Tarr Zoltán a venit în Tindergrădina Ardealului și le-a dat swipe la stânga celor buni

Tarr Zoltán a venit din nou în Transilvania pentru un dialog, dar la final a ieșit doar un discurs – „dialogul” nu a mai avut loc. Așa i se întâmplă celui care joacă Tinder politic. În orice caz, să vedem și partea bună a lucrurilor: ministrul responsabil și de românii... pardon, de maghiarii de peste frontiere nu și-a mai cerut scuze de la făptași, în numele făptașilor, pentru ceva de care nici el, nici partidul lui nu sunt vinovați. Mare pas înainte pentru omenire...

Narațiunea mult repetată a presei ardelenești apropiate de Tisza a fost că Tarr Zoltán nu discută cu politicieni, ci vrea să vorbească cu organizații civile, în special cu independenți, ca ministerul lui să se informeze despre ce se mai întâmplă pe-aici. Planul a reușit de minune: dialog n-a fost, cu independenți adevărați și cu societate civilă adevărată nici el nu s-a întâlnit, în schimb a luat cina pe cinste cu politicieni. Iar noi, aici, la marginile provinciei, știm bine că o cină luată cu un politician este ocazia ideală pentru deciziile mari, restul fiind doar formalitate, hârțogăraie, botezul copilului.

Tarr Zoltán a început turul la Oradea, orașul în care Péter Magyar a venit încă pe vremea când era lider al opoziției, și unde noi am speratcă va veni și el, iar târgul arogant și condescendent al UDMR, care reduce maghiarii din Transilvania la simple mașini de vot, pentru a-i vinde mai apoi, se va sfârși. Nu a fost așa. Oradea este un semnal puternic și pentru că aici Tarr s-a pișat de mai multe ori pe cei care speraseră în întâlniri cu independenți, dar a și sfidat-o pe propria lui prim-ministră. Căci Péter Magyar, după ce a fost ales, l-a primit pe „șeful ardelenilor” și i-a bătut obrazul să se poziționeze de partea stareșului Fejes Rudolf Anzelm din Oradea, persecutat pe nedrept. Tarr Zoltán, în schimb, a venit aici abia șase luni mai târziu, s-a întâlnit cu episcopul trădător Böcskei, a luat cina cu asupritorii Attila Cseke și Ödön Szabó, apoi a plecat mai departe. Iar starețul Anzelm să se descurce cum poate. Odată cu el, și maghiarii orădeni au primit micul lor avertisment: n-are rost să vă agitați voi aici împotriva UDMR, important e cu cine cinează cine. Iar Tarr a ales din acest meniu.

Cluj-Napoca a fost o altă escală ciudată a acestui drum fără destinație. Și aici s-a „întâlnit” – ca din întâmplare, în cadrul unei mese comune – cu Hunor Kelemen, și, adăugând și pe cei de la Oradea, se poate spune că Tarr a vorbit practic între patru ochi, fără public, cu toate șefii mari din Transilvania. Mai rămân Árpád Antal sau Sándor Tamás, dar ce întârzie nu se pierde. La întâlnirea cu publicul organizată la Planetariul profund legat de UDMR a vorbit apoi destul de mult, câțiva spectatori au avut și ei ocazia să întrebe, pe la final, ca apoi toată lumea să poată merge la culcare. Iar pe vârful Harghitei, domnul nostru Tarr a rescris dicționarul semantic, afirmând acolo că noi nu suntem copiii statului maghiar, cărora Budapesta le dă bani de buzunar, ci frați. Frați, nici mai mult, nici mai puțin. Atunci cu expresia „țara-mamă” ce mai facem de-acum încolo? Sau, dacă de-acum vom fi frați, de ce decide el singur acest lucru? Ce să facem, domnule ministru, ce să facem?

Despre vizita lui Tarr Zoltán și ramificațiile ei diverse vom mai vorbi, acum aș sublinia doar că Budapesta nu susține și nu înființează niciun partid împotriva UDMR sau din afara lui, și așa mai departe. E bine de știut, și e bine că și ministrul știe: pentru UDMR aceasta e scrisoarea de grațiere, nu au de ce să-și facă griji, de restul nu-i interesează nimeni. În orice caz, e semnificativ că și publicația Krónika a considerat acest lucru cel mai important, într-atât încât și-a încălzit cititorii chiar din titlu cu asta:

Tarr Zoltán a dezamăgit la Cluj-Napoca pe cei care ar vrea ca Tisza să obțină o schimbare în UDMR.

Așadar, cu ocazia celei de-a doua veniri a lui Tarr Zoltán, Krónika a dovedit că sunt adevărate zvonurile potrivit cărora senatorul UDMR Lóránd Turos i-a tras pe sfoară. Afacerea s-a încheiat chiar la prima venire a lui Tarr Zoltán, sub nasul lui, chiar atunci când el încă dădea mâna cu lumea la Albești, la inaugurarea unei case memoriale care de atunci încoace nu s-a mai deschis, cel puțin conform reportajului lui Gáspárik publicat pe Transtelex, căruia îi dau o anumită credibilitate.
Așadar, Tarr Zoltán a venit în Transilvania să facă Tinder, le-a dat swipe la stânga celor buni, i-a bătut amical pe umăr pe cei mari, el s-a dus acasă, iar noi am rămas aici, futuți. Nu-i așa că e frumos?

Spoiler: nu, nu este!

Pârloagă