„JD Vance! JD Vance!” – la protestul fără autorizație al suveraniștilor „oprimați”

Mai întâi au fost proiectate fragmente din discursul lui JD Vance de la München, la protestul organizat la București în sprijinul lui Călin Georgescu, apoi bărbatul de pe scenă a început să scandeze numele vicepreședintelui american. Mulțimea, la început, nu a prea știut ce să facă, dar după câteva repetări o parte dintre participanți s-au alăturat, continuând apoi să-l aclame pe Georgescu. Toate acestea s-au petrecut la un protest pentru care organizatorii nu obținuseră autorizație, dar pe care, cu toate acestea, au putut să-l desfășoare.

Este ceva de-a dreptul tulburător în felul în care susținătorii extremei drepte românești scandează numele celui considerat trădător al Europei și al Ucrainei, în timp ce proprii lor politicieni vorbesc constant despre suveranitatea țării. La manifestația de sâmbătă, desfășurată în fața Parlamentului, a fost aplaudat un vicepreședinte american care s-a dus la München să dea lecții de democrație Europei exact în momentul în care, în vecinătatea României, războiul total declanșat de Rusia dura deja de trei ani, iar noua conducere a Statelor Unite tocmai începea negocieri cu Putin.

La Conferința de Securitate de la München din februarie 2025, Vance a afirmat că cel mai mare pericol pentru Europa nu vine din partea Rusiei sau a Chinei, ci din interiorul continentului. A criticat starea libertății de exprimare și a adus în discuție și anularea alegerilor prezidențiale din România din decembrie 2024, decizie pe care a catalogat-o drept bazată pe suspiciuni fragile ale serviciilor de informații. Nu e greu de imaginat de ce oamenii adunați în sprijinul lui Georgescu au ales exact acest discurs.

Protestul a fost promovat de AUR, iar președintele partidului, George Simion, s-a alăturat și el, deși a afirmat că partidul nu este organizatorul manifestației. Participanții s-au adunat în fața clădirii Parlamentului, unde, chiar în aceste zile, AUR organiza un forum internațional. Demonstrația nu a primit autorizație, iar jandarmeria a invocat anterior riscuri de securitate, printre altele faptul că în aceeași zi avea loc la București meciul de fotbal România–Polonia. Protestul s-a desfășurat totuși, autoritățile asigurând ordinea la fața locului și impunând restricții de circulație.

Așa se arată opresiunea în viziunea suveraniștilor români: nu au primit autorizație pentru protest, așa că s-au adunat în fața Parlamentului, au instalat scena și ecranele, au proiectat discursul vicepreședintelui american, apoi au dirijat de la microfon un cor care îi aclama pe Georgescu și pe Vance. Între timp, au putut să declare după pofta inimii că trăiesc într-o dictatură în care sunt reduși la tăcere. Dacă cineva nu a auzit, din întâmplare, plângerile lor despre libertate, sonorizarea cu siguranță a ajutat.

Partidele democratice și instituțiile statului ar avea și ele ce să chibzuiască în această privință, pentru că decizia privind protestul a oferit un spectacol ciudat. Autoritățile au refuzat inițial autorizarea evenimentului invocând motive de securitate, apoi participanții s-au adunat totuși, iar asigurarea prezenței poliției necesare pentru desfășurarea protestului a trebuit, de asemenea, rezolvată. Protejarea întrunirilor pașnice este o datorie a statului, la fel ca aplicarea clară și consecventă a propriilor reguli. Dacă o manifestație este declarată cândva riscantă, oamenii ar avea dreptul să știe exact de ce și ce consecințe are faptul că, în ciuda deciziei, aceasta este totuși organizată, pentru că din asta oamenii lui Simion pot scoate din nou exact ce vând cu succes publicului lor și în alte ocazii: au putut apărea pe scenă ca persecutați, în timp ce vocea lor a ajuns nestingherit de la Parlament până în presa națională. Politicienii democrați, în același timp, pot privi cum libertatea și valorile creștine au fost acaparate de cei care îi fac pe oamenii din mulțime să scandeze numele unui vicepreședinte american care insultă constant Europa, pentru ca, cu același elan, să-i trimită apoi pe toți acasă în numele suveranității naționale.

Despre repetarea alegerilor și despre rapoartele serviciilor de informații care au fundamentat-o se poate și trebuie să se discute, la fel ca despre motivul pentru care cetățenii nu au primit răspunsuri liniștitoare la toate întrebările lor. Dar discursul lui Vance de la München a avut și un alt mesaj, care a răsunat acum la București cu același entuziasm. În timp ce Rusia ataca Ucraina, vicepreședintele american i-a pus la stâlpul infamiei pe liderii europeni și a vorbit despre inamicii interni ai continentului. Extrema dreaptă românească, pseudo-creștină și pseudo-suveranistă, a găsit în el liderul străin al cărui nume le permite să se simtă, în același timp, oprimați, liberi și patrioți.

Ugar