Trumpiade: „Rusia se poartă cuviincios cu Ucraina” - așa trădează Europa și Ucraina

Președintele american Donald Trump a declarat luni, în fața Casei Albe, jurnaliștilor, că Rusia „sincer, se poartă cuviincios cu Ucraina” și „nu face prea multe”. În aceeași zi, o dronă rusească a lovit în plină zi un parc din județul Harkiv, ucigând șase oameni, printre care doi copii, potrivit relatării Kyiv Independent. Cu o noapte înainte, Rusia atacase Kievul cu peste o duzină de rachete balistice și vizase aproape treizeci de obiective energetice vitale din întreaga țară, iar sâmbătă, în urma atacurilor rusești din diferite regiuni ale țării, zece oameni au murit și 73 au fost răniți. Președintele american nu a spus niciun cuvânt despre toate acestea, în schimb l-a lăudat pe Vladimir Putin pentru faptul că, în opinia sa, dă dovadă de măsură atât în Ucraina, cât și în Iran.

Trump a răspuns la întrebarea dacă este deschis unei întâlniri trilaterale cu Putin și cu președintele chinez Xi Jinping. Potrivit Wall Street Journal, Putin ar folosi exact acest summit, din care Zelenski ar lipsi, pentru a stoarce un acord de pace favorabil Moscovei, deși, în opinia lui Trump, întâlnirea ar viza în primul rând dezarmarea nucleară, nu Ucraina, întrucât acolo Rusia oricum „se poartă cuviincios”. Despre Xi Jinping a spus că „a fost foarte corect cu Ucraina”, deoarece nu s-a implicat prea mult, „și același lucru este valabil și pentru Rusia”, adăugând apoi:

„Au fost departe de ceea ce ar fi putut fi, și asta apreciez.”

Nu s-a putut stabili dacă se referea la sprijinul acordat de China Moscovei sau la modul în care Rusia duce războiul în Ucraina. Toate acestea au fost spuse despre un război în care, potrivit statului-major ucrainean, Rusia a pierdut peste un milion și jumătate de militari și în care, numai în săptămâna trecută, a folosit împotriva Ucrainei aproape 2.700 de drone de atac, 1.700 de bombe aeriene ghidate și 66 de rachete balistice.

Dar, potrivit lui Trump, Putin „lasă Iranul în pace”, iar acest lucru este „foarte pozitiv”, întrucât Statele Unite „lovesc dur Iranul, atât economic, cât și militar, iar Rusia nu a făcut nimic acolo ce să se vadă”. Faptele arată însă altceva: Rusia este un aliat strâns al Iranului, a promis că îl va sprijini pe Teheran în războiul cu Statele Unite, iar mai multe publicații au relatat despre livrări de armament rusesc, sprijin pentru dezvoltarea rachetelor, precum și despre informații de spionaj pe baza cărora Iranul ar fi putut ataca baze americane din Orientul Mijlociu. La 30 aprilie, chiar generalul Dan Caine, președintele Comitetului Mixt al Șefilor de Stat Major din SUA, a confirmat că Rusia sprijină Iranul, iar Putin i-a promis președintelui iranian Masoud Pezeshkian că îi va furniza toate „bunurile necesare” - în timp ce Ucraina a trimis experți în statele din Golf pentru a ajuta la doborârea dronelor iraniene.

Totuși, pe baza declarației sale de luni, Trump îl consideră aliatul adevărat pe Putin, nu pe Zelenski. Nici de această dată nu l-a cruțat pe președintele ucrainean: a spus că Ucraina ar trebui să ia în considerare trimiterea altcuiva la negocieri și a adăugat: „Am dat mult Ucrainei, ei nu ne-au dat nimic.” Acordul privind motorina încheiat cu Putin și suspendarea sancțiunilor împotriva Rusiei le-a justificat prin faptul că Washingtonul negociază cu Kremlinul eliberarea unui ostatic de mare importanță. Statele Unite au anunțat la 9 octombrie că, în pofida sancțiunilor, cumpără motorină rusească, iar Trump i-a cerut Ucrainei să oprească atacurile asupra rafinăriilor de petrol rusești. Legiuitori și critici din ambele tabere politice spun însă că prețurile mondiale ale petrolului sunt determinate în primul rând de războiul din Iran, iar acordul recompensează Moscova tocmai în momentul în care aceasta bombardează continuu orașele și sistemul energetic ucrainean.

Explicația ține de alegerile de la jumătatea mandatului, programate pe 3 noiembrie. Trump își dorește combustibil mai ieftin pentru alegătorii săi, pentru asta are nevoie de Kremlin, de aceea îl deranjează din ce în ce mai puțin ce face Kremlinul în Ucraina. Pe balanța „comportamentului cuviincios” stă un parc din Harkiv, unde au murit doi copii, un atac cu rachete balistice asupra unei capitale și treizeci de obiective energetice bombardate înainte de iarnă. Trump nu știe despre toate acestea, sau nu vrea să știe, iar dacă el numește asta „nu prea multe”, nici nu merită să-l întrebi ce ar considera multe, pentru că răspunsul îl primește Ucraina în fiecare noapte.

De fapt, Trump nu face altceva decât să continue atacul anti-ucrainean pe care l-a pornit în ultimele zile. Duminică, într-o postare pe Truth Social, practic a reluat propaganda Kremlinului și a acuzat Ucraina că nu vrea pacea. Da, Ucraina ar putea chiar capitula, mai mult, milioane de ucraineni ar putea comite sinucidere în masă, numai ca să-i facă pe plac bătrânului demon cu păr portocaliu. În aceeași postare a dat dovadă și de siguranță geografică, afirmând că Ucraina și-a pierdut deja oceanele - la plural - și mările sale - tot la plural. În locul lui Volodimir Zelenski și al administrației prezidențiale ucrainene, eu aș consemna asta acum printr-un tratat, adică președintele american să pună în scris că așa s-a întâmplat, pentru că, după un război câștigat, Kievul ar putea să-și revendice, invocându-l pe președintele american, Oceanul Pacific și Oceanul Atlantic, plus câteva mări pe deasupra. Din păcate, așa ceva nu poate fi tratat decât cu umor, altfel înnebunim.

Când Trump vorbește despre faptul că America a dat, iar Ucraina în schimb nu a dat nimic înapoi, e bine să precizăm: Ucraina nici măcar rachetele Patriot plătite în avans nu le primește, deoarece ministrul apărării Pete Hegseth refuză să le livreze Kievului. La summitul NATO, Trump promisese Ucrainei că va primi planurile sistemului Patriot, ca să și le producă singură, apoi a dat înapoi și de la asta. Cel mai rușinos lucru dintre toate a venit chiar din partea producătorilor americani de armament: aceștia au început să se îngrijoreze pentru că Ucraina ar produce mai rapid și mai ieftin, iar, cu binecunoscutul ei elan de inovație, ar putea chiar dezvolta Patriot-ul în continuare, iar atunci America ar ajunge în dezavantaj. Iată, pe cerul ucrainean pot zbura acum liber rachetele balistice rusești, care ucid civili în fiecare zi. Pe deasupra vine și sabotajul lui Musk cu Starlink, care joacă un rol esențial în apărarea antidronă, plus întreruperea schimbului de informații de spionaj care avertizează asupra lansării rachetelor balistice. Ucrainenilor li s-au luat chiar și acele trei-cinci minute care sunt suficiente pentru a te adăposti de racheta care vine, dacă nu mai ajungi la timp într-un adăpost.

Între timp, Trump și administrația sa nu fac decât să distrugă, iar și iar. Au pornit un război împotriva Iranului fără măcar să-și informeze aliații, iar apoi, când au ajuns în impas, s-au văicărit că de ce nu-i ajută nimeni. Și-au irosit sistemele Patriot pe dronele iraniene, deși Zelenski le spusese că are atuuri: Ucraina este bună la apărarea antidronă și, mai ales, e ieftină. Lui Trump nu i-a trebuit asta. Saudiții, în schimb, au fost mai înțelepți, l-au ascultat pe Zelenski și au și încheiat afacerea cu el. Teheranul a închis Strâmtoarea Hormuz, reducând astfel o parte semnificativă din aprovizionarea energetică a lumii, exact într-o perioadă în care acest lucru e mai sensibil și are efecte mai acute ca de obicei. Trump a încercat o vreme să prelungească termenul la nesfârșit, a amenințat chiar cu bombardarea totală a Iranului și, aproximativ de douăsprezece ori, a anunțat că s-a ajuns la o înțelegere cu Iranul. Păcat că Teheranul nu știe nimic despre asta, iar Strâmtoarea Hormuz s-a tot „redeschis”, cel puțin în mintea lui Trump.

Principala armă de politică internă a lui Trump era, în trecut, faptul că, în primul său mandat prezidențial, a gestionat relativ bine economia, în timp ce al doilea mandat a devenit de-a dreptul catastrofal. Deși mii de experți i-au spus că taxele vamale nu vor salva America, idiotul cu păr portocaliu nu i-a ascultat. Comerțul a început să se blocheze, iar furnizorii au transferat pur și simplu costul taxelor vamale pe seama consumatorilor. Este important să ne amintim toate acestea pentru a înțelege: inflația americană a început cu mult mai devreme decât reiese din analizele de azi, iar războiul din Iran doar s-a adăugat peste ea. Dansul de colo-colo, declarațiile și măsurile contradictorii poate că și-au atins scopul dorit în primele luni ale celui de-al doilea mandat, dacă a existat vreun scop în toate astea: să-l facă pe președintele american imprevizibil, astfel încât toată lumea să se grăbească să ajungă la o înțelegere cu el cât mai repede. Acest efect, să-i spunem mai degrabă vrăjeală, a trecut, pentru că Trump nu dispune de capacitățile intelectuale minime necesare acestui spectacol.

Nici promisiunile sale nu par a fi mai mult decât vorbe aruncate în vânt. A atacat deja Europa pentru că achiziționează petrol rusesc, lucru care era adevărat doar în măsura în care Ungaria a făcut și continuă să facă asta, dar Europa în ansamblu își luase rămas-bun de la combustibilii fosili rusești încă înainte de sosirea lui Trump la putere. Cu toate acestea, președintele american însuși vrea acum să cumpere motorină de la Moscova și ridică sancțiunile. Trump este, așadar, idiot, dar aceasta este problema mai mică. Cea mai mare este că a devenit, între timp, și un criminal de război, și s-a întors împotriva Occidentului, mai exact împotriva Europei. Acest lucru trebuie tratat astăzi ca pe un fapt.

Nu întâmplător acordă o asemenea importanță alegerilor de la jumătatea mandatului. Dacă republicanii suferă o înfrângere, așa cum pare tot mai probabil, atunci pierderea majorității în Congres va fi problema lui mai mică. Cea mai mare va fi că până și Grand Old Party s-ar putea întoarce împotriva lui, pentru că 2028 nu mai e atât de departe, iar senatorii și deputații republicani care, peste doi ani, vor trebui să-și apere locul, s-ar putea trezi că alături de Trump nu se poate câștiga - iar aici îl așteaptă chiar și posibilitatea unei condamnări, și nu, nu din cauza Ucrainei, ci din cauza corupției sale din plan intern, e suficient să ne gândim la afacerile sale dubioase cu criptomonede sau la suspiciunile de manipulare bursieră.

Perspectivele nu sunt prea bune

La alegerile de la jumătatea mandatului se anticipează un eșec republican, dar nu știm cât de mare va fi. Dacă democrații reușesc să câștige atât Camera Reprezentanților, cât și Senatul, atunci poate există o șansă ca America să nu se piardă definitiv, dar e mai puțin probabil ca Trump să se comporte altfel. Va urma o luptă lungă, aproximativ până în 2028, între Casa Albă și Capitoliu, iar președintelui îi va rămâne cea mai mare marjă de manevră exact în politica externă. Acolo Trump se va dezlănțui oricum: va prelungi conflictul până la Moscova, la nevoie chiar până la Magadan, dar noi va trebui să supraviețuim acestor doi ani menținând, în același timp, sprijinul pentru Ucraina. Pentru Europa, aceasta va fi o sarcină dificilă. La Paris vine Le Pen, care nu-i este un prieten apropiat Kievului, și am spus-o chiar blând. În Germania, AfD se pregătește deja și poartă negocieri cu actorii-cheie ai industriei energetice rusești. Nici poporul european nu s-a ridicat la înălțimea situației: pentru el contează ieftinătatea, să fie bani, distracție, mâncare, chef, iar dacă rămâne ceva după petrecerea de weekend, trimitem și Ucrainei, dar asta nu e prioritatea. De ani de zile scriu că lipsa unei acțiuni împotriva putiniștilor europeni ne va împinge pe toți spre prăpastie, și iată, exact aici am ajuns: cele mai puternice două state ale Uniunii, Franța și Germania, par, după toate semnele, să cedeze. Franța este un caz aparte, întrucât, odată cu plecarea lui Macron, s-ar putea încheia acea descurajare nucleară franceză europeană care ar trebui să înlocuiască umbrela americană. Le Pen a declarat deja în 2024 că nu ar împărtăși acest lucru cu Europa.

Desigur, putem spera că la un moment dat funcționarea mentală a lui Trump se va îndrepta, dar speranța ne fură timpul pe care ar trebui să-l folosim pentru a ne pregăti pentru o viață fără America, iar acest lucru nu mai poate fi amânat. Tocmai aceasta este esența războiului cognitiv: te face să crezi că nu e chiar așa de grav, că totul se poate repara și rezolva, că mai e timp. Jucăm acest „mai e timp” din 2022 încoace și nu vrem să învățăm că ceea ce nu facem azi, mâine nu vom mai avea timp să facem, și nu se va mai face niciodată.

Anna Karczag