Mecanismul financiar al Hezbollah din Venezuela: despre împletirea protecției politice cu finanțarea terorismului

Potrivit cercetătorului în terorism Magnus Ranstorp, pentru a înțelege prezența Hezbollah în America Latină trebuie examinat în primul rând fundalul financiar și logistic care permite funcționarea organizației. Analiza sa, publicată pe 30 septembrie pe site-ul Engelsberg Ideas, prezintă Venezuela ca o bază din spate în care sprijinul statului, crima organizată și unii actori ai economiei legale s-au completat reciproc, asigurând bani, documente, rute de transport și protecție politică pentru rețelele organizației susținute de Iran. Potrivit autorului, slăbirea acestei baze din spate restrânge spațiul de manevră al Hezbollah, dar face totodată rețeaua sa de relații mai fragmentată și mai greu de urmărit.

Venezuela, o bază financiară protejată

Ranstorp își începe textul cu arestarea, pe 3 ianuarie, de către autoritățile americane, a președintelui venezuelean Nicolás Maduro și a soției sale, Cilia Flores. El prezintă acțiunea drept o măsură luată pentru trafic de droguri și pentru colaborarea cu grupări clasificate de Statele Unite drept organizații teroriste, dar precizează separat că Hezbollah nu figurează printre capetele de acuzare. Eseul examinează rețeaua mai amplă de relații care leagă de multă vreme organizația libaneză susținută de Iran de Venezuela și de alte state din America Latină. Potrivit lui Ranstorp, prezența Hezbollah s-a integrat în funcționarea sistemului politic venezuelean: a ajutat organizația să strângă fonduri și să se adapteze restricțiilor internaționale, contribuind totodată la extinderea influenței iraniene în emisfera vestică.

Autorul analizează colapsul instituțional, criza economică, hiperinflația, lipsa produselor și represiunea ca factori care explică de ce Venezuela a devenit un mediu de operare favorabil pentru aceste rețele, prezentând soarta celor peste șapte milioane de oameni care au părăsit țara drept o consecință socială a aceluiași sistem. Instituțiile oficiale s-au slăbit, în timp ce loialitatea politică a continuat să ofere protecție unor actori selectați. Potrivit eseului, persoane apropiate regimului au furnizat acte de identitate și de călătorie, precum și asistență logistică, iar rețelele criminale au completat acest sprijin cu numerar, rute de contrabandă și servicii de spălare a banilor. Potrivit estimărilor autorităților americane, veniturile anuale ale Hezbollah din activități infracționale se ridică la aproximativ trei sute de milioane de dolari, iar bugetul total al organizației este estimat între șapte sute de milioane și un miliard de dolari. Activitatea infracțională asigură astfel aproximativ o treime din finanțare, iar potrivit unor estimări chiar mai mult, în timp ce cea mai importantă sursă pentru restul banilor este Iranul. Suma de trei sute de milioane de dolari se referă la veniturile infracționale totale ale Hezbollah, nu doar la cele generate în Venezuela. Dintre legăturile latino-americane, Ranstorp evidențiază traficul de droguri, în special ruta cocainei columbiene; el consideră că importanța Venezuelei constă în primul rând în protecția politică, furnizarea de documente, accesul la comerțul cu aur și posibilitatea de a eluda sancțiunile.

Buenos Aires și zona celor trei frontiere

Ranstorp ilustrează importanța istorică a prezenței în America Latină prin atentatul comis la 17 martie 1992 la Buenos Aires asupra ambasadei Israelului. Explozia a ucis douăzeci și nouă de oameni și a rănit peste două sute. Curtea Supremă argentiniană a stabilit ulterior responsabilitatea Hezbollah; s-a dovedit și sprijinul Gărzii Revoluționare iraniene și al Ministerului Informațiilor în spatele atacului, iar coordonarea operațiunii a fost atribuită lui Imad Mugniyah, una dintre figurile de vârf ale Hezbollah. Ranstorp relatează și propria experiență: a asistat anchetatorii implicați în investigație în calitate de expert care cunoștea structura, metodele de operare și legăturile iraniene ale organizației. Din discuțiile purtate la acea vreme cu ofițeri de informații, el a dedus că prezența Hezbollah în America Latină era cunoscută cu mult înainte de atentat. Atacul asupra ambasadei a arătat, în interpretarea sa, și de ce o astfel de organizație are nevoie de baze sigure din spate: locuri în care, departe de teatrul atacurilor, poate strânge bani, deplasa oameni și pregăti operațiuni. În Venezuela, acest lucru s-a transformat ulterior într-o infrastructură durabilă, consolidată de relații cu statul, însă rețeaua regională s-a extins cu mult dincolo de granițele țării.

În 2003, Ranstorp a călătorit la o conferință guvernamentală argentiniană antiteroristă la Puerto Iguazú, în zona unde se întâlnesc Argentina, Brazilia și Paraguay. Această zonă a celor trei frontiere apare în mod repetat în anchetele internaționale încă de la mijlocul anilor 1990. El prezintă orașul paraguayan apropiat, Ciudad del Este, drept un centru comercial în care piețele, comerțul cu produse contrafăcute, tranzacțiile în numerar și transporturile transfrontaliere se împletesc, favorizând în mod special disimularea originii banilor. Pentru a ilustra greutatea economică a orașului, citează o estimare extrem de ridicată, potrivit căreia șaizeci la sută din PIB-ul Paraguayului ar fi legat de Ciudad del Este — în argumentația sa, combinația dintre comerțul de mare volum și controlul slab joacă un rol decisiv. Autorul descrie acest mediu drept o „economie de servicii infracționale”, în care antreprenori, transportatori, schimbători valutari, organizatori logistici și grupuri care percep taxe de protecție îndeplinesc sarcini complementare. Potrivit surselor din domeniul informațiilor citate de el, rețelele legate de Hezbollah pot obține venituri din comerțul de pe piața neagră, le pot spăla prin tranzacții comerciale și case de schimb valutar, iar apoi le pot transfera în Liban. În unele cazuri, menționează și mișcări de bani legate de Hamas. Astfel, zona celor trei frontiere apare drept un teren important pentru strângerea și deplasarea banilor, Venezuela conectându-se la aceasta ca o bază din spate care oferă în plus protecție politică și posibilități logistice.

Chávez, Iranul și insula Margarita

Potrivit lui Ranstorp, rolul Venezuelei s-a consolidat după venirea la putere a lui Hugo Chávez în 1999, iar apoi a crescut și mai mult sub președinția lui Maduro, începută în 2013. El vede fundamentul politic al cooperării în imaginea comună a dușmanului, Statele Unite și Israel, care, în ciuda background-urilor ideologice diferite, a apropiat conducerea socialistă venezueleană, Iranul și Hezbollah. În această relație, Hezbollah a sprijinit prezența iraniană în calitate de intermediar financiar și logistic, iar Venezuela a facilitat deplasarea persoanelor din rețea prin vize, documente de călătorie și alte mijloace statale. Eseul, invocând mărturia dată în Senat de un fost oficial al Trezoreriei americane, afirmă că Chávez a deschis deja țara pentru Hezbollah în perioada 2002-2003. Pe insula Margarita s-au format centre de instruire, și a fost identificată și o activitate de sprijinire a operațiunilor organizației. Ranstorp explică importanța insulei prin statutul său de zonă liberă, prin poziția sa în Caraibe și prin slăbiciunea controlului statal. Când prezintă legăturile sociale și economice pe care rețelele le pot exploata, menționează cei aproximativ treisprezece mii de locuitori de origine din Orientul Mijlociu ai insulei, printre care și șiiți libanezi.

Marshall Billingslea, fost înalt funcționar al Trezoreriei americane responsabil cu finanțarea terorismului, descrie Margarita drept un nod de spălare a banilor, falsificare de documente și contrabandă, în care au avut un rol și comerțul ilegal cu alcool, produse electronice și aur. Citându-l pe cercetătorul în terorism Matthew Levitt, Ranstorp scrie și despre faptul că au fost emise mii de acte de identitate venezuelene false pentru persoane din Orientul Mijlociu. Acestea ar fi putut facilita obținerea de pașapoarte și călătoriile internaționale supuse unor controale mai puțin stricte. Fundalul financiar și documentele au asigurat împreună condițiile de funcționare: pe lângă transferul de bani și mărfuri, au permis și deplasarea internațională a oamenilor.

Legătura aeriană și ancheta Cassandra

Ca una dintre primele etape documentate ale relațiilor politice, Ranstorp menționează întâlnirea lui Maduro de la Damasc, din jurul anului 2007, cu reprezentanți ai Hezbollah — în aceeași perioadă a fost creată și legătura aeriană Caracas–Damasc–Teheran. Potrivit rapoartelor de informații prezentate în eseu, această rută îndeplinea sarcini de transport de persoane și logistică pentru serviciile de securitate iraniene, Garda Revoluționară, Ministerul Informațiilor și Hezbollah, iar compania aeriană de stat venezueleană Conviasa a oferit sprijin pentru aceste deplasări. În legătură cu încărcăturile transportate pe zborurile Iran Air și Mahan Air, rapoartele menționează și arme și droguri. În dezvăluirea legăturilor financiare, Ranstorp consideră determinant proiectul Cassandra, demarat în 2008 de agenția americană antidrog DEA. Ancheta viza destructurarea rețelelor de trafic de droguri și spălare a banilor legate de Hezbollah. Potrivit eseului, aceasta a arătat că Margarita funcționa ca un centru din spate în care veniturile provenite din infracțiuni puteau fi transformate în bani utilizabili pentru funcționarea organizației, adesea cu acordul tacit al autorităților venezuelene. Constatările DEA prezentate în eseu leagă de organizația politică și militară a Hezbollah traficul de cocaină din America de Sud spre Europa și Orientul Mijlociu, spălarea banilor prin comerțul cu autoturisme, manipularea numerarului și canalele financiare informale.

După moartea lui Chávez și consolidarea puterii lui Maduro, în special sub presiunea sancțiunilor tot mai intense începând din 2017, Venezuela a devenit, potrivit lui Ranstorp, și mai importantă pentru rețelele care căutau soluții financiare alternative. Pe lângă contrabanda cu aur, decontările în numerar și criptomonede, un rol l-au avut și activități de afaceri aparent legale: comerțul cu textile, carne de vită, cărbune și produse electronice, turismul, piața imobiliară și construcțiile. Acestea au oferit posibilități prin care veniturile ilegale au putut intra în circuitul economic oficial.

Rețele de familie între stat și economia subterană

Pentru a descrie structura rețelei de relații din Venezuela, Ranstorp se bazează pe un raport al Atlantic Council. Acesta descrie rețelele de familie Rada, Saleh și Nassereddin ca parte a unui sistem mai amplu, internațional, de finanțatori și intermediari. Potrivit eseului, rețeaua Nassereddin s-a integrat direct în instituțiile regimului venezuelean, în timp ce grupurile Rada și Saleh, funcționând aparent în afara guvernului, au conectat anumite elemente ale mișcărilor de bani, mărfuri și arme dintre Venezuela, Liban și Siria. Ranstorp vede importanța acestor actori în faptul că, prin relațiile lor specifice și serviciile specializate, au conectat Hezbollah, economia subterană legată de stat și lumea afacerilor legale. Diferitele grupuri de familie au îndeplinit sarcini distincte, dar împreună au oferit un fundal care a susținut deopotrivă regimul venezuelean și activitatea internațională a Hezbollah. Prin acești intermediari au putut coopera și actori între care nu exista neapărat o legătură instituțională directă, ușor de documentat.

Adaptarea rețelelor la sancțiuni

Autorul tratează drept un nou punct de cotitură sancțiunile americane din 2019 impuse companiei petroliere de stat PDVSA. Compania era una dintre cele mai importante surse de valută a regimului, iar restricțiile au limitat și mai mult accesul Venezuelei la sistemul financiar internațional. Eseul plasează în acest context al izolării tot mai accentuate și embargoul european asupra armelor, înghețarea activelor și interdicțiile de călătorie. Potrivit lui Ranstorp, presiunea a determinat rețelele implicate să funcționeze mai organizat și mai sofisticat: în locul soluțiilor ocazionale, acestea au dezvoltat proceduri financiare care pot fi folosite în mod repetat, capabile să gestioneze volume mai mari și mai greu de depistat. Eseul evidențiază trei metode care pot fi combinate între ele. În spălarea banilor legată de tranzacții comerciale, supra- sau subfacturarea, precum și transporturile fictive, fac ca mișcările de bani să pară plăți comerciale obișnuite. Tranzacțiile în mai multe etape, derulate prin intermediari și companii-paravan, estompează traseul banilor de la sursa inițială până la beneficiarul final. Sistemele care combină diferite canale financiare conectează numerarul, transferurile informale și, uneori, instrumentele digitale. Potrivit lui Ranstorp, efectul sancțiunilor trebuie examinat mereu împreună cu capacitatea de adaptare a rețelelor, întrucât închiderea unei rute poate stimula apariția unor noi intermediari și metode de decontare. În timp, fundalul financiar a evoluat într-un sistem care leagă mai multe țări, sectoare economice și soluții de plată. Astfel, locul generării veniturilor, tranzacțiile comerciale care le disimulează originea și utilizarea finală pot ajunge să fie îndepărtate, atât geografic, cât și organizatoric, ceea ce îngreunează semnificativ munca autorităților.

Slăbirea bazei din spate nu înseamnă desființarea rețelei

În partea finală a eseului, Ranstorp evaluează măsurile americane care au dus la arestarea din ianuarie a lui Maduro și a soției sale drept un proces care restrânge spațiul de manevră al Hezbollah. În opinia sa, protecția relativ previzibilă oferită anterior de Venezuela s-a slăbit: funcționarea a devenit mai costisitoare și mai incertă, iar avantajele financiare și logistice ale țării au scăzut. Întrucât el consideră că prezența Hezbollah în Venezuela are în esență un caracter financiar și logistic, descrie schimbarea drept o restrângere treptată a oportunităților. Acest lucru sporește totodată importanța intermediarilor și a altor centre regionale. Invocând audieri ale experților americani, el menționează Nicaragua și Bolivia drept puncte secundare de legătură regională pentru Teheran. Potrivit lui Ranstorp, controlul mai strict, sancțiunile și cooperarea tot mai intensă în domeniul informațiilor, atât în America Latină, cât și în Europa, îngreunează funcționarea actorilor care deservesc aceste rețele și scumpesc asigurarea protecției lor, dar din aceasta nu rezultă, în opinia sa, o retragere a Hezbollah din America Latină sau desființarea completă a rețelei sale. El face o distincție importantă între reducerea spațiului de manevră și încetarea activității: sistemul financiar al organizației poate deveni mai vulnerabil, în timp ce continuă să funcționeze într-o formă mai fragmentată și mai puțin centralizată.

Concluzia finală a autorului este, prin urmare, duală. Venezuela nu mai oferă o bază din spate la fel de sigură ca înainte, iar funcționarea rețelei poate fi perturbată în mai multe puncte, însă, în același timp, depistarea unui sistem format din numeroși intermediari și rute alternative devine mai complicată. Ranstorp arată că funcționarea Hezbollah este posibilă prin combinarea protecției politice, a veniturilor provenite din infracțiuni, a documentelor și a infrastructurii comerciale. Reconfigurarea acestor relații schimbă și natura amenințării: pe măsură ce centrul anterior se slăbește, organizația se bazează tot mai mult pe intermediari al căror rol și relații reciproce devin tot mai greu de cartografiat.