Spionul care s-a lăudat cu prăbușirea unui cancelar – iar Europa a continuat să doarmă

Jan Marsalek, fostul șef fugar al companiei Wirecard, s-a lăudat de la Moscova că „am reușit să-l răsturnăm” pe cancelarul austriac Sebastian Kurz. Rețeaua descoperită în jurul său a scos din Austria telefoane ale Ministerului de Interne și le-a trimis în Rusia, a adunat date despre refugiați și jurnaliști (a obținut și adresa lui Christo Grozev, fondatorul celebrului portal Bellingcat, pe care a transmis-o rușilor, care au și dat o spargere la locuința acestuia), în timp ce a apărut și planul de a pune mâna pe serviciul de informații austriac. Rușii lucrau la slăbirea Europei, iar o parte a elitei politice europene a oferit cu bunăvoință corupția, politica de personal și autoamăgirea confortabilă necesară pentru asta.

Sebastian Kurz a demisionat din funcția de cancelar pe 9 octombrie 2021, după ce o anchetă de corupție care ajunsese la anturajul său a îngropat guvernul condus de el. Se ancheta atunci dacă favoritul de 35 de ani al Europei conservatoare și oamenii săi cumpăraseră cu bani publici sondaje de opinie favorabile și apariții în presă, iar treisprezece zile mai târziu, într-un schimb de mesaje de la Moscova, altcineva sărbătorea deja succesul. Jan Marsalek, directorul disparut al Wirecard, i-a scris lui Orlin Rusev, șeful rețelei de spionaj bulgare pe care o conducea: „am reușit să-l răsturnăm” pe cancelar.

Potrivit unei conversații din dosarele de anchetă obținute de The Telegraph, Marsalek era foarte interesat de telefonul lui Thomas Schmid și se mândrea cu faptul că avusese un rol în confiscarea aparatului. Schmid a fost secretar general al Ministerului de Finanțe, apoi șeful fondului de administrare a proprietăților statului și om de încredere al lui Kurz; Marsalek îl descria ca pe cel care se ocupa de finanțarea secretă a campaniei lor. Anchetatorii austrieci i-au confiscat telefonul în noiembrie 2019, iar din mesajele descoperite au pornit o serie de anchete de corupție, printre care și povestea care, doi ani mai târziu, a dus la demisia cancelarului.

În propria relatare a lui Marsalek, toate acestea apar ca o operațiune cumva haotică, dar eficientă: au pus mâna pe telefon, iar restul mesajelor l-au „terminat” pe cancelar. Autoritățile austriece investighează acum exact ce rol a avut el în aceste evenimente, după ce materiale provenite din ancheta britanică au fost incluse în dosarul cazului Ott–Marsalek. Prin intermediul avocatului său, Kurz a cerut acces la documente, iar pe 9 noiembrie, la Viena, a declarat că, fiind parte implicată, este foarte curios de rezultat.

În acest punct, cititorul european are tendința să se relaxeze confortabil: un escroc fugar se fălește față de un alt infractor, așa e în lumea spionilor, probabil exagerează. Numai că, în jurul lui Marsalek, a ieșit la lumină o rețea ale cărei membri aveau acces la date de stat, la locul unde se aflau persoane persecutate și la telefoanele unor funcționari de rang înalt. Despre măsura în care s-a lăudat exagerat se poate discuta; e mult mai greu de contestat cât de confortabil se mișca Moscova prin instituțiile europene.

Până în iunie 2020, Marsalek, în calitate de director de operațiuni al companiei germane Wirecard, era considerat una dintre figurile de vitrină ale modernizării financiare. Compania era mândria bursei germane, până s-a descoperit că 1,9 miliarde de euro, bani care teoretic existau, nu aveau nicio urmă. Marsalek a fugit atunci cu un avion privat din Austria la Minsk, apoi s-a refugiat în Rusia. Potrivit procurorilor britanici, el lucra în principal pentru FSB și transmitea instrucțiunile serviciilor rusești către Rusev.

Grupul bulgar stabilit în Marea Britanie a monitorizat în toată Europa critici ai Kremlinului și jurnaliști de investigație, a discutat despre răpiri și a planificat acțiuni de dezinformare. La arestarea lui Rusev, în 2023, poliția britanică i-a confiscat dispozitivele, iar mesajele descoperite au deschis, una după alta, uși în spatele cărora activitatea se desfășura, până atunci, netulburat. Șase membri ai rețelei au fost condamnați, în mai 2025, la peste cincizeci de ani de închisoare în total, Rusev primind zece ani și opt luni. Marsalek, în tot acest timp, a rămas inaccesibil autorităților europene, la adăpost în Rusia.

Una dintre figurile-cheie ale poveștii austriece a fost Egisto Ott, fost ofițer al Oficiului pentru Protecția Constituției și Combaterea Terorismului (BVT). Tribunalul din Viena l-a condamnat, în primă instanță, în mai 2026, la patru ani și o lună de închisoare: procesul s-a axat pe abuz în serviciu, corupție, colectare ilegală de date și sprijinirea serviciilor de informații ruse. Un laptop cu echipament de securitate special a ajuns, de asemenea, în Rusia, la fel ca telefoanele unor funcționari de rang înalt din Ministerul de Interne. Povestea acestora din urmă ilustrează, aproape jignitor de bine, grija statului european. Trei aparate s-au udat într-un accident cu o canoe în 2017, motiv pentru care au fost predate pentru recuperarea datelor, iar potrivit anchetei au ajuns apoi în rețeaua lui Marsalek, după care Rusev a organizat, în 2022, transportul lor de la Viena, prin Istanbul, până în Rusia. Așadar, funcționarii austrieci voiau să-și recupereze datele, iar serviciile rusești erau, la rândul lor, foarte interesate de exact aceleași date. Aceasta este, cu siguranță, o interpretare deosebit de generoasă a celebrei neutralități austriece: ca secretele Ministerului de Interne să nu cunoască frontiere. Orice paralelă cu diplomația externă maghiară condusă de Szijjártó și cu regimul lui Viktor Orbán este, desigur, pură coincidență.

Ott a mai adunat informații despre persoane care fugiseră din Rusia, printre care un fost angajat al serviciilor secrete care cădea în dizgrația lui Putin. Potrivit acuzării, el a fost cel care a descoperit adresa secretă de la Viena a jurnalistului de investigație Christo Grozev; locuința lui Grozev a fost, ulterior, spartă. În privința asasinatului comis în 2019, la ordinul statului rus, în Tiergarten din Berlin, a întocmit pentru Moscova o analiză pe care acuzarea a descris-o drept un ghid care putea fi folosit pentru viitoare atentate în Europa.

Aici ar fi deja deosebit de greu să vorbim despre o simplă curiozitate diplomatică inocentă. Adresa unui refugiat, mișcările unui jurnalist sau analiza greșelilor unei crime comise sunt valoroase pentru că, prin ele, oamenii pot fi găsiți, intimidați și puși în pericol. Cei care credeau că, ajungând în Austria, au scăpat din mâna lui Putin au avut datele lor retransmise urmăritorilor chiar de către un om al statului care îi adăpostea. Europa i-a primit, iar apoi, prin propria sa instituție, i-a arătat Moscovei la care sonerie trebuie să apese.

Potrivit investigației Telegraph din martie 2025, Marsalek plănuia lucruri și mai mari: voia discreditarea BVT și înființarea unui nou serviciu, în fruntea căruia să fie pus un conducător loial lui. Să fim de acord: controlul asupra unei organizații complete de informații și contrainformații ar fi oferit posibilități complet diferite față de câțiva funcționari cumpărați, întrucât, prin Austria, Moscova s-ar fi putut aproxima și de informațiile serviciilor partenere britanice și ale altor state europene. Planul a beneficiat de un teren favorabil creat de scandalul BVT, izbucnit în timpul mandatului de ministru de interne al lui Herbert Kickl. Percheziția din februarie 2018, efectuată la cererea procurorului, cu autorizație judecătorească, la sediul serviciului – ulterior declarată ilegală –, precum și campania politică din jurul instituției au zdruncinat și încrederea partenerilor externi: BVT s-a retras și din unele grupuri de lucru ale Clubului de la Berna, iar partenerii internaționali au restricționat transferul de informații. Așadar, în timp ce oamenii rețelei ruse lucrau din interior, politica austriacă asigura haosul din exterior; planul de preluare descris de Telegraph a fost, în final, blocat de scandalul Ibiza și de ieșirea FPÖ de la guvernare în 2019.

Povestea s-a îmbogățit anul acesta cu noi capitole. În iulie, Ott și fostul său superior, Martin Weiss, au fost puși din nou sub acuzare pentru dosarul cu documente scurse de la BVT. Potrivit acuzării, Ott a trimis deja în 2017 unui jurnalist un material de 26 de pagini, care conținea numele și funcțiile unor angajați ai Ministerului de Interne, precum și acuzații la adresa serviciului. Moscovei nu-i este nevoie să producă ea însăși fiecare scandal. O parte a elitei politice europene produce cu sârguință materialul utilizabil: propagandă construită din bani publici, funcții distribuite pe bază de loialitate personală, abuzuri mușamalizate și dosare adunate unii împotriva altora. Iar rușii vin și caută ce nemulțumire, afacere sau ambiție de carieră pot folosi în interesul propriu. Noi numim asta, câteodată, particularitate a politicii interne, apoi ne mirăm când copia particularităților noastre apare la Moscova.

Rusia vrea, în mod deliberat, să slăbească și să dezbine Europa, iar spionajul este doar unul dintre fronturile acestei acțiuni. Instituțiile europene descriu și sabotajul, atacurile asupra infrastructurii critice, manipularea informațională și influențarea alegerilor ca parte a unei campanii ruse susținute și coordonate. Scopul este o Europă aflată în conflict internă, intimidată, care nu mai are încredere nici în propriile instituții și care poate fi mai ușor abătută de la susținerea Ucrainei sau de la organizarea propriei apărări. Și totuși, o parte dintre factorii de decizie europeni par să aștepte ca Putin să-și lase personal cartea de vizită pe lângă un server spart, pe un tronson de cale ferată aruncat în aer sau lângă un telefon furat. Până atunci, se poate formula cu finețe, se poate organiza o nouă rundă de consultări și se poate constata că situația e îngrijorătoare. La Moscova citesc, cu siguranță ușurați, că îngrijorarea noastră funcționează, în continuare, impecabil.

La Kiev, Harkov și Odesa, oamenilor le-a rămas mult mai puțin spațiu pentru o astfel de distanțare confortabilă. Ei cunosc intențiile statului rus din rachetele și dronele care le cad pe case. Europa nu trebuie să ajungă în aceeași situație pentru a trata cu seriozitate distrugerile care au loc în propriile instituții, în transporturi și în spațiul public, pentru că funcționarul cumpărat la bucată, adresa obținută ilegal și serviciul de contrainformații demontat reprezintă deja, în sine, un atac, iar fiecare operațiune de succes ușurează calea pentru următoarea.

Marsalek s-a lăudat cu prăbușirea unui cancelar. Europei, însă, i-ar putea da deja suficiente motive de rușine ceea ce dezvăluie conversațiile și faptele rețelei descoperite în jurul lui: în timp ce rușii lucrau metodic, prea mulți lideri europeni au considerat că apărarea este incomodă, costisitoare și ar putea afecta chiar și relațiile bune. Relațiile bune, în final, au rămas. Doar că între ministerele noastre de interne și serviciile lor secrete.

Anna Karczag

Ugar