Mă-sa lui Kerkez, care muncește pe marginea drumului — luni, hai, Ucraina!

Milos Kerkez și tatăl său au ajuns pe Mirotvorec, baza de date a site-ului ucrainean care adună „dușmanii Ucrainei”, fiind catalogați drept provocatori și acuzați de susținerea agresiunii ruse. Înscrierea reprezintă clasificarea site-ului, dar povestea care a dus până acolo nu a fost inventată de redactorii bazei de date: jucătorul reprezentativei Ungariei a oferit imaginea chiar pe teren, iar tatăl său a adăugat coloana sonoră rusească. S-au străduit din plin pentru indignarea stârnită, lucru pe care chiar trebuie să-l recunoaștem, la fel cum scrisoarea cititorului nostru, care îi trimitea pe ultrașii maghiari în pizda mă-tii, a primit o nouă confirmare, dureros de exactă.

Povestea a început în Puskás Aréna, unde o parte dintre suporteri a huiduit imnul ucrainean.

La finalul meciului, tensiunile au scăpat de sub control și pe teren. Viktor Szoboszlai s-a luat la harță cu Țîhankov, iar Kerkez s-a băgat și el în conflict, trăgând de tricoul jucătorului ucrainean și smucindu-și adversarul. Imaginea acestei scene a fost publicată de tatăl său într-un story pe Instagram, condimentată cu piesa „Russian Paradise” („Paradisul rusesc”) a lui AK-47 și Noggano. Numele AK-47 e o alegere deosebit de „elegantă” pentru această mândrie de familie: artistul care poartă numele armei oferă coloana sonoră pentru momentul în care fiul se ia de piept cu jucătorul unei țări atacate zilnic de armata rusă. Gestul de lingușire a lui Putin, făcut de tată, întoarce stomacul pe dos tocmai pentru că „paradisul rusesc” înseamnă, pentru ucraineni, case distruse de gloanțe, membri ai familiei uciși, ocupație și gropi comune. A sărbători, cu piesa asta, imaginea în care un jucător ucrainean este smucit de tricou e o provocare josnică, în spatele căreia stau morți foarte reali; cine găsește asta amuzant are un simț al umorului din care lipsește tocmai omenia, iar cine încearcă să treacă asta drept pasiune sportivă își ascunde mizeria morală în spatele fotbalului.

Și, între timp, nici fotbalul nu merge: în primele două etape ale Ligii Națiunilor, echipa nu a reușit să marcheze niciun gol și nu a obținut nicio victorie, înfrângerea pe teren propriu în fața ucrainenilor fiind urmată de un egal alb la Belfast. În schimb, gura mare, smuciturile de tricou și „paradisul rusesc” de familie sunt din plin disponibile, de parcă, în loc să mai aibă putere pentru poartă, ne-ar mai rămâne doar energie ca să-i lovim pe cei cărora, din cauza războiului, nici măcar meciul de acasă nu li se poate disputa pe teren propriu.

De aceea, luni, la meciul Ucraina–Ungaria de pe 5 octombrie, de la Trnava, eu țin cu ucrainenii și aș vrea ca orice suporter maghiar cinstit să se gândească la fel. Lui Kerkez, lui Szoboszlai cel gurist, cu coadă la păr, și întregii lumi fotbalistice mulțumite de sine construite în jurul lor le-ar trebui o înfrângere atât de mare, încât să se simtă ceva din ea și pe tribune. Palma primită pe terenul de fotbal ar putea în sfârșit să spargă acea certitudine comodă potrivit căreia, sub tricoul cu stema națională, orice comportament scârbos primește o grație națională, pentru că ceea ce ați făcut voi îi umiliți pe maghiari, iar eu, ca maghiar, nu am nicio obligație să aplaud pentru asta. Kerkez, Szoboszlai, gloata care a huiduit imnul ucrainean și tăticul care a sărbătorit cu „Russian Paradise”: duceți-vă în pizda mă-tii; restul să-l rezolve luni ucrainenii pe teren. Hai, Ucraina!

Ugar