„Plănuiesc să supraviețuiesc Federației Ruse”

Când, în dimineața zilei de 24 februarie 2022, Volodymyr Mykolaienko s-a trezit la sunetul exploziilor, i-a spus soției sale: „Asta a fost, mă duc să apăr orașul.” Nu putea ști atunci că, peste câteva săptămâni, rușii îl vor răpi, ascunzându-l în portbagajul unei maşini, și că vor trece aproape trei ani și jumătate până va putea reveni acasă liber.

În prima zi a războiului s-a dus acolo unde se adunau voluntarii. Au fost duşi într-o școală fără ferestre și uși, li s-au pus arme în mâini, apoi li s-a spus să aștepte ordinul; după aceea au încercat să blocheze atacatorii la podul Antonivski, au fost prinşi sub focul de mortiere, au apărut primii răniți, dar coloanele militare ruse au reușit totuși să treacă. După ce ocupanții au intrat în Herson, locuitorii orașului au ieșit în stradă să protesteze. Mykolaienko mergea în fața coloanei, cu un steag ucrainean imens în mână, iar protestatarii s-au oprit la turnul de televiziune, unde se ascundeau soldați ruși, și le-au spus, în termeni deloc amabili, unde pot găsi nava de război rusă. Ocupanții au răspuns cu focuri de armă și grenade asurzitoare, trăgând oameni din mulțime și bătându-i.

Mai târziu, Mykolaienko a fost invitat la o întâlnire pe care chiar oamenii lui o organizaseră ca o capcană. A reușit totuși să o sune pe soția sa, salvând astfel și pe alții: rușii voiau să-i folosească telefonul pentru a chema alte persoane la diverse „întâlniri” și a le prinde. A fost dus în subsolul inspectoratului de poliție județean, unde l-au așteptat interogatorii și bătăi. Încă din prima zi i s-a propus o colaborare: dacă recunoaște noua putere și își asumă un rol în „conducerea” instituită de ocupanți, va fi eliberat, și nici el, nici familia lui nu vor avea de suferit. Mykolaienko a refuzat.

Mai târziu, cei care îl țineau captiv au ajuns la concluzia că el conduce rezistența subterană din Herson, așa că au încercat să-i scoată informații despre locația depozitelor de armament, dar nu a dezvăluit niciun amplasament. Într-o ocazie a fost dus din nou la Herson pentru a fi filmat, iar un propagandist rus l-a întrebat dacă îl consideră erou pe Roman Șuhevici. Mykolaienko a răspuns că da, pentru Ucraina, la care i s-a spus: „Nu vei ieși niciodată de aici.”

Mai târziu a fost transferat la Sevastopol, unde a petrecut două zile într-o închisoare-model, cu care rușii voiau să demonstreze cât de „bine” tratează prizonierii de război. Își amintește de băieți tineri din acea perioadă, cărora li se frângea metodic sufletul, și nici astăzi nu știe dacă vor fi vreodată capabili să treacă peste tot ce au suferit. Avusese anterior ocazia de a fi liberat printr-un schimb de prizonieri, dar atunci când rușii i-au spus că cer douăzeci de soldați ruși în schimbul lui, a refuzat oferta.

„Cum aș putea să privesc în ochi mamele acelor soldați ucraineni care rămân în continuare în închisoare, în timp ce eu aș fi eliberat în schimbul a douăzeci de ruși?”

– a spus el.

Soarta prizonierilor rămași în urmă îl preocupă și astăzi: se trezește adesea cu un sentiment de vinovăție pentru faptul că el este liber, în timp ce băieții se află încă acolo. Când a putut în cele din urmă să se întoarcă acasă, nu se aștepta la primirea care i-a fost făcută: de la frontiera cu Belarus până la Cernihiv, oamenii stăteau de-a lungul drumului cu steaguri ucrainene în mâini, pentru a-l întâmpina.

„Aerul ucrainean vindecă, iar oamenii ucraineni dau putere”

– spune Mykolaienko, care și-a formulat o opinie fermă și despre viitorul Rusiei. În opinia sa, războiul va distruge în cele din urmă chiar Federația Rusă, iar el adaugă:

„Eu, personal, plănuiesc să supraviețuiesc Federației Ruse.”