Un mesaj aruncat de o dronă i-a arătat drumul spre supraviețuire

Timp de o jumătate de zi, Serhii Vivsaniuk a parcurs în chip de şarpe trei sute de metri pe câmp, pierzându-şi mereu cunoştinţa şi încercând, de fiecare dată când îşi revenea, să înainteze mai mult. Un cioburi de schijă îi perforase plămânul, avea braţul şi piciorul rănite, iar setea devenea tot mai insuportabilă. Poziţiile ruse se aflau la doar o sută-o sută cincizeci de metri de el, şi dintr-un mesaj aruncat de o dronă ucraineană a aflat că de acolo nu îl pot încă evacua: trebuia să-şi adune toate puterile rămase şi să se tragă mai departe.

Soldatul, originar din regiunea Cerkasî, avea pe atunci 24 de ani şi lucrase în agricultură înainte de război; nici mai târziu nu a ascuns faptul că nu se grăbise să se înroleze. Considera că, dacă va fi nevoie, va merge; în iulie 2022 a primit ordinul de chemare, iar de la 13 septembrie a servit în Brigada 1 Blindate separată. În vara anului următor, pe frontul din Zaporijjia, trebuiau să ţină o fâşie de pădure pe care soldaţii ucraineni o recuceriseră anterior de la ruşi.

Poziţiile lor au fost bombardate toată noaptea cu mortiere şi tancuri, iar apoi soldaţii ruşi s-au apropiat atât de mult, încât a început o luptă corp la corp. Serhii şi-a folosit toate cele paisprezece grenade de mână, când o grenadă rusească a zburat în tranşeea în care se aflau el şi doi tovarăşi de luptă. A mai avut timp să se ferească şi să-şi lase capul în jos, lucru care i-a salvat viaţa, dar schijele i-au rănit braţul şi i-au perforat plămânul. Rănit cum era, a continuat să lupte şi doar după retragerea ruşilor a pornit, împreună cu alţi patru tovarăşi, spre punctul de evacuare.

Pe drum au fost din nou luaţi la foc, şi o nouă schijă l-a nimerit pe Serhii de această dată în picior. Sângera abundent, aşa că şi-a aplicat singur garoul primit de la un tovarăş, rugându-l apoi pe acesta să continue să înainteze. Voia ca cel puţin unul dintre ei să se salveze, iar el a rămas acolo, în mijlocul câmpului. A petrecut noaptea sub cerul liber şi, după un timp, nici el nu mai ştia cât timp zăcuse acolo. Când a ajuns, în cele din urmă, la un drum, a observat un alt soldat, dar la început nu a putut determina dacă era ucrainean sau rus. L-a recunoscut ca fiind unul din propria sa unitate abia atunci când bărbatul s-a tras mai aproape de el. Amândoi erau complet epuizaţi, apa li se terminase deja în tranşee, iar ziua soarele îi dogorea fără milă.

Atunci a apărut deasupra lor o dronă, despre care Serhii, la început, nu a ştiut cui îi aparţine. Dar aparatul le-a aruncat în scurt timp apă, medicamente şi hrană: gărzile naţionale ucrainene din brigada „Kara-Dag”, în timpul unei recunoaşteri aeriene, au observat răniţii şi au încercat să le vină în ajutor. Serhii a încercat şi să mănânce, dar era atât de deshidratat, că aproape nu mai putea nici să înghită. Mai târziu, drona i-a transmis un mesaj scris pe un pachet de ţigări, în care era avertizat că se afla prea apropiat de poziţiile ruseşti, astfel încât din acel loc nu-l pot aborda. Pentru a putea fi salvat, trebuia să se îndepărteze, aşa că, adunându-şi toate puterile rămase, a pornit din nou. „Doar m-am tras, m-am tras, apoi… am leşinat” – şi-a amintit mai târziu despre acea jumătate de zi, în care a parcurs aproximativ trei sute de metri. Până la apusul soarelui a ajuns la o adâncitură de pe marginea drumului, unde s-a acoperit cu pământ şi cu iarbă, iar apoi şi-a pierdut din nou cunoştinţa.

Când s-a trezit din nou, a auzit voci umane: veneau după el soldaţi ucraineni. Gărzile naţionale l-au pus pe o targă şi l-au dus pe o distanţă de aproximativ cinci kilometri, până au ajuns în locul de unde a putut fi transportat mai departe. Serhii a luptat pentru viaţa lui timp de o zi şi jumătate, cu răni grave, până a fost, în final, dus în siguranţă. Mai târziu a spus că, acolo, pierduse deja aproape toată speranţa. „Nici nu mai mă gândeam la asta şi nici nu mai speram cu adevărat că povestea vieţii mele va continua” – a recunoscut el, când a rememorat cele trăite.

În august 2023 se recupera în regiunea Hmelnîţkîi, se deplasa în cârje şi îl mai aştepta o recuperare lungă, dar vorbea deja despre revenire şi despre viaţa de după război. După ce se va fi vindecat, voia să li se alăture din nou tovarăşilor săi, iar mai târziu să se căsătorească, să-şi facă o familie şi să îmbătrânească, pentru ca, odată, să le poată povesti nepoţilor tot ce a trăit. Soldatul care, zăcând pe câmp, nu mai credea aproape deloc că va mai exista o continuare, are din nou planuri.