îngrijorare.

Potrivit unui sondaj realizat de Toluna Harris Interactive între 3 și 5 noiembrie, Le Pen ar câștiga primul tur cu 34–36 la sută, în funcție de configurația candidaților, iar Mélenchon ar trece în toate cele cinci variante analizate cu 18–19 la sută, pentru a pierde apoi clar în turul doi. Emmanuel Macron își încheie al doilea mandat, centrul politic construit în jurul lui s-a slăbit, iar extrema dreaptă are în rezervă și o soluție pentru cazul în care Le Pen se ține de ce a spus despre propriul dosar penal. Curtea de Apel a atenuat interdicția ei de a candida, impusă pentru deturnare de fonduri europarlamentare, astfel încât aceasta expiră înainte de alegeri, iar pedeapsa cu închisoare executabilă ar putea fi ispășită cu brățară electronică. Le Pen a spus că nu va candida cu brățară la gleznă, caz în care Jordan Bardella i-ar putea lua locul, iar partidul a precizat că programul rămâne același.

Potrivit lui Le Pen, bugetul de stat francez se află într-o astfel de situație încât pentru instruirea și echiparea soldaților ucraineni ar mai fi bani, dar pentru sprijinul financiar ar mai ajunge cel mult jumătate de an, după care, a spus ea, din onestitate, lui Zelenski trebuie să i se spună adevărul. Nici pentru indexarea pensiilor franceze nu există niciun euro, a explicat ea, și de aici ar fi interesant de aflat ce pensionar francez ar avea de câștigat din ridicarea de către Le Pen a sancțiunilor împotriva Rusiei. Pentru că și asta cere, deși prin ridicarea sancțiunilor ar ușura în primul rând situația statului din cauza căruia trebuie instruiți soldați ucraineni.

La Mélenchon, explicația e cu totul alta. El se teme pentru independența Franței în raport cu NATO, de aceea partidul său ar retrage întâi țara din comandamentul integrat al alianței, apoi din NATO însuși, căutând în același timp o cooperare mai strânsă cu China. La mitingul de la Le Bourget, a adus în discuție și autodeterminarea Ucrainei, propunând ca locuitorii teritoriilor din sud-estul Ucrainei aflate parțial sub ocupație rusă să fie întrebați de care țară vor să aparțină. Purtătorul de cuvânt al diplomației ucrainene, Heorhii Tîhîi, i-a reamintit că ucrainenii au putut vota în 1991 pentru independență pe întreg teritoriul țării, iar ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot, l-a numit pe Mélenchon „purtător de cuvânt al Kremlinului”. Întrebarea practică rămâne totuși: dacă s-ar întocmi o listă electorală, ar fi incluși și cei care au fost nevoiți să fugă din fața armatei ruse, sau mai întâi ocupantul ar decide cine rămâne în oraș, iar Parisul i-ar întreba abia apoi pe cei rămași? La asemenea întrebări merită să ne reamintim cât de bine au putut colabora naziștii și comuniștii atunci când pe ordinea de zi se afla desființarea Poloniei. Regimurile lui Hitler și Stalin s-au arătat ani la rând unul altuia ca exemple înspăimântătoare, pentru ca apoi, în august 1939, prin protocolul secret al Pactului Molotov–Ribbentrop, să se pună totuși de acord cine ce parte din Europa de Est primește. Pe 1 septembrie, germanii au atacat din vest, pe 17 sovieticii din est, iar în primăvara anului 1940, în baza deciziei conducerii de partid sovietice, NKVD-ul a ucis aproape douăzeci și două de mii de cetățeni polonezi în masacrul de la Katyn. Polonezilor, din cauza diferenței ideologice, le-a rămas doar faptul că, în funcție de partea țării în care locuiau, au venit după ei soldați în uniforme diferite.

Candidații francezi de astăzi pornesc la luptă, la fel ca atunci, fiecare cu programul propriu – nu rareori prezentându-se reciproc ca exemple înspăimântătoare! –, și tocmai asta face interesant cât de apropiate le sunt, de fapt, pozițiile în privința Ucrainei. Le Pen, invocând contribuabilul francez, ar slăbi capacitatea de apărare a țării atacate, Mélenchon, invocând autodeterminarea, ar pune din nou la masa negocierilor frontierele pe care Rusia încearcă să le modifice prin forță. Între timp, Giorgia Meloni, menționată frecvent în aceeași frază cu Le Pen, a susținut Kievul chiar și ca prim-ministru, așa că extrema dreaptă franceză ar avea și ea posibilitatea de a duce o altă politică. Le Pen însă nu a ales această cale.

Din campania franceză, o problemă europeană

Potrivit datelor Institutului de Economie Mondială din Kiel, citate de Euronews, Franța s-a angajat să ofere Ucrainei, de la începutul invaziei totale, un sprijin de aproximativ 27 de miliarde de euro, din care 7,9 miliarde reprezintă asistență directă franceză, iar circa 19 miliarde partea asumată prin mecanismele Uniunii Europene. Potrivit cercetătorului francez în politici de securitate Elie Tenenbaum, adevărata pierdere ar fi dacă Parisul ar începe să blocheze și sprijinul european comun, în condițiile în care Franța, împreună cu britanicii, conduce grupul de țări care lucrează la garanțiile de securitate pentru Ucraina după un eventual armistițiu. O schimbare de curs a Franței ar afecta astfel atât mijloacele cu care se apără astăzi Ucraina, cât și pe cei care ar sta de partea ei dacă Rusia ar relua ofensiva după un armistițiu.

Pentru următorul buget multianual al UE, pentru perioada 2028–2034, Comisia Europeană a propus o rezervă de o sută de miliarde de euro pentru Ucraina, iar pentru aprobarea cadrului financiar de aproape două mii de miliarde este nevoie de decizia unanimă a statelor membre și de avizul Parlamentului European. De aceea, președinția irlandeză și Macron ar dori un acord politic încă în acest an, în timp ce Le Pen a numit graba antidemocratică și, în același timp, ar limita contribuția netă a Franței la cinci miliarde de euro anual, față de aproximativ opt miliarde în prezent. Diferența ar urma, probabil, să fie suportată de ceilalți, iar fermierilor francezi să le rămână ce li se cuvine, de altfel Franța este cel mai mare beneficiar al politicii agricole comune. Adunarea Națională franceză a respins deja propunerea partidului de reducere unilaterală a contribuției pentru 2027, dar chestiunea cadrului financiar pe șapte ani rămâne deschisă, iar dacă negocierile se prelungesc dincolo de alegeri, acordul s-ar putea adapta condițiilor noii conduceri franceze.

Pentru prelungirea sancțiunilor UE împotriva economiei ruse este, de asemenea, suficientă opoziția unui singur stat membru. Viktor Orban a demonstrat ani de zile această posibilitate, așa că la Bruxelles se știe foarte bine ce ar însemna dacă, de această dată, ar trebui convins de fiecare dată guvernul Franței să aprobe prelungirea. În primăvară, francezii votează pentru propriul președinte, iar ucrainenii trebuie, între timp, să asculte cum unul dintre candidații cu șanse economisește pe seama sprijinului acordat lor, iar celălalt practică autodeterminarea pe propriile lor frontiere, și amândoi vorbesc despre suveranitatea Franței cu atâta mândrie, de parcă ar ști cu adevărat despre ce vorbesc.

Anna Karczag