Ziua în care UDMR a înghițit toată presa maghiară din Transilvania

Stau aici, în fața tastaturii, de mai bine de o oră, și mâinile încă îmi tremură — de furie. De furia aceea rece, limpede, care urcă din stomac atunci când privești cum vocea unei întregi comunități este lichidată, iar ucigașii nici măcar nu se grăbesc, pentru că știu că nu-i oprește nimeni. Nu crima în sine este cel mai cumplit, ci nesimțirea ei. Ritmul. Rânjetul. Lăsați-mă să vă spun ce s-a întâmplat, pentru că, dacă nu scriu acum, imediat, cât încă fierbe în mine, până mâine mă voi resemna și eu, așa cum se resemnează toată lumea — și exact pe resemnarea asta contează hienele. Să fim sinceri: pe bună dreptate!

Miercuri dimineață, ora zece, București. CNA — Consiliul Național al Audiovizualului — ține ședință publică. Primul punct pe ordinea de zi, de parcă ar fi vorba despre o amendă de parcare: cazul Alamo Impex. Este firma care deține douăsprezece frecvențe radio în județele maghiare din Transilvania. Douăsprezece! Iar împreună cu Krónika, cu Székelyhon, cu radiourile, cu site-urile, acesta este megafonul prin care aproape un milion de oameni se informează în limba lor maternă — și totul este acum transferat în mâna, ori mai bine zis în buzunarul, liderului grupului senatorial al UDMR, Turós Lóránt. Scandalul a fost declanșat azi la prânz de publicația Magyar Hang.

Trebuie știut care este singura menire a CNA pe lumea asta. SINGURA. Să împiedice ca prea multe frecvențe să ajungă într-o singură mână, ca să nu se poată construi un monopol media. Asta e rațiunea lui de a exista, pentru asta este plătit, pentru asta există — și exact acest consiliu tocmai a dat pe mână unui singur om aproape întreaga presă maghiară din Transilvania, fără o singură întrebare. Ba mai mult: la ședința CNA nu a existat nici măcar un singur vot împotrivă, niciun murmur, nicio dreagere de glas. Libertatea presei maghiare din Transilvania s-a scurs din lume așa cum dispare apa în closetul tras — în tăcere, eficient, și nimeni nu s-a uitat în urmă.

Dar cine este acest Turós Lóránt, în poala căruia a picat jumătate din spațiul public transilvănean?

O, el nu e vreun om de afaceri venit din afară, pentru că din 2012 până în 2016 A FOST EL ÎNSUȘI MEMBRU AL CNA. Membru al aceluiași consiliu care acum a dat aprobat, fără o vorbă, monopolul lui. Și — ține-te bine! — a debutat și atunci cu un scandal de incompatibilitate: s-a aflat că, în timp ce era numit membru al autorității media, el însuși deținea cincizeci și cinci la sută dintr-un radio, City Radio. Legea interzice ca un membru CNA să aibă interese într-o firmă media — tocmai pentru că e ca și cum arbitrul ar fi plătit de una dintre echipe. Pătrunde adânc sensul: omul care în 2012 a trebuit „pus la punct" pentru că se așezase, ca proprietar de radio, în consiliul care veghează împotriva monopolului, acum, paisprezece ani mai târziu, prin același consiliu pune mâna pe întreg universul radio și de presă scrisă al maghiarilor din Transilvania. Cercul s-a închis. Șarpele și-a mâncat propria coadă, apoi a râgâit mulțumit. În 2016 a devenit senator UDMR — pe atunci încă predica despre cum „CNA poate fi reformat mai bine din Parlament". Sigur. L-a și reformat. Zece ani mai târziu s-a întins din Parlament înapoi și și-a adus partea acasă cu vechiul consiliu — iar ceea ce e și mai înspăimântător e că i-a mers mai ușor decât o comandă de pizza.

Și dacă ai crezut că nu se mai poate întrece asta, ține-mi berea Ciuc, pentru că există în povestea asta un personaj a cărui mărturie, de una singură, demască întreaga scenetă. La ședință, CNA a făcut legătura în direct, de la Târgu Mureș, cu administratorul firmei vândute, un om pe nume Hompot Szilárd István. Iar acest nenorocit, în fața camerelor, în ziua execuției propriei firme, a recunoscut: nu are idee de ce se vinde firma, aflase despre tot cu o zi înainte. E ca și cum, la propria înmormântare, ai afla de la radio că ai murit — dar se vede limpede și altceva: decizia nu s-a născut în acea sală din București, nici miercuri, nici în capul lui Hompot. În atâta timp nu poți transcrie cinstit nici măcar o Dacia la mâna a doua, darămite să evaluezi întreaga piață media a unei regiuni. Nici n-a evaluat-o nimeni. La ce bun, când rezultatul era deja săpat în piatră înainte de ședință? Ședința de la București n-a fost decât ridicarea cortinei pentru o piesă scrisă cu luni în urmă, undeva unde nu există procese-verbale — doar strângeri de mână, clipiri din ochi și plicuri.

Turós Lóránt e senator sătmărean de patruzeci și șapte de ani care — potrivit investigației de avere făcute de Átlátszó Erdély și Transtelex — se mișcă la fel de dezinvolt în mediul de afaceri din județul Satu Mare ca și în marea politică bucureșteană. Trecutul lui e o țesătură instructivă: a fost cândva administrator al unei firme strategice de stat, Radiocom, apoi membru CNA, iar acum este membru al comisiei parlamentare care supraveghează serviciile de informații. A avut și ziar propriu: Szatmári Friss Újság, deținut prin firma Friss Press SRL. Ziarul acela s-a stins în 2022, iar editura i s-a prăbușit în mână cu un milion de lei datorii și șase sute șaizeci de mii de lei pierdere. Omul acesta, așadar, a demonstrat că e capabil să bage o editură în zidul de beton cu 220 la oră — iar acum, drept răsplată, le-a primit pe toate celelalte, și, ca om care supraveghează serviciile secrete, de acum înainte supraveghează și jumătate din presa transilvăneană. Somn ușor, Ținutul Secuiesc, somn ușor, Transilvania!

Potrivit declarațiilor lui de avere, are o firmă de securitate, Fullsecurity, care an de an a încheiat contracte din bani publici de ordinul milioanelor cu primării din județul Bihor conduse de UDMR — de pildă Cherechiu și Săcueni. Declarația de avere mai dezvăluie și că, în ultimul an, senatorul a luat împrumuturi de aproape două sute șaptezeci de mii de euro, iar conturile lui bancare au ajuns la zero. Cu alte cuvinte, un om grav îndatorat a devenit dintr-odată țarul media al unei întregi regiuni — și asta are o singură citire logică: nu el plătește, el e doar numele de pe contract. O știm, pentru că trăim aici: o astfel de manevră nu o poate duce la capăt nici Turós, nici alt politician UDMR fără știrea și acordul lui Kelemen Hunor.

Și acum vine partea cea mai murdară, pentru că aici e vorba de banii tăi. De ai mei. De ai noastră, ai tuturor.

Întregul acest imperiu media transilvănean a fost construit din bani publici maghiari. După 2010, Fidesz s-a apucat să ridice în Transilvania un imperiu media din forinți din impozitele maghiare, sub bagheta lui Liszkay Gábor, fondatorul KESMA. Krónika, Erdélyi Napló, Udvarhelyi Híradó, patru radiouri regionale, douăsprezece frecvențe — s-a construit KESMA din Ardeal, sub numele cochet de „Asociația Spațiul Media Transilvănean". Banii veneau de la Loteria de stat (Szerencsejáték Zrt.), de la ministere, de la fundația lui Demeter Szilárd, de la Fondul Bethlen Gábor: potrivit calculelor Magyar Hang, până acum peste treisprezece miliarde de forinți, iar potrivit Transparency, o bună parte din bani au fost acordați prin hotărâri de guvern care nici măcar nu au fost publicate. Și acum vine răsturnarea: statul maghiar a dat bani ziarelor transilvănene ca să funcționeze. NUMAI CĂ Krónika și Székelyhon, și piesele mai valoroase din portofoliu, plăteau redevență PENTRU PROPRIUL NUME, pentru propriul logo, unei firme private, MMTK, înființate de o colaboratoare directă a lui Liszkay, Korda Éva Judit. După înfrângerea uriașă din 12 aprilie, Demeter Szilárd și-a dat osteneala să facă puțină spălare publică, mai ales că ieșise la iveală: încasase și el câteva zeci de milioane de la MMTK, fiindcă era băiat harnic. Atunci a explicat că scoaterea numelor și a logourilor într-o firmă din Ungaria fusese necesară ca să apere presa maghiară din Transilvania de serviciile secrete române. Explicație ridicolă era și atunci — dar acum, când noul proprietar a devenit membru al comisiei parlamentare care supraveghează serviciile de informații, nu ne mai vine chiar așa de bine să râdem; în schimb, m-aș duce bucuros până la Demeter cu o lopată de brutar în mână.

Totul e ca și cum contribuabilul maghiar ar cumpăra vaca, furajul, grajdul, ar mulge laptele — iar laptele, dintr-un motiv oarecare, ar ajunge în frigiderul unui străin, care mai percepe și chirie pentru grajd, apoi vinde totul peste capul tău unui alt stat, și pe deasupra te mai și înjură că nu ești destul de suveran. Dar să ne întoarcem la cel despre care e cel mai puțin permis să tăcem: Demeter Szilárd. Pentru că, dacă există în povestea asta cineva care nu e victima purtată de val, ci complicele, el e acela.

Demeter nu e un simplu spectator

Nu e nefericitul pe care l-a prins din întâmplare cureaua de transmisie. El a stat înăuntrul acestei construcții din două părți deodată: ca orbanist înverșunat încasa foloase de la MMTK, ÎN TIMP CE fundația condusă de el, Fundația pentru Cultura Maghiară, era ea însăși unul dintre canalele prin care banul public se scurgea spre Transilvania. Nu a fost beneficiar la marginea sistemului, ci unul dintre stâlpii de susținere din centrul lui. Cunoștea zidăria, pentru că el amestecase mortarul — și tocmai de aceea tăcerea lui e cea mai scârboasă din toată povestea. Nimeni altcineva n-ar fi fost în poziția de a trage clopotul de alarmă — fiindcă el știa exact unde e clopotul, cine l-a turnat, din câte miliarde de bani publici. Ar fi putut ieși în fața opiniei publice și ar fi putut striga: fiți atenți, se fură totul, cu asistența lui Morar și Turós, acum, sub ochii voștri. Și — asta e ironia cea mai crudă — acum ar fi putut-o face deja FĂRĂ NICIUN RISC. Puterea NER a expirat, nu mai există post pe care să-l piardă, nu mai există favoare care să i se ducă pe apa sâmbetei. O singură frază curajoasă, o conștiință care se limpezește, complet gratis.

Nu a scos o vorbă!

Mut, sec, a privit cum spațiul public clădit din forinții contribuabilului maghiar e împachetat și dat pe mâini românești — iar tăcerea, în cazul ăsta, nu e pasivitate, ci complicitate. Cu atât mai mult cu cât e greu de crezut că Demeter n-ar fi știut de lovitura care se pregătea; ba e la fel de plauzibil să fie el însuși unul dintre constructorii marii pase. De aici încolo să-i spunem pe nume: Demeter Szilárd e un trădător. Și nu ne îndepărtăm de adevăr dacă adăugăm — pe tribuna de onoare a trădărilor transilvănene comise din 1990 încoace și-a câștigat un loc pe podium. Iar asta, recunoaștem, nu e vreun amatorism de duminică; acolo se înghesuie greii breslei de trădători de neam, cu rutină de decenii în spate — și totuși Demeter a reușit să se ridice pe podium. E în asta o performanță perversă, pe care un om cinstit n-o poate privi decât cu gura căscată.

În clipa în care această tranzacție se pecetluiește, autoritățile maghiare — parchet, registrul comerțului, orice fel de verificare — rămân neputincioase la granița Schengen. Averea creată din impozitul maghiar ajunge în seiful altei țări, unde mâna cercetării maghiare nu va ajunge. Magyar Hang observă: joi la prânz, la registrul comerțului din Ungaria nu era încă nici urmă de vânzarea MMTK — asta nu e o rămânere în urmă. Asta e esența planului. Controlul e împins exact în acea jurisdicție unde statul maghiar e cel mai slab, iar proba se evaporă cel mai repede; cronometrarea desăvârșește mârșăvia. Sub guvernul Tisza, ministerul lui Tarr Zoltán tocmai ar radiografia cheltuirea banului public din epoca Fidesz, inclusiv miliardele media din Transilvania. Și, ia uite, exact atunci reușesc să scoată la adăpost întreaga avere în mâini private românești. Averea a fost lăsată la locul faptei — dar peste ea s-a aruncat o vopsea de camuflaj, înainte ca anchetatorul să poată intra în încăpere.

Așa înțelegem acum zâmbetul acela cinic de pe fața lui Kelemen Hunor. Ne amintim cât de puțin îl deranja radiografierea? Că pe el pot să-l verifice liniștit, ba mai mult, UDMR nici n-a primit bani de la Budapesta? Acum înțelegem buna lui dispoziție — sigur că nu se temea de verificare; de ce s-ar fi temut, când știa că, oricum, în curând totul va fi proprietatea omului lor, pe pământ românesc, în mâna unui cetățean român, unde mâna autorității maghiare nu prea ajunge? Un asemenea scenariu nu se naște fără știrea și binecuvântarea lui Kelemen; ce s-a întâmplat aici e că Fidesz și UDMR s-au înțeles pe la spatele lui Magyar Péter, cu o strângere de mână, cu o clipire din ochi.

Cronometrarea are și un plan mai comic: în ziua deciziei CNA, practic în același ceas, pe scena de la Tușnad, Toró T. Tibor predica despre marea împăcare. Despre cum EMSZ ar trebui să se împace cu UDMR — în timp ce omul lor a ajuns deputat pe listele UDMR. Toró și Hunor, EMSZ și UDMR — cele două sunt aceeași mână. În timp ce Toró proslăvea pe scenă iubirea, la București partenerul lui „de împăcat" tocmai lichida întregul spațiu public maghiar din Transilvania. Nu e o coincidență întâmplătoare între doi actori separați — e polițistul bun și polițistul rău pe același generic. Unul zâmbește și întinde mâna, celălalt bagă în buzunar între timp toată presa, iar când ridici privirea se lămurește că amândoi lucrează pentru același sistem. Mâna întinsă a împăcării nu servește decât la asta: cât timp tu te holbezi la strângerea de mână, să nu observi ce ți se cară cu cealaltă mână.

Întreg spectacolul unității maghiare din Transilvania despre asta e: în timp ce în cortul festivalului se ține discurs despre unitatea națională, despre pacea maghiaro-maghiară, în fundal un singur partid, UDMR, pune mâna pe tot, cu o mișcare calmă, metodică. Aici nu mai e vorba că nu vor diversitate, că nu vor control comunitar, că nu vor un spațiu public independent — pe acestea nu le mai vor de mult. Ceea ce vor e TOTUL. La singular, cu sufix posesiv. Vor puterea absolută — și contează pe faptul că tu te vei resemna.

Nu le da senzația asta!

András Tordai