Occidentul a făcut afaceri, Putin s-a pregătit de război – de ce a dat greș încercarea de a opri Rusia?

Timp de decenii, Occidentul a crezut că comerțul va îmblânzi Rusia, că o societate tot mai prosperă va cere mai devreme sau mai târziu libertate, iar un Kremlin integrat în economia mondială nu va risca printr-un război tot ceea ce a câștigat din cooperarea pașnică. Potrivit scriitoarei ruso-americane Elvira Bary, această idee s-a prăbușit acolo unde liderii occidentali au confundat interesele economice ale Rusiei cu interesele de putere ale lui Putin și au înțeles prea târziu că cele două pot fi chiar opuse unul altuia.

După prăbușirea Uniunii Sovietice, Europa a cumpărat resurse energetice rusești, companiile occidentale au investit în Rusia, iar rușii au călătorit, au studiat și au cumpărat tot mai mult în străinătate, în timp ce intensificarea relațiilor părea să promită o pace durabilă. Se putea crede că un nou război european va deveni pur și simplu absurd, pentru că toți participanții ar avea prea mult de pierdut, dar au urmat totuși războiul împotriva Georgiei, anexarea Crimeei, agresiunea din Donbas și, în final, invazia totală a Ucrainei. Bary, care a crescut în Uniunea Sovietică, examinează în videoclipul său intitulat How We Failed: Why the West Couldn’t Stop Putin in Ukraine ce nu au înțeles liderii occidentali din sistemul cu care făceau afaceri și cum s-ar fi putut schimba calculele lui Putin chiar înainte de invazie. Răspunderea pentru război este plasată, desigur, asupra liderului rus, întrucât el a decis declanșarea atacului, dar eficiența descurajării este măsurată în funcție de costurile și consecințele cu care trebuia să se confrunte în momentul deciziei.

Bary nu consideră politica de cooperare din anii ’90 drept o naivitate de la bun început, pentru că aceasta avea o bază rațională atât din punct de vedere economic, cât și politic. Potrivit concepției occidentale, creșterea nivelului de trai avea să întărească clasa de mijloc, care, cu timpul, ar fi cerut instituții mai corecte, o implicare politică mai mare și o guvernare mai predictibilă, iar o Rusie mai democratică ar fi devenit și mai puțin amenințătoare pentru vecinii săi. Comerțul promitea astfel simultan profit economic și securitate pe termen lung, iar nevoia de energie a Europei și resursele Rusiei făceau parteneriatul firesc. Petrolul și gazul natural rusesc promiteau în plus energie mai ieftină, concurență între mai mulți furnizori și o dependență mai redusă de regiunea instabilă a Orientului Mijlociu, dar autoarea susține că afacerea avea și un atu menționat mai rar. Negocierea cu un stat rus centralizat părea adesea mai comodă decât investiția într-o democrație unde trebuie să ții cont de instituții independente, interese locale, proteste sociale și dezbateri publice; dacă Kremlinul aproba ceva, statul putea rezolva orice alte obstacole, lucru pe care companiile îl puteau considera cu ușurință eficiență.

S-a dat mult mai puțină atenție întrebării ce tip de stat se construia, de fapt, din banii plătiți pentru resursele energetice, odată ajunși în Rusia. Potrivit lui Bary, din aceste venituri Putin a întărit armata, serviciile de securitate, presa de stat și sistemul bazat pe dependențe personale, în care avuția, avansarea și influența politică au devenit tot mai legate de loialitatea față de el. În anii 2000, această orânduire pare să fi fost acceptabilă pentru mulți, pentru că, după criza anilor ’90, salariile au crescut, nivelul de trai s-a îmbunătățit, iar milioane de oameni au simțit, în fine, că trăiesc în condiții mai ordonate. Totuși, prosperitatea a scos la iveală și nevoi pe care Putin nu mai voia să le satisfacă, pentru că o parte a populației urbane, mai educate și mai înstărite nu s-a mai mulțumit cu posibilități de consum mai bune, ci a cerut și drepturi politice. Bary menționează ca punct de cotitură protestele declanșate după alegerile parlamentare din 2011, când zeci de mii de oameni au ieșit în stradă din cauza acuzațiilor de fraudă, mulți dintre ei provenind chiar din clasa de mijloc a cărei consolidare fusese prezentată anterior ca un succes al sistemului. În același timp, avântul economiei s-a slăbit, astfel încât promisiunea bunăstării, care fusese până atunci una dintre bazele popularității lui Putin, a început să funcționeze tot mai puțin. Într-o astfel de situație, dezvoltarea economiei ar fi avut nevoie de mai multă concurență, funcționari competenți, instituții independente și oameni care să semnaleze sincer greșelile, însă guvernarea personală se împacă dificil tocmai cu aceste lucruri. Cu cât Putin a condus mai mult timp, cu atât loialitatea a devenit mai importantă, iar elita din jurul său și-a legat siguranța propriei avuții și influențe de ordinea existentă. Când bunăstarea în creștere nu mai oferea suficientă legitimitate politică, conflictul extern a devenit un instrument mai util, pentru că succesul militar putea fi vândut ca glorie națională, dificultățile puteau fi puse pe seama unui inamic extern, iar societatea putea fi mobilizată în jurul liderului. Potrivit lui Bary, în acest punct s-a răsturnat calculul occidental, pentru că comerțul a îmbogățit un stat care avea, în același timp, un interes de politică internă în confruntare. Liderii occidentali evaluau cât ar pierde Rusia într-un război, în timp ce Putin evalua și cât ar putea câștiga el personal dintr-un conflict, dacă acesta îi întărește puterea, îi reduce la tăcere adversarii și oferă o nouă justificare sistemului său. Ce reprezintă o pierdere pentru țară poate fi, pentru un dictator, chiar o investiție politică, și această diferență nu poate fi înțeleasă doar prin bilanțuri comerciale.

Următoarea mare întrebare a analizei este amenințarea nucleară, al cărei efect Bary îl abordează din perspectiva fricilor din timpul Războiului Rece. Societățile occidentale au trăit generații la rând cu posibilitatea anihilării nucleare, cu refugii antiatomice, exerciții școlare și imaginea unei civilizații care poate fi distrusă în câteva minute, în timp ce despre funcționarea internă a sistemului sovietic se știa foarte puțin. Din aceasta s-a format, potrivit autoarei, și o imagine a inamicului în care Rusia nu părea pur și simplu o putere periculoasă, ci un actor aproape imposibil de descifrat, căruia s-ar putea să nu i se aplice nici logica obișnuită a autoconservării. Putin a folosit această frică atunci când, chiar de la începutul invaziei, armele nucleare rusești au fost evocate în mod repetat, iar Kremlinul a dat de înțeles că următoarea armă sau pachet de sprijin oferit Ucrainei ar putea duce deja la al Treilea Război Mondial. Potrivit lui Bary, gravitatea amenințării trebuie, desigur, evaluată, dar este la fel de important să fie examinați cei care o formulează, întrucât elita rusă și-a construit timp de decenii avere, siguranță familială, poziție socială și putere, iar un război nuclear ar putea distruge toate acestea. Din aceasta nu rezultă că folosirea armelor nucleare ar fi imposibilă, dar înseamnă că deciziile Kremlinului sunt influențate și de interese care acționează împotriva escaladării. Autoarea reamintește că Moscova a numit numeroase livrări de armament, atacurile împotriva Crimeei și alte măsuri occidentale drept depășiri periculoase ale unor linii roșii, dar mai multe astfel de linii roșii au fost depășite ulterior fără ca răspunsul nuclear anunțat să se producă. Acest fapt nu dovedește, în sine, că fiecare amenințare este un bluf, dar arată că scopul politic al amenințărilor trebuie și el examinat, mai ales atunci când duce, de fiecare dată, la întârzierea ajutorului.

Cea mai importantă obiecție a lui Bary este că frica a luat, de multe ori, locul înțelegerii, iar Occidentul a început să se limiteze singur încă atunci când Moscova doar flutura posibilitatea cea mai gravă. Dacă interesele, dependențele și limitele decizionale ale adversarului sunt lăsate în plan secund, descurajarea devine unilaterală, pentru că Kremlinul poate învăța că îi este suficient să reformuleze amenințarea pentru ca cealaltă parte să-și frâneze singură răspunsul. O neînțelegere similară se vede și în ideea recurentă că agresorul poate fi, mai devreme sau mai târziu, satisfăcut printr-o concesie adecvată. În dezbaterile occidentale apare mereu evitarea pierderii prestigiului, un rezultat care poate fi prezentat ca victorie în fața publicului intern sau oferirea unei afaceri avantajoase, însă pentru liderul unui sistem bazat pe autoritate personală nu este neapărat cel mai important să obțină ceva anume. El trebuie să demonstreze și propriilor oameni că este capabil să obțină ce vrea, să recompenseze supunerea și să pedepsească rezistența. Autoarea ilustrează asta prin exemplul șefului unei bande care comite un jaf bancar, intrând cu încredere alături de oamenii săi, după care se descoperă că arma lui nu funcționează, iar funcționarul băncii îl bate și îl dă afară. Dacă, după aceea, conducătorii orașului îi oferă o afacere mai mică, ca să aibă un venit cinstit și să renunțe la jafuri, el va accepta probabil avuția, dar nu va considera prin asta propria problemă rezolvată, pentru că oamenii săi l-au văzut umilit. Prin urmare, va putea încerca să-și restabilească autoritatea printr-o nouă violență, ceea ce înseamnă că o concesie economică nu produce neapărat rezultatul politic pe care îl speră partea care o oferă. Succesul poate oferi o lecție la fel de periculoasă agresorului, pentru că, dacă atacul aduce teritoriu, o poziție de negociere mai bună sau noi concesii, el învață că violența dă rezultate. De aceea, Bary consideră necesară o descurajare care să lege agresiunea de consecințe clare și consecvente, astfel încât o nouă încercare să nu pară mai atractivă decât precedenta. Dacă, în schimb, la finalul fiecărei crize, cel care a declanșat-o primește o recompensă, negocierea se transformă cu ușurință într-o modalitate de a încasa beneficiile violenței.

Despre sancțiuni se vorbește mult mai nuanțat decât este obișnuit în dezbaterile politice privind eficiența lor, pentru că autoarea recunoaște limitarea accesului la tehnologie, reducerea veniturilor și scumpirea războiului, dar cere, în același timp, să fie luate în calcul și consecințele nedorite. Potrivit ei, unele măsuri pot readuce în sistemul de dependență al statului rus și persoane care altfel s-ar fi distanțat de el, și acest lucru poate afecta la fel de bine actorii înstăriți legați de putere, precum și rușii obișnuiți care fug de război sau de dictatură. Cel care încearcă să se stabilească în străinătate poate întâmpina obstacole legate de viză, de ședere, de servicii bancare sau de angajare, în timp ce Kremlinul îi transmite că Occidentul îl urăște oricum, așa că ar fi mai bine să se întoarcă acasă. Potrivit lui Bary, pentru a se întoarce, omul nu trebuie neapărat să devină un adept al lui Putin, pentru că simpla îngustare a situației sale de viață îl poate obliga să se întoarcă acasă, iar statul rus recâștigă astfel munca, cunoștințele și impozitele sale. O întrebare similară se pune și în cazul omului de afaceri care ar fi efectiv dispus să rupă legătura cu sistemul și să-și retragă banii din Rusia, dar nu găsește o cale funcțională de a face asta. De aceea, autoarea consideră potrivită o politică de sancțiuni care să scumpească loialitatea față de Kremlin, permițând în același timp o rupere efectivă. Plecarea unui inginer, savant, programator sau antreprenor poate retrage resurse din sistem, la fel ca retragerea capitalului, de aceea, spune ea, restricțiile ar trebui evaluate și în funcție de faptul dacă slăbesc, în practică, baza de resurse de care dispune Putin, sau dacă, dimpotrivă, îi blochează în interior pe cei care ar vrea să plece.

Bary consideră insuficientă și comunicarea guvernelor occidentale, pentru că anunțarea noilor pachete de sprijin nu a fost întotdeauna acompaniată de o explicație suficient de consecventă despre motivul pentru care acestea servesc chiar securitatea propriilor societăți. Pentru cineva care se luptă cu rata creditului imobiliar, cu prețurile la alimente sau cu viitorul copiilor săi, următorul pachet de miliarde poate apărea cu ușurință ca bani pierduți undeva departe, în războiul altora, dacă nimeni nu explică clar ce consecințe ar avea victoria agresorului. Dacă un stat mai puternic poate ocupa cu succes teritoriile unui vecin mai slab, și alți lideri trag concluzii de aici, la fel cum trag concluzii și dacă o cucerire se soldează cu un eșec și costă inacceptabil de mult. În această logică, sprijinirea Ucrainei servește și la prevenirea unor războaie viitoare, pentru că modelează experiența internațională cu privire la ce se poate obține prin forță. Potrivit lui Bary, exact această legătură – între cheltuielile de astăzi și siguranța generațiilor viitoare – ar fi trebuit arătată mult mai clar.

Nici argumentul moral nu ar trebui ascuns, cu timiditate, în spatele cifrelor bugetare, pentru că ajutorul oferit părții atacate rezultă chiar din valorile pe care societățile occidentale le invocă. În exemplul autoarei, dacă o bandă bate pe stradă un copil mai mic decât ei, ajutorul ar fi răspunsul firesc, și ar fi destul de deformat să explicăm totul spunând că victima ar fi trebuit să fie mai puternică. Și în cazul Ucrainei decidem dacă acceptăm că cel mai puternic poate lua tot ce este capabil să obțină, sau dacă considerăm protecția regulilor și a celor mai slabi drept propria noastră responsabilitate.

Analiza se întoarce, în final, la pregătirea militară, pentru că, potrivit lui Bary, superioritatea economică și tehnologică a Occidentului a ascuns multă vreme cât de mult au fost neglijate capacitățile reale de apărare. Multe guverne europene au pornit de la premisa că Putin nu va distruge o cooperare care aduce beneficii importante și Rusiei, în timp ce Kremlinul construia capacități militare care puteau fi folosite și în scopuri politice. Un război lipsit de rațiune economică poate servi, într-un sistem de putere personală, totuși, supraviețuirea liderului. Descurajarea poate funcționa doar dacă agresorul se așteaptă, încă înainte de atac, la o rezistență militară convingătoare, și nu la depozite golite, guverne instabile și o producție care poate fi ridicată doar în câțiva ani, de partea cealaltă. Potrivit lui Bary, sensul pregătirii este exact acela de a face războiul, de la bun început, o alegere proastă, pentru că cel care se găsește în fața unei forțe mobilizabile imediat ia o decizie complet diferită față de cel care se poate baza pe dezbateri politice îndelungate și pe un sprijin care ajunge lent. Toate acestea costă, desigur, bani, dar autoarea reamintește că o descurajare eficientă este mai ieftină decât reconstrucția orașelor distruse, îngrijirea a milioane de refugiați și adaptarea economiei la război. În reconstrucția Europei de Vest de după cel de-al Doilea Război Mondial, bunăstarea și securitatea erau încă strâns legate, astfel încât sprijinul economic, cooperarea politică și crearea unor instituții de apărare durabile au avansat simultan. În această viziune, securitatea este una dintre condițiile ca comerțul, investițiile și viața de zi cu zi să rămână predictibile.

Concluzia lui Bary este că vor exista mereu sisteme în care violența pare a fi calea mai scurtă spre avere, autoritate sau păstrarea puterii, de aceea societățile pașnice nu își pot permite să renunțe pe termen lung la capacitatea de a se apăra. Autoarea compară acest lucru cu funcționarea sistemului imunitar, care nu trebuie construit abia atunci când atacul a luat deja amploare, și le cere spectatorilor să-și amintească o decizie proprie în care au observat un semnal de alarmă, dar l-au ignorat, pentru că era mai comod să creadă o explicație mai liniștitoare. La finalul videoclipului, de la întrebările strategice, autoarea se îndreaptă din nou spre cei care suportă consecințele în propria viață și prezintă inițiativa Meds for Ukraine, care sprijină achiziționarea de medicamente pentru civili ucraineni cu dizabilități, grav bolnavi sau vulnerabili. Potrivit ei, programul, legat de comunitatea muzicală internațională online Tamza Song Club, este gestionat de voluntari, din donații nu se scade niciun cost de funcționare, iar cei care ajută în Ucraina evaluează nevoile și verifică modul de utilizare a fondurilor. În spatele erorilor marilor puteri se află, de fapt, oameni care, pe lângă război, trebuie să rezolve și dacă vor avea acces la următoarea doză de medicamente.

Did you like this article?

Support our work with a small donation

Secure payment via Stripe • Min. 2 EUR

Gesta recommendations:

The West did business, Putin prepared for war – why did the deterrence of Russia fail?

The West did business, Putin prepared for war – why did the deterrence of Russia fail?

For decades the West believed that trade would tame Russia, that an increasingly prosperous society would sooner or later demand freedom, and that a Kremlin integrated into the world economy would not risk everything it had gained from peaceful cooperation by going to war. According to Russian-American writer Elvira Bary, this idea failed where Western leaders confused Russia's economic interests…

ugar•
Tusk rejects the story of an accident: he speaks of a deliberate Russian provocation

Tusk rejects the story of an accident: he speaks of a deliberate Russian provocation

According to Donald Tusk, the missile and drone strikes that hit Poland in the early hours of Friday point to a deliberate Russian provocation, and Warsaw will not call what happened an innocent accident simply because that would be politically more convenient for someone. The Polish prime minister also openly disagreed with the American interpretation of events, while consulting with NATO…

ugar•
Putin signed a peace declaration, then unleashed a barrage of missiles on Ukraine, with strikes also hitting Polish territory

Putin signed a peace declaration, then unleashed a barrage of missiles on Ukraine, with strikes also hitting Polish territory

At least nine people were killed in the Russian air attack carried out in several waves, which struck bridges, energy facilities, residential buildings and hospitals across Ukraine overnight into November 20, while two Russian missiles and a suspected drone landed on Polish territory. The attack came just a few hours after the great-power meeting in Shenzhen, where Vladimir Putin, together with…

ugar•
Europe would negotiate with Moscow, but has conditions

Europe would negotiate with Moscow, but has conditions

European leaders are ready to negotiate directly with Russia on ending the war in Ukraine, but say that Moscow alone cannot dictate the terms. At the November 19 Berlin meeting of the coalition of the willing, German Chancellor Friedrich Merz rejected the division of Europe into spheres of influence, while the Kremlin was already weighing under what conditions it would allow Europeans to the…

ugar•
After Brexit: the British are slowly, gradually coming back

After Brexit: the British are slowly, gradually coming back

The European Union and Britain are trying to ease the consequences of Brexit with new agreements covering everything from young people's employment to food trade to the costs faced by industrial companies. After the Brussels summit on November 20, London spoke of concluded negotiations, while the unresolved dispute over tuition fees for EU students in Britain also showed that the two sides still…

ugar•