Gaz rusesc cu etichetă americană? Despre riscurile Coridorului Vertical și oportunitățile României

Coridorul Vertical de Gaz a promis inițial să reducă dependența energetică a Europei Centrale și de Est de Rusia prin livrări venite din sud, însă un gazoduct nu asigură prin el însuși independența doar pentru că gazul circulă pe el dintr-o nouă direcție: contează și de unde provine, cine face comerț cu el și în ce condiții ajunge la consumatori. Această problemă este analizată de Claudia Pîrvoiu într-un interviu publicat de HotNews pe 2 octombrie 2026, în care Aura Săbăduș, analistă pe piața energiei la ICIS, cu sediul la Londra, vorbește despre fundalul interesului american, despre rolul intermediarilor greci și despre modul în care România și-ar putea folosi propriul gaz din Marea Neagră pentru a consolida securitatea regiunii.

Săbăduș nu se opune construcției sau utilizării coridorului. Dimpotrivă: consideră necesar ca România să se poată aproviziona cu gaz din cât mai multe direcții și să poată, la rândul ei, ajunge la mai multe piețe. Problema începe în momentul în care, într-un sistem creat pentru diversificarea surselor, ajung în prim-plan legături politice și interese ale intermediarilor, în timp ce originea livrărilor rămâne neclară. În astfel de condiții, diversificarea se poate transforma chiar în contrariul ei: apar companii noi și denumiri comerciale noi, dar în spatele gazului poate rămâne tot Rusia. Pretextul interviului l-a constituit investigația The Wall Street Journal privind activitatea lui Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Statelor Unite în Grecia, respectiv vânzarea gazului natural lichefiat american prin intermediari. Întrebarea este directă și pentru România: ar fi putut fi presați actorii români să cumpere gaz printr-o astfel de construcție?

Săbăduș nu intră în detaliile interne ale negocierilor, ci pornește de la un proces mai amplu. După revenirea lui Trump, a observat un interes intens al administrației americane pentru regiunea care se întinde de la zona baltică, prin Adriatica, până în Marea Egee. Cu timpul, însă, această atenție s-a restrâns tot mai mult asupra Europei de Sud-Est, cu toate că diversificarea surselor de energie ar fi importantă și pentru celelalte state din regiune. Între timp, în Balcani au apărut actori de afaceri legați de anturajul familiei președintelui. Printre aceștia se află Gentry Beach, apropiat al lui Donald Trump Jr. Potrivit informațiilor analistei, Beach s-a interesat în Bulgaria de o infrastructură de gaze care primea și transporta livrări rusești către Europa Centrală. A fost menționată și posibila implicare a companiei GSP a omului de afaceri român Gabriel Comănescu, în special în legătură cu o eventuală reparare a gazoductului Nord Stream. În cadrul investigației pe acest subiect, Săbăduș i-a contactat pe amândoi oamenii de afaceri, dar nu a primit răspuns la întrebările sale. Beach și Guilfoyle fac ambii parte din anturajul apropiat al lui Donald Trump Jr., dar pentru analistă nu este clar în ce măsură activitățile lor sunt legate între ele. În schimb, tabloul mai larg este, în opinia ei, clar vizibil: în regiune au apărut, unul după altul, afaceri în domeniul energiei și al infrastructurii în care reprezentanți ai anturajului lui Trump s-au întâlnit cu antreprenori regionali. De aceea, nici Coridorul Vertical nu poate fi tratat ca un simplu proiect tehnic.

Conferința de la Atena din noiembrie 2025 a fost un moment important în acest proces. Unul dintre cei mai activi promotori ai coridorului a devenit Transgaz, prin directorul său general, Ion Sterian, care a colaborat cu operatorii de sistem din regiune pentru armonizarea condițiilor comerciale. Săbăduș consideră acest lucru un rezultat real: ani de zile a fost dificil să fie aduși la un numitor comun operatorii din diferite țări, cu toate că funcționarea coridorului necesita, pe lângă cooperarea tehnică, și reglementarea tarifelor de transport. Exact aici apare prima contradicție fundamentală. Proiectul poate fi util doar dacă aduce gaz în regiune la un preț competitiv, dar acest lucru nu se poate obține eludând regulile pieței europene. Construcțiile comerciale ale așa-numitelor rute 1, 2 și 3 au oferit inițial capacități într-un sistem separat, diferit de calendarele europene de rezervare. Analista consideră justificat obiectivul de reducere a tarifelor și de a face ruta mai atractivă, dar soluția aleasă nu a corespuns pe mai multe puncte cerințelor Uniunii Europene. După intervenția europeană, operatorii au revenit în cele din urmă la aplicarea principiilor europene.

Potrivit lui Săbăduș, aceasta nu este o problemă izolată. ICIS a analizat și proiectul gazoductului care ar conecta Bosnia și Herțegovina cu Croația, iar din discuțiile cu instituțiile europene și cu centrele de analiză au rezultat obiecții similare: construcția nu a respectat în mod adecvat principiile de piață pe care țările implicate și le-au asumat ca parte a integrării europene. Fie că este un obiectiv deliberat, fie o consecință a afacerilor, consideră că rezultatul poate fi același: Europa de Sud-Est se îndepărtează treptat de regulile europene. Analista leagă acest pericol și de direcția mai largă a politicii americane: strategia americană publicată în 2025 evaluează relația cu Europa ca fiind una ostilă, iar potrivit acesteia, Washingtonul susține mișcări populiste în detrimentul partidelor tradiționale europene. Din această perspectivă, cooperarea energetică poate fi mult mai mult decât o simplă vânzare-cumpărare de gaz: prin relații de afaceri se poate construi și influență politică.

Întrebarea decisivă: ce gaz vine, de fapt?

După contextul politic, interviul ajunge la întrebarea cea mai concretă legată de coridor. Dacă obiectivul este reducerea dependenței de Rusia, cum se poate garanta că gazul adus din sud provine, într-adevăr, dintr-o altă sursă? În compania Atlantic S.E.E., alături de grupul grecesc Aktor, participă și compania energetică de stat DEPA. Potrivit interviului, DEPA are în continuare un contract pe termen lung pentru gaz rusesc, fiind astfel un actor comercial care achiziționează și gaz rusesc. De aceea, Săbăduș cere ca autoritățile să nu se limiteze la denumirea comercială a livrărilor, ci să verifice întregul lanț de aprovizionare. Prețurile ridică alte întrebări. Analista a observat pe piața greacă și bulgară reduceri de 15–16 euro față de prețul de referință olandez TTF și se întreabă: cum poate vinde atât de ieftin un producător care aduce gazul de la o distanță mare? Aceste livrări din sud ajung și în România, prin urmare clarificarea originii nu este deloc neimportantă nici pentru consumatorii și autoritățile române. Molecula de gaz nu are steag național; urmărirea originii necesită documentație solidă și verificare efectivă.

La punctul de intrare Malkoçlar, situat la frontiera turco-bulgară, aceeași problemă se manifestă sub o altă formă. Săbăduș vorbește aici despre o legătură între rețeaua turcă și cea bulgară, pe care o tratează separat de ruta TurkStream. Potrivit acesteia, prin acest punct continuă să ajungă cantități semnificative de gaz, în timp ce nu este clar din ce surse provin livrările și cum sunt verificate de instituțiile bulgare. În interviu, făcând referire la o interdicție din 17 iunie și la restricții suplimentare preconizate pentru 2027, ea avertizează că reglementarea are valoare doar dacă poate urmări efectiv, în practică, rutele comerciale, în condițiile în care gaz ajunge în Bulgaria și prin TurkStream, de unde poate fi direcționat către alte piețe din regiune — prezența unor surse și intermediari diferiți nu face, astfel, inutilă verificarea originii, ci o face și mai importantă. Dacă autoritățile se limitează la un nume nou de companie sau o nouă etichetă de origine, furnizorul rus poate rămâne în același sistem care a fost creat tocmai pentru a-l exclude. Analista include în fundalul politic al afacerilor energetice și discuțiile dintre Jared Kushner și Steve Witkoff cu interlocutorul rus Kirill Dmitriev. Ea consideră că în aceste discuții ar putea apărea și vânzarea activelor Lukoil din România și Bulgaria. Pe lângă interesul anterior manifestat de Carlyle, ea amintește relatări de presă potrivit cărora un om de afaceri american legat de mediul MAGA ar putea face o astfel de achiziție. Astfel, în recalibrarea energetică a regiunii s-ar putea împleti comerțul cu gaze, accesul la infrastructură și soarta activelor companiilor rusești. Examinând legătura dintre intermediarii greci și diplomația americană, interviul menționează și cazul lui Christos Marafatsos, lobbyist al companiei Aktor. Pe baza investigației The Wall Street Journal, s-a pus întrebarea în ce măsură activitatea ambasadoarei Guilfoyle a servit interesele companiei grecești. Pentru Săbăduș, prezența lobbyistului la întâlnirile regionale justifică de la sine întrebarea: ce rol a avut el la negocieri și ale cui interese le-a reprezentat diplomația americană?

Din partea română, ea evidențiază interesul vizibil al fostului ministru al energiei, Bogdan Ivan. Despre Coridorul Vertical se vorbește de pe la aproximativ 2016, dar tentativele anterioare de implicare a ministerelor și instituțiilor românești nu au produs, mult timp, rezultate notabile. Prin comparație, în 2025 interesul a crescut brusc, iar la conferința de la Atena au apărut deja informații despre posibile contracte ale unor companii românești. Totuși, multă vreme nu s-a putut stabili cu certitudine care companie va fi cumpărătoarea. Unele surse menționau Romgaz, altele Nova Power & Gas, iar incertitudinea privind acordul a persistat până la finalul conferinței. În final, a fost anunțat rolul companiei Nova Power & Gas. După ce a citit articolul Wall Street Journal, Săbăduș a interpretat confuzia anterioară ca semn că Romgaz ar fi opus, eventual, rezistență achiziției, iar negocierile ar fi continuat până în ultimul moment. De aici, interviul trece la o altă întrebare la fel de importantă pentru România: în timp ce țara este încercată a fi atrasă în noi construcții de import, odată cu demararea extracției din Marea Neagră ar putea obține ea însăși un surplus semnificativ de producție. Cele două procese ar trebui, de aceea, analizate împreună: de ce surse externe va fi nevoie, cât poate consuma economia românească și unde poate fi plasat gazul rămas din producția proprie?

Oportunitatea din Marea Neagră și limitele cererii interne

Demararea, planificată pentru 2027, a proiectului Neptun Deep ar putea crea o situație nouă pentru România. Potrivit lui Săbăduș, și calitatea gazului din Marea Neagră este favorabilă: amintindu-și o discuție cu un geolog, ea afirmă că este vorba despre rezerve care necesită relativ puțină procesare, lucru ce poate permite costuri mai mici și o vânzare competitivă. În același timp, analista nu consideră suficient fundamentată previziunea că consumul românesc va absorbi rapid noua producție. În contrast cu afirmațiile privind o creștere mare a cererii, ea trece în revistă potențialii consumatori. Estimează consumul fabricii de îngrășăminte Azomureș la circa un miliard și jumătate de metri cubi anual, dar se întreabă și la ce capacitate ar putea funcționa aceasta după incendiul anterior și reparațiile necesare. Centralele electrice de la Mintia și Iernut ar putea consuma încă două-trei miliarde de metri cubi, potrivit calculelor ICIS, însă punerea lor în funcțiune a fost repetat întârziată. Nici extinderea rețelei de gaz pentru populație nu reprezintă o soluție imediată. Construirea de noi conducte, racordarea localităților și creșterea efectivă a consumului necesită timp, astfel încât, în primii ani ai noii producții, poate rămâne un surplus, chiar dacă randamentul câmpurilor mai vechi de pe uscat scade în mod natural în același timp. Acest gaz trebuie vândut sau stocat undeva.

Ungaria, Moldova și Ucraina sunt, deopotrivă, piețe posibile. Totuși, Săbăduș consideră aprovizionarea Moldovei nu doar o oportunitate comercială, ci și o misiune de securitate. Ea numește relația România–Ucraina–Moldova unul dintre cele mai importante triunghiuri de securitate ale Europei: dacă Rusia ar readuce Moldova sub influența sa, ar obține o nouă poziție strategică pentru destabilizarea Ucrainei și ar face și vecinătatea României mai nesigură. În acest context, gazul românesc poate contribui la menținerea traiectoriei europene a Moldovei, pentru că predictibilitatea aprovizionării reduce posibilitatea exercitării unei presiuni externe și consolidează cooperarea din regiune. Importanța extracției din Marea Neagră merge, astfel, dincolo de veniturile din export ale României: printr-o politică regională adecvată, poate consolida și reziliența țărilor vecine.

O altă opțiune pentru gestionarea surplusului este stocarea în Ucraina. Săbăduș propune ca o parte din gazul românesc să fie folosit pentru crearea unei rezerve strategice regionale, valorificând capacitatea mare și flexibilă de stocare subterană a Ucrainei. Ea consideră tarifele mai avantajoase decât cele românești, în condițiile în care capacitățile de stocare proprii ale României oferă posibilități limitate pentru plasarea producției în creștere. Vede o oportunitate în acest sens, chiar și în contextul războiului. Rezervele se află la o adâncime de două-trei kilometri, iar sistemul de transport ucrainean este extins, cu mai multe rute alternative. Dacă o instalație de la suprafață este atacată, flexibilitatea rețelei poate ajuta la redirecționarea livrărilor. Analista ar reduce și mai mult riscurile financiare prin implicarea Uniunii Europene: ea pledează pentru garanții și pentru un rol de reasigurare, care, potrivit discuțiilor sale cu asigurători londonezi, ar putea facilita asigurarea rezervelor din Ucraina.

Afirmația susținută de AUR, potrivit căreia România „dă gazul Ucrainei”, este considerată de analistă o continuare a discursului naționalist cunoscut din dezbaterile energetice anterioare. Ea amintește de opoziția față de planurile Chevron privind gazele de șist, în care au fost implicați atât actori politici, cât și Biserica Ortodoxă. În opinia ei, problema stocării trebuie evaluată pe baza capacităților disponibile, a tarifelor și a posibilităților de aprovizionare: România poate produce mai mult decât poate consuma pe termen scurt sau stoca în propriile depozite, iar Ucraina poate oferi acest serviciu. Pentru o astfel de cooperare este nevoie, însă, și de dezvoltarea rețelei românești. Săbăduș cere accelerarea reabilitării conductelor planificate de Transgaz, menționate în interviu în legătură cu Mediaș și Tecuci, precum și extinderea posibilității de transport bidirecțional. Accesul la sistemul ucrainean nu ar ajuta doar la stocarea surplusului românesc, ci ar putea deschide și noi rute de aprovizionare din nord, având în vedere că în Ucraina ajunge deja gaz din mai multe direcții europene: din Danemarca, prin Polonia, precum și din surse de GNL din Lituania, Finlanda, Polonia și Germania. Pentru România, importanța acestui lucru constă în faptul că ar putea alege dintre mai mulți furnizori, s-ar putea dezvolta o concurență mai puternică, și ar scădea riscul ca o singură rută sau o construcție influențată politic să dicteze condițiile.

Astfel, firul interviului se întoarce la punctul de pornire. Coridorul Vertical poate fi util dacă lărgește într-adevăr opțiunile disponibile; producția din Marea Neagră poate oferi României un rol regional semnificativ, dacă țara tratează exportul, stocarea și aprovizionarea vecinilor ca parte a unei singure strategii. Pentru aceasta este nevoie de ministere, de o autoritate de reglementare și de companii de stat conduse transparent, capabile să verifice contractele, să urmărească originea gazului și să se opună influenței politice. Avertismentul lui Săbăduș este, în esență, simplu: dependența energetică nu poate fi redenumită pur și simplu, dacă instituțiile nu verifică ce intră în noile construcții comerciale — în spatele gazului vopsit într-o altă culoare și vândut ca provenind dintr-o altă sursă poate rămâne același actor: Gazprom.