Nicușor a recunoscut: România nu e un stat suveran!

Bolojan parcă ar fi mai amabil decât de obicei: tocmai a lăsat ușa deschisă pentru un guvern PSD. Nu vrea să intre în coaliție cu „roșii”, dar își poate imagina ca, în anumite condiții, PNL să voteze învestirea unui guvern, pentru ca apoi să rămână în afara lui. Grindeanu să nu deschidă încă șampania, pentru că nu a primit un sprijin nominal, dar poate pune paharele la pregătit. Mai întâi trebuie așteptat, desigur, pe cine va propune președintele, care și-a promis decizia pentru luni, la acea conferință de presă destul de obscură despre care am scris ieri. Până atunci, toată lumea se preface că habar n-ar avea sub fundul cui vrea PSD să vadă, în sfârșit, un scaun de premier.

Interviul de aseară al lui Bolojan la Digi24 a mai avut o parte interesantă: afacerea cu gazul american. Premierul interimar a explicat că susțin coridorul de gaz care vine dinspre Grecia spre nord, dar de aici nu rezultă automat că România trebuie să și cumpere gazul american care sosește pe el. Pentru asta ar trebui, de fapt, să se răspundă la două întrebări evident foarte incomode în cercurile diplomatice: avem nevoie de el și cât costă. Potrivit lui Bolojan, România va deveni anul viitor exportator de gaze, iar deciziile de cumpărare trebuie luate de companii pe baza unor calcule economice. O atitudine îngrozitoare, într-adevăr: vine marea prietenie americană, iar românul ăsta încăpățânat se apucă să se uite la eticheta de preț. Exploatarea din Marea Neagră, de altfel, chiar se apropie: potrivit comunicatelor OMV Petrom și Romgaz de la sfârșitul lunii septembrie, primele cantități de gaz din Neptun Deep ar putea ajunge în rețea în prima jumătate a lui 2027, iar la capacitate maximă se mizează pe o producție de aproximativ opt miliarde de metri cubi pe an, așa că parteneriatul strategic să nu însemne totuși că ni se taie din casă din prietenie, pentru că, nu-i așa, o avem pe Kimberly Guilfoyle, precupeața de gaze numită ambasador MAGA la Atena, care pe lângă atribuțiile diplomatice pare să fi adăugat și discuții gălăgioase despre răsturnarea unui guvern. Financial Times a confirmat pe 29 septembrie, prin surse proprii, discuția de la Atena descrisă de WSJ: Guilfoyle vorbea deja pe 18 martie despre curățarea guvernului român.

Dar nici de aici povestea n-a devenit mai liniștitoare, dracu' s-o ia. A existat afacerea cu gazul american, a existat rezistența românească, au existat întâlniri cu liderii PSD și există o lăudăroșenie atribuită unei ambasadoare despre cum pot fi curățate guvernele altor țări. Între timp, Bolojan apără cu grijă parteneriatul american și spune că nu au divergențe cu administrația americană privind situația gazelor românești, urmând ca cine ce a promis cui în culise, și cât de mare a fost exact rolul interesului de afaceri american în căderea guvernului din mai, să fie dezvăluit mai târziu - iar presa de investigație românească, știindu-i capacitățile, e doar o chestiune de timp, în timp ce clasa politică românească ajunge firesc la același rezultat și prin forțe proprii, fără ajutor american; pe aici înjunghierea pe la spate nu e o tehnologie importată din străinătate, ci un sport național îngrijit cu multă atenție. Doamna ambasadoare a fost, de altfel, logodnica lui Donald Trump Jr., același Trump junior la a cărui nuntă ulterioară a participat cu plăcere și Umar Kremliov, apropiat al lui Putin. Asta, desigur, nu e în sine o dovadă a răsturnării guvernului român, ci doar puțin context de familie pentru compania care predă atât de entuziast lumii lecții despre patriotism, suveranitate și valori occidentale - la nuntă, se pare, banii ruși încap, nu fiți atât de javre care strică sărbătoarea, fraților.

Așadar Bolojan lasă ușa deschisă, ceea ce poate ascunde ceva șiretenie. Să presupunem că fracțiunea PNL votează guvernul PSD, dar nu intră în coaliție și nu promite nici sprijin parlamentar de durată. Grindeanu primește scaunul, apoi pentru fiecare lege mai importantă trebuie să bată separat culoarele: fie cedează liberalilor, care din opoziție pot cere lejer una-alta, fie ajunge din nou la AUR. În acest ultim caz, fiecare vot comun mai roade puțin din povestea că PSD ar fi un fel de partid social-democrat european, pe care doar adversarii lui răuvoitori îl confundă cu mocirla naționalistă, anti-reformă. Mai mult, dacă alegătorul vede că PSD și AUR vând aceeași marfă ofensată, naționalistă, fals-patriotică, doar că unul mai tare decât celălalt, mai devreme sau mai târziu se va întreba de ce ar mai rămâne la negustorul cel vechi. În țara democrației originale a lui Iliescu, aceasta nu e o problemă chiar necunoscută: din orânduirea occidentală se dorește banul și confortul, iar din tragerea la răspundere, de preferință, cât mai puțin posibil. Mândria națională se așază apoi frumos peste tot, ca o față de masă mare, întinsă peste masa de sub care, între timp, se cară țara. De la Moscova la Budapesta și de la București la Washington, astfel de patrioți se înțeleg surprinzător de bine între ei.

Bolojan, de altfel, nu l-a cruțat pe Grindeanu la Digi24: în sens cinic, el ar fi premierul potrivit pentru a nu deranja pe nimeni - a spus el, doar că România nu merită asta. Cu alte cuvinte, așa cum citesc eu: în sfârșit ar putea răsufla ușurat toți cei pe care i-au deranjat reformele lui Bolojan, și s-ar putea reveni liniștit la vechea troacă.

Firește, a vorbit și Grindeanu, chiar la Antena 3; uneori chiar și din asta înțelegem destul de mult despre politica românească - cine la ce studio merge să se explice. Președintele PSD i-a liniștit pe toți că, dacă președintele îl nominalizează, chiar ar vrea să fie premier. Ia te uită, cine s-ar fi gândit? Eu credeam deja că simte asta ca pe o obligație neplăcută, doar că nu poate să scape de invitație, săracul de el. Acum măcar avem un punct sigur în haosul ăsta nenorocit: Grindeanu vrea funcția, iar de la Bolyai încoace știm că, cu un punct de sprijin potrivit, poți scoate lumea din țâțâni, deși lui Sorin, în prima rundă, i-a reușit de minune să împingă România în criză. A mai adăugat că PSD nu susține un guvern din care el însuși nu face parte, iar el vrea o majoritate clară, transparentă, nu o învestitură adunată din voturi ocazionale. Adică ar vrea puterea, ar vrea și miniștrii pe lângă ea, și ar vrea ca cineva să-i pregătească pe lângă toate astea și un sprijin parlamentar sigur. Aproape că aud cum îi cad pietrele de pe inimă lui Attila Cseke, iar eu aș vrea să particip la o călătorie spațială, doar că nu am fost în relații bune cu Viktor, așa că am ratat și asta; sigur ăsta e singurul obstacol.

Între timp, nici președintele nu stă cu mâinile în sân, mai ales că în parlament i le-au strâns așa de frumos. Deși a anunțat consultările oficiale pentru luni, potrivit informațiilor G4Media, în weekend se consultă informal și cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR. Luni după-amiază vrea deja să și nominalizeze, așa că măcar începem să înțelegem cum încape marea iluminare constituțională într-o singură zi lucrătoare. Întors de la Praga, Dan a mai precizat că nu susține un guvern din care face parte AUR, pentru că alegătorii l-au mandatat să mențină direcția occidentală a țării. Păi da, exact pentru asta te-am votat, dragă Nicușor, și tocmai de aceea ar fi fost al naibii de bine să-ți fi adus aminte și atunci când PSD s-a apucat să dărâme guvernul, iar tu, în marea ta echilibristică prezidențială, cumva ai uitat mereu să spui clar a cui e responsabilitatea circului. Pentru a ține AUR în afara guvernării, mai e nevoie și de o soluție parlamentară funcțională. Fie PSD obține sprijin de la partenerii anteriori, fie din afară, fie într-o nouă coaliție, fie trebuie să adune voturile de altundeva. O împăcare PNL–USR–PSD, desigur, cu greu ar deranja UDMR, doar că pentru asta ar trebui mai întâi să se prefacă toți că în ultimele cinci luni nu s-au bătut cap în cap exact aceiași oameni. Aș spune că din asta greu iese o cooperare, dacă aș trăi într-o țară normală, dar e tot România, unde la trădarea de ieri răspunsul e, de regulă, bine, dar atunci cui îi revine ministerul dezvoltării. Însă cealaltă observație a președintelui e și mai frumoasă, așa că acum țineți-vă bine. Nicușor Dan a respins alegerile anticipate, printre altele, cu următoarea afirmație:

A mai susținut și că noile alegeri ar prelungi cu luni perioada guvernării interimare, ar bloca ajustarea bugetară, iar România trăiește din credite, deci nu-și poate risca finanțarea. Bine, am auzit asta. Acum să mestecăm puțin ce a făcut, de fapt, afurisitul de președinte al României cu fraza asta.

Mai întâi, mă îndoiesc că misterioasa mulțime de investitori i-ar fi transmis într-un singur cor ce e voie și ce nu, deși, după diplomația gazului de tip MAGA, deja e greu să fii destul de cinic. Dar nu asta e cel mai important, nu cuvintele exacte folosite de bancheri, ci ce a făcut președintele cu ele. Ei bine, a comis o gafă politică atât de mare, încât omul face efort să o mai interpreteze ca simplă stângăcie. Pentru că ce aude alegătorul din asta? Că partidele sunt de luni de zile incapabile să formeze un guvern, că președintele e de luni de zile incapabil să încheie criza, dar când vine vorba să fie din nou întrebat poporul, dintr-odată apar creditorii, cărora nu le place asta. Cinci luni de căcăreală politică au încăput, dar un scrutin ar fi deja o aventură iresponsabilă. Politicienii pot să piardă liniștiți timpul, dar alegătorul să nu intervină prea mult, pentru că se enervează piața financiară.

Una dintre bazele întregii explicații xenofobe a lumii din discursul AUR este că despre România decid alții, că liderii sunt instalați din afară pe grumazul poporului, iar elita occidentalistă servește interese străine. Și tocmai acum apare președintele, care în teorie vrea să apere țara de acest partid, și declară că și creditorii s-au pronunțat împotriva alegerilor anticipate. Simion chiar nu mai trebuie să transpire pentru următorul videoclip: decupează fraza asta, pune dedesubt „v-am spus noi”, și gata. Și da, în chestiunea asta AUR are dreptate: faptul că Simion vrea alegeri anticipate nu înseamnă automat că ideea vine de la diavol. Nu am de gând să mă resemnez cu telenovela nesfârșită a unui parlament nefuncțional și a unui președinte neputincios doar pentru că, altfel, ar însemna să fiu de acord cu el măcar pentru o frază. Consultarea alegătorului nu e o invenție a extremei drepte, și e o performanță deosebit de frumoasă din partea taberei occidentaliste dacă reușește să se comporte astfel încât, până la urmă, tocmai extrema dreaptă să-și poată însuși această cerere.

O țară îndatorată trebuie, desigur, să fie atentă din ce funcționează, dar președintele și-a primit mandatul ca să ia decizii politice și să-și asume răspunderea pentru ele, nu ca să prezinte opinia creditorilor de parcă aceasta ar închide dezbaterea. Pentru că din asta reiese cu adevărat că democrația e un lucru foarte frumos în discursurile festive, doar că atunci când poporul ar vrea să aibă un cuvânt de spus, se dovedește brusc că acum nu e momentul potrivit. Trăim din credite, în loc de reforme ne răsturnăm unii pe alții, dar gura, pentru că stabilitatea cere ca aceiași oameni care ne-au adus până aici să continue negocierile. Iar dacă cineva crede serios că, ținând în viață actualul parlament până în 2028, îl sufocă pe AUR de oxigen, îi transmit: băieți, tocmai acum l-ați conectat la butelia de oxigen comprimat. Nu știm ce rezultat vor obține peste doi ani, dar un lucru e sigur: propria voastră incompetență nu poate fi vândută la nesfârșit drept apărare a democrației. După un timp, alegătorul nu mai aude că-l apărați de Simion, ci că vă apărați pe voi de alegător.

Și tocmai asta ne-a băgat-o acum Nicușor însuși în față...

Anna Karczag