Rușii, acasă – cu excepția oligarhilor! Péter Magyar pe drumul lui Orbán?

Uniunea Europeană a prelungit la 22 septembrie cu încă trei ani sancțiunile care vizează aproape trei mii de persoane și entități rusești, dar între timp au dispărut de pe listă doi miliardari destul de cunoscuți: Alișer Usmanov și Mihail Fridman. Vitalie Cojocari atrage atenția asupra faptului că în spatele ambelor eliminări se ascunde un tranzacție diplomatică neobișnuită.

Eliminarea lui Usmanov a fost cerută de Franța, în timp ce în Azerbaidjan erau reținuți doi cetățeni francezi; Usmanov a fost scos de pe listă la 22 septembrie, iar francezii au primit a doua zi grațierea președintelui azer Ilham Aliyev. În cazul lui Fridman, Luxemburgul a susținut eliminarea, în timp ce miliardarul rus a depus împotriva Luxemburgului o cerere de despăgubire de aproximativ 16 miliarde de dolari pentru avutul îngheţat. Compromisul a fost în cele din urmă acceptat: Usmanov și Fridman au fost eliberați de îngheţarea activelor și de interdicția de intrare în UE, iar sancțiunile impuse celorlalți au fost prelungite cu trei ani.

Colaboratorii organizației Iuliei Navalnaia și a lui Alexei Navalnîi nu au folosit prea multă diplomație în evaluarea situației. Potrivit acestora, în Europa nu contează neapărat dacă cineva a susținut războiul, dacă este prieten cu Putin sau i s-a opus, ci mai degrabă cât de mulți bani are:

„Dacă ești bogat, ai câteva iahturi și relații, sancțiunile par să poată fi ridicate fără mari dificultăți.”

Acest lucru a fost pus în contrast cu situația rușilor care au fugit din Rusia din cauza persecuției politice, a mobilizării sau pur și simplu a refuzului de a participa la război, dar care în Europa se confruntă cu probleme de vize, restricții bancare și alte obstacole.

Povestea are însă și un fir maghiar, și nu de acum. Guvernul Orbán a mai încercat anterior să scoată oameni de afaceri ruși de pe lista sancțiunilor UE, iar acum știm și cum a funcționat cel puțin unul dintre aceste cazuri. Într-una dintre convorbirile Szijjártó–Lavrov, făcute publice în martie 2026, ministrul rus de externe l-a sunat pe Péter Szijjártó în august 2024 pentru a-i cere – conform înțelegerii anterioare – să ajute la eliminarea de pe lista sancțiunilor a surorii lui Usmanov, Gulbahor Ismailova. Szijjártó a răspuns că vor depune împreună cu Slovacia propunerea de eliminare și că „vom face totul pentru a o scoate de acolo”. Ismailova a fost într-adevăr scoasă mai târziu de pe listă.

La 12 aprilie, în teorie, nu a picat doar un guvern, ci ar fi trebuit să se schimbe și direcția politicii externe maghiare. În ultima zi a campaniei, Péter Magyar a spus că locul Ungariei în Europa „a fost, este și va fi”, atacându-l pe Viktor Orbán pentru faptul că, la 37 de ani de la cererea de retragere a trupelor sovietice, a permis agenților ruși să intre în țară. Răspunsul mulțimii a fost deja atunci: „Rușii, acasă!” Același scandat a răsunat și în seara victoriei electorale a partidului Tisza, când Magyar a spus că Ungaria vrea să fie din nou o țară europeană, care „nu este vasala nimănui”.

În privința lui Fridman, poziția maghiară nu s-a schimbat: potrivit relatărilor despre negocierile privind sancțiunile din septembrie, alături de Slovacia și Luxemburg, Ungaria condusă de Péter Magyar s-a numărat printre țările care au susținut eliminarea lui Mihail Fridman de pe lista sancțiunilor UE.

Continuitatea politică este dificil de ignorat, dar întrebarea nu este dacă Péter Magyar a luat telefonul lui Szijjártó și dacă Lavrov continuă să sune la Budapesta pe același număr, ci una mult mai simplă, și tocmai de aceea mai incomodă: de ce a considerat noul guvern ungar acceptabilă ridicarea sancțiunilor împotriva lui Alișer Usmanov și Mihail Fridman și de ce a contribuit la un compromis în urma căruia doi oameni de afaceri ruși miliardari în dolari s-au întors, de fapt, în direcția opusă: înapoi în Europa – și de ce premierul, mereu prezent pe Facebook, nu a informat opinia publică maghiară despre acest lucru?

Ugar