De la Bálványos la Bălvăniș, iar răspunsul este tot ananasul

Se desfășoară o mulțime de jocuri mărunte, pe care fiecare le joacă cu o înflăcărare nebună, AUR și UDMR, unul pe altul, când se urmăresc, când se așteaptă, iar cine e ataşul motocicletei şi cine stă în șa, abia mai ştie cel care joacă rolul din interior.

Astăzi ni s-au tocit din nou nervii în Parlamentul României, iar Dan Tanasă a apărut, ca de obicei, în costumul său de salvator al națiunii. Nu l-aș acuza de înflăcărare democratică, iar de simpatia lui pentru maghiari cu atât mai puțin aș vorbi, dar acum a pus în scenă un asemenea spectacol semantic, încât, pe lângă el, Voșlobeni–Vasláb a fost ridicat la rang academic. Mai mult, până și „rece sustaiat” s-a dat la o parte, roșind: la acest număr de circ, până și acela a oferit o traducere mai elegantă.

Aproape întreaga fracțiune a UDMR s-a aruncat asupra temei, fiecare reacționând pe limba lui la numărul lui Tanasă. Întâi a răspuns un deputat al cărui nume nu l-am reținut, apoi Ödön Szabó a strigat și el că s-a cam terminat cu șovinismul, oameni buni, după care, presupun, s-a uitat pe Revolut, să vadă dacă au venit cei treizeci de arginți simbolici pentru trădarea premonstratenilor. Botond Csoma a încheiat lista, în română, ca să nu rămână nimeni pe dinafară, și a scos la iveală și o pretinsă zicală ardelenească, ca nici înțelepciunea populară să nu rămână nefolosită: „foaie verde ananas, papagal ai fost, papagal ai rămas” – acesta a fost textul cu care i-a trimis lui Tanasă un pumn verbal. Pe maghiară, aproximativ: foaie verde și ananas, ai fost papagal, papagal rămâi – dacă la nimic concret nu mai înaintăm, cel puțin flutură din cioc.

În română asta chiar ar și rima, doar că numărul de silabe îi pune piedică poetului, iar eu mă întreb de când a intrat această zicală în tradiția orală ardeleană. Fiindcă sunt ardelean, dragul meu, destul de ardelean, și nici jargonul de cartier nu mă sperie, dar de texte de tipul „foaie verde” sunt câte stele pe cer, și nu se face proverb din oricare numai pentru că cineva îi lipește la coadă un papagal. Pe mine m-ar interesa mai degrabă unde a găsit Csoma plantația de ananas ardelenească, în ce ținut a căutat experiența etnografică pentru asta. La nord de rezervația de macaci, dincolo de plantațiile de banane, unde, pe lângă portocala maghiară, pică și bananele ardelenești? La fel de acre, la fel de nasoale, dar cel puțin sunt ale noastre – la noi asta e deja aproape crez constituțional.

Toată tărăboiul verbal a izbucnit pentru că, potrivit lui Tanasă, și Bálványos trebuie binecuvântat cu un nume românesc. Ține-te bine, dragă cititor înspăimântat: nici până acum, de la Trianon, nu s-a reparat această neglijență, și România a supraviețuit atâtea decenii cu Bálványos rămânând Bálványos în ambele limbi, pentru că atâta vreme nimeni nu l-a rebotezat cum se cuvine – cum a putut oare dormi liniștit cineva pe aceste meleaguri mioritice? E drept că în acest ținut se mai rugau încă la vechii zei maghiari pe vremea când bucățile trupului lui Koppány, trimise în patru colțuri, se preschimbaseră deja în țărână, iar frații noștri de dincolo de Ciucea se creștinau de zor, bieții bogomili căpătând în final partea lor din oala cu necazuri, și de aici am putea ajunge cu deraierea până la ziua națională a Bosniei, dar simt că din asta ar rezulta iar un drum prin iad, nu o informare.

Să ne întoarcem, deci, la mizeria lingvistică în care ne-a fost dat să trăim, pentru că Tanasă a și meșterit, între timp, un nume nou. Mai mult, după spusele lui, nu el l-a inventat, ci Academia: nu se poate, totuși, ca un deputat să fie nevoit să fabrice de unul singur un nume românesc. Să fie, deci, Bălvăniș, dacă Bálványos nu e suficient de românesc – v-am spus eu că și sub Voșlobeni mai există o treaptă pe scara semantică. De ce nu i se pune mâna în gât acestui om care batjocorește legile și calcă în picioare normele democratice, nu pot să-mi dau seama, oricât mi-aș sparge capul și mi-aș scărpina ceafa, pentru că, chiar și după standardele românești, e un spectacol ciudat ca cineva să ordone, așa, din proprie inițiativă, un nume nou pe fațada unei localități. De ce face asta? Pentru că limba română e limba oficială a statului – și cu asta, iată, totul ar fi deja explicat, totul ar fi deja aranjat.

Am o presimțire: tocmai înainte de alegeri va fi pusă placa cu Bălvăniș, atunci când cel care ne atacă națiunea și cel care ne apără se vor cățăra deodată pe aceeași scenă. Unul va redenumi, celălalt va protesta, fiecare îi va dovedi propriei tabere cât de hotărât luptă, apoi alegerile vor trece, spectacolul se va stinge, mulțimea de luptători se va retrage iar la treburile ei, iar placa cu Bălvăniș va rămâne la locul ei, iar tu alege ce poantă să pui la final.

iar placa cu Bălvăniș va rămâne la locul ei:

• noi putem doar privi ce ne-au apărat ei, până la urmă

• noi putem silabisi noul nume în locul celui vechi

• noi putem doar înjura în maghiară pe marginea drumului

• să închidem povestea, din nou, de partea învinsă a istoriei

• noi să căutăm Bálványosul pe locul rămas pustiu al apărării națiunii

• noi putem citi în română că, la urmă, am învins

Anna Karczag