Înfrângerea lui Trump, bucuria Europei și veselia prudentă

Dacă democrații obțin rezultatul așteptat de la ei la alegerile americane de la jumătatea mandatului, programate marți, în multe locuri din Europa ar putea apărea șampania, însă ușurarea nu va fi urmată neapărat de o conviețuire mai calmă cu Washingtonul. Cei citați într-o analiză POLITICO, prezentată de Mediafax, avertizează că Donald Trump, încolțit pe plan intern, ar putea acorda și mai multă atenție politicii externe și comerțului, domenii în care are o marjă de manevră mai mare și în care le poate provoca europenilor destule neplăceri. O victorie a democraților ar putea crea, deci, o contrapondere importantă în fața președintelui american, dar asta nu înseamnă că vom recăpăta automat Americă pe care Europa ar vrea să o considere un aliat de la sine înțeles. În același timp, analiza POLITICO oferă o perspectivă asupra a ceea ce suspectam deja despre liderii politici europeni prea prudenți, lași și care nu înțeleg lumea.

Diplomatul german Wolfgang Ischinger, fost șef al Conferinței de la München privind Politica de Securitate, consideră că europenii ar greși dacă s-ar aștepta ca relația transatlantică să devină mai prietenoasă după un succes al democraților. El se așteaptă mai degrabă la contrariu, motiv pentru care ar sfătui liderii europeni să evite și sărbătorirea ostentativă: în opinia sa, nici în cazul unei victorii democrate importante nu ar fi indicat să se creeze impresia că Europa toastează pentru înfrângerea lui Trump. Așa cum a observat el, pe jumătate în glumă, Casa Albă nu ar trebui să primească un motiv suplimentar de supărare pe Europa, mai exact, de a se supăra pe ea mai mult decât deja este. De altfel, cererea pentru sărbătorire ar exista. Potrivit unui sondaj al UE citat în analiză, 58% dintre respondenți îi susțin pe democrați, în timp ce republicanii lui Trump sunt sprijiniți de doar 18%. Diplomatul german ar separa, însă, ceea ce poate bucura opinia publică europeană de ceea ce ar fi indicat ca guvernele europene să arate public: în dimineața de după alegeri, acestea ar trebui să negocieze în continuare cu același președinte, ale cărui porniri un Congres care s-ar întoarce împotriva lui cu greu le-ar putea tempera.

Nathalie Tocci, care a fost consilieră a doi înalți reprezentanți pentru afaceri externe ai Uniunii Europene, crede mai puțin în utilitatea acestei prudențe. În opinia ei, Trump nu are nevoie de un motiv sau de un pretext special pentru a ataca Europa, iar de la susținătorii democrației ar fi dificil să se pretindă să nu se bucure de înfrângerea lui. Din cauza legăturilor dintre mișcarea MAGA și populiștii de extremă dreaptă europeni, un eventual eșec american ar avea inevitabil un ecou în Europa și ar putea da curaj acelor actori politici liberali și centriști care în ultimii ani au fost nevoiți să se apere. În acest șir ea include și înfrângerile electorale ale lui Viktor Orbán, în Ungaria, și ale lui Aleksandar Vučić, în Serbia, din care mai mulți au tras deja concluzia că valul populist ar fi putut atinge apogeul sau cel puțin ar fi putut pierde din avânt. Acest lucru ar fi, totuși, prematur de considerat sigur: popularitatea lui Marine Le Pen în Franța și ascensiunea partidului german AfD nu arată deloc imaginea unui curent politic epuizat. Potrivit lui Tocci, o înfrângere a MAGA ar putea totuși reprezenta un încurajament important pentru adversarii săi europeni, doar că ușurarea politică nu trebuie confundată cu o schimbare de durată.

Ischinger apreciază avantajele europene concrete pe termen scurt într-un mod și mai rezervat. În opinia sa, un Congres condus de democrați ar putea limita mâinile lui Trump în primul rând pe plan intern, lucru la care președintele ar putea răspunde orientându-se și mai intens spre afacerile externe și comerț. Dacă ar fi ocupat cu anchete, audieri și eventuale proceduri de punere sub acuzare constituțională, în timp ce legislativul i-ar bloca planurile interne, ar putea acorda mai multă energie domeniilor în care poate acționa mai independent. Potrivit lui Ischinger, Europa ar trebui, de aceea, să se pregătească pentru mai multe frecări și pentru cerințe noi, eventual mai dure decât până acum. O situație similară este văzută de Kurt Volker, care a fost ambasadorul Statelor Unite la NATO în timpul mandatului președintelui George W. Bush. Nici el nu se așteaptă la o schimbare semnificativă de direcție din partea administrației Trump, chiar dacă democrații ar obține majoritatea în Congres. Se așteaptă, însă, ca anchetele privind președintele, familia sa și afacerile familiale să se înmulțească, iar audierile ar putea afecta nume precum Steve Witkoff, Jared Kushner, Elon Musk, Pete Hegseth, precum și Kash Patel, în legătură cu funcționarea FBI. Potrivit lui Volker, Trump ar lupta cu toate mijloacele împotriva acestora, iar din această confruntare ar rezulta un adevărat circ politic.

Din perspectiva Ucrainei și a NATO, o majoritate democrată ar putea însemna un Congres mai favorabil, dar, potrivit lui Volker, de aici nu rezultă că legislativul ar putea, pur și simplu, să preia controlul asupra politicii externe a președintelui. Democrații ar putea vota cadre de sprijin, dar în ceea ce privește implementarea ar putea apărea noi conflicte cu Casa Albă. Volker a ilustrat acest lucru spunând că Trump ar putea afirma, în privința banilor aprobați, că nu este obligat să îi cheltuiască, iar în privința gestionării crizei iraniene vede, la fel, incertitudine. Consideră posibilă reluarea operațiunilor militare, dar și ca Trump să prefere să lase povara rezolvării situației pe umerii Europei și Asiei. În privința unei eventuale reduceri a prezenței militare americane în Europa, se așteaptă, totuși, la o atitudine prezidențială mai prudentă, pentru că un astfel de pas ar putea avea un preț politic și în interiorul Statelor Unite.

Persoanele citate sunt, astfel, de acord că succesul democraților nu rezolvă de la sine relația Europei cu Trump, dar părerile lor diferă în privința valorii reținerii europene. Ischinger consideră că merită evitat conflictul inutil, în timp ce Tocci se îndoiește că Trump ar avea nevoie de vreo sărbătorire europeană pentru a lansa un nou atac. Rezultatul alegerilor va fi important din perspectiva controlului puterii americane, dar niciunul dintre ei nu promite o schimbare rapidă pentru Europa: și după o înfrângere pe plan intern, Trump ar rămâne președinte, iar lumea exterioară ar trebui să conviețuiască în continuare cu el.

Potrivit Annei Karczag, redactoare la Ugar, din cele de mai sus lipsește exact întrebarea ce câștigă Europa din prudență. Este inutil să calculăm cât de mult s-ar dezlănțui Trump în politica externă după o eventuală înfrângere a MAGA, când ceea ce a făcut până acum este deja, în sine, o trădare. Desigur, mereu se poate și mai rău, dar liderii politici europeni ar trebui să analizeze situația și din perspectiva opusă: ce s-ar schimba dacă nu s-ar bucura ostentativ de prăbușirea republicanilor? Trump va începe brusc să se comporte ca un aliat pentru că la Bruxelles nimeni nu a destupat șampanie? Să fim serioși. Dacă nici de la prudență nu e de așteptat o schimbare reală, atunci ar trebui luat în calcul și ce mesaj transmitem astfel acelor democrați americani de care am putea avea nevoie, în special, peste doi ani.

O sărbătoare paneuropeană a bucuriei după o eventuală înfrângere republicană l-ar putea pune pe Trump în fața unei lecții: felul în care se comportă cu aliații săi are un preț politic și în Europa, iar intimidarea nu îi garantează o supunere nelimitată. El și autocrații asemenea lui înțeleg limbajul forței, iar autolimitarea constantă o citesc cu ușurință ca dovadă că cealaltă parte înghite orice, numai să nu fie nevoită să li se opună deschis. Desigur, există o logică în ideea că Trump, înfrânt pe plan intern, va încerca să se impună și mai agresiv pe plan extern și va continua distrugerile ca un taur furios. Numai că exact asta am văzut până acum: a trădat Ucraina, a trădat aliații europeni, iar Orientul Mijlociu este în ruine. De la ce nouă distrugere l-ar opri faptul că guvernele europene și-ar ascunde disciplinat bucuria? Și de ce presupunem că ceea ce ar face din cauza unei sărbătoriri publice nu ar face, la fel, sub un alt pretext?

A doua întrebare este cel puțin la fel de importantă: în ce măsură ar putea conta pe aliații europeni o majoritate democrată în Congres, consolidată printr-un mandat electoral, care ar trebui să ducă în continuare lupte cu Casa Albă, de exemplu pentru sprijinul militar destinat Ucrainei? Ce mesaj transmitem celor care, în Statele Unite, încearcă să reziste politicii lui Trump, dacă nici de succesul lor nu ne îndrăznim să ne bucurăm public, ca să nu se simtă jignit președintele? Pe cei căldicei Domnul îi scuipă din gură, iar prudența excesivă cu siguranță nu îl va readuce pe Trump în tabăra prietenilor noștri, dar poate fi, în schimb, de natură să îi descurajeze pe cei care ar mai putea fi prietenii noștri.

Ugar