Trump: „Norvegia este o țară de căcat”

Norvegia a trecut printr-un grav regres civilizațional: nu i-a dat lui Donald Trump Premiul Nobel pentru Pace. Președintele american a tras concluzia de politică externă necesară pe 25 octombrie, la un eveniment de campanie organizat în Port Huron, statul Michigan, și a declarat: „Norvegia a devenit practic o țară de căcat.” În discursul susținut înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, a spus despre imigranții norvegieni că nu îi vrea, motivând acest lucru exact prin premiul care nu i-a fost acordat. Așadar, președintele celei mai puternice țări din lume a trimis o întreagă națiune la plimbare pentru că, din nou, de la Oslo nu a venit nicio medalie de aur pentru el.

Vorbind despre imigrație, Trump a enumerat țările din care ar vedea cu plăcere oameni veniți în Statele Unite, după care a apărut și nemulțumirea personală legată de Norvegia: „Nu vreau pe nimeni din Norvegia.” Nu a existat însă niciun anunț potrivit căruia administrația ar introduce efectiv noi restricții de imigrare pentru cetățenii norvegieni, iar date concrete sau experiențe cotidiene conform cărora mii de norvegieni ar sta triști în port, pentru că nu mai pot emigra în America, sunt și mai puțin cunoscute - ca să spunem așa, datele privind imigrația norvegienilor în Statele Unite au convers și până acum puternic spre zero, dar este, oricum, o performanță remarcabilă să reușești să legi o decizie a Comitetului Nobel de capacitatea de imigrare a câteva milioane de oameni care nu au nicio legătură cu decizia respectivă.

Povestea este deosebit de frumoasă dacă ne întoarcem la ianuarie 2018. Pe atunci, Trump încă prezenta Norvegia ca exemplu pentru țările din care ar trebui să primească imigranți America, în timp ce denigra Haiti și țări africane, deși mulți norvegieni nici atunci nu au arătat vreun entuziasm deosebit față de ofertă. Opt ani mai târziu, aceeași țară a ajuns în categoria țărilor de căcat: norvegienii, se vede, au neglijat să își ajusteze la timp valorile naționale la vitrina din sufrageria lui Trump.

Nu este primul acces de furie al lui Trump legat de Premiul Nobel: decizia din octombrie a numit-o anterior o pată de rușine ireversibilă pentru Norvegia, iar duminică a afirmat din nou că a rezolvat opt războaie, așa că nimeni nu ar merita premiul mai mult decât el. Ei bine, pentru moment nimeni nu știe care sunt aceste opt războaie, pentru că Dementul Donald nu ne obosește cu detalii, dar a adăugat și că mai sunt două de rezolvat: războiul din Iran, pe care el l-a început, și dacă pur și simplu îl oprește, atunci, la urma urmei, chiar creează pace, și apoi războiul ruso-ucrainean, în care chiar acum se pregătește să împingă Kievul sub șenilele unui tanc rusesc T-35, ceea ce este un mod ciudat de a face pace, dar e totuși un fapt că, dacă toți ucrainenii sunt uciși, războiul se va termina, așa că, din punct de vedere al logicii formale, tipul are un argument. A adus în discuție și Premiul Nobel pentru Pace din 2009 al lui Barack Obama, iar despre laureata de anul acesta a vorbit ca despre o femeie de care nimeni nu a auzit, și nu se știe ce îl deranjează mai mult pe Trump - faptul că, din nou, o femeie i-a luat premiul de sub nas, sau faptul că el nu a auzit de ea - cea din urmă variantă, având în vedere că președintele american nu folosește practic niciun alt mijloc de informare în afară de Fox News, nu este deloc surprinzătoare, dar avem o veste proastă pentru Dementul Donald: nu cunoaște o mare parte a lumii, iar asta nu împiedică lumea să funcționeze foarte bine. Femeia respectivă, considerată chipurile necunoscută, este de fapt Navanethem „Navi” Pillay, jurist sud-african, fost Înalt Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, care a lucrat și ca judecător internațional. Premiul, anunțat pe 9 octombrie, i-a fost acordat pentru promovarea păcii și a dreptului internațional; Comitetul Nobel a subliniat în special rolul ei în tragerea la răspundere pentru crime de război, crime împotriva umanității și genocid. Pillay a participat la activitatea de înfăptuire a justiției după genocidul din Rwanda și a jucat un rol important și în modelarea răspunderii penale internaționale pentru violența sexuală împotriva femeilor. Nu a picat ieri într-o festivitate de premiere: prin acest premiu i s-a recunoscut o muncă juridică de decenii.

Există o altă mică problemă structurală legată de tragerea la răspundere a guvernului norvegian: nu guvernul norvegian este cel care decide acordarea Premiului Nobel pentru Pace. Decizia este luată de un comitet format din cinci membri, numiți de parlamentul norvegian, dar care acționează independent în alegerea laureatului. Numirea parlamentară nu face din premierul norvegian șeful comitetului, așa cum Oslo nu devine nici serviciul de relații cu clienții al Casei Albe pentru premiile neacordate. Acest lucru i-a fost explicat lui Trump deja în ianuarie de premierul Jonas Gahr Støre, după ce președintele american, într-un mesaj, a legat nemulțumirea sa legată de Nobel de cererea de control american asupra Groenlandei. Støre și președintele finlandez Alexander Stubb intenționau inițial să inițieze discuții pentru reducerea amenințărilor tarifare și a tensiunii internaționale, dar răspunsul lui Trump a ajuns tot la premiul pentru pace care nu i-a fost acordat. A scris că, din această cauză, nu mai simte obligația de a avea în vedere exclusiv considerentele legate de pace, trecând apoi la motivele pentru care consideră necesar controlul american total asupra Groenlandei. Este greu de ilustrat mai concis cât de pacifist este cineva: dacă nu primește un premiu pentru asta, își reconsideră poziția.

Țara declarată drept o groapă de căcat arată, între timp, semnele unei decăderi totale într-un mod destul de aparte. Fondul norvegian de investiții de stat a obținut în primul semestru al acestui an un randament de 9,4%, ceea ce a însemnat un rezultat de investiții de 1.753 de miliarde de coroane norvegiene, iar la finalul lunii iunie administra active de 22.683 de miliarde de coroane. Acestea sunt datele proprii ale administratorului fondului și, desigur, nu spun nimic despre cui ar trebui să îi fie acordat Premiul Nobel pentru Pace, dar aduc totuși un supliment destul de neobișnuit la diagnosticul de colaps național. Se vede că norvegienii au decăzut atât de mult, încât încă își mai sporesc avuția publică.

În anturajul lui Trump funcționează deja, în orice caz, un sistem alternativ de acordare a premiilor: candidatul republican la Congres, Joe Mitchell, i-a oferit, la un eveniment de campanie din Iowa, un premiu creat de el însuși, „Omul secolului”, sub forma unei diplome într-o ramă aurie, ceea ce este, fără îndoială, o soluție mai eficientă decât să te cerți ani de zile cu un comitet independent. Hârtia potrivită se imprimă, rama se procură, președintele este elogiat și decorul corespunzător unei performanțe istorice este deja pregătit, nu costă mai mult de 30 de dolari și nici nu e nevoie să demonstrezi vreo performanță pentru el.

Trump poate, desigur, să continue să se îmbufneze, iar propriul său partid îi poate oferi câte o nouă diplomă înrămată la fiecare oprire din campanie, însă una dintre caracteristicile neplăcute ale Premiului Nobel pentru Pace este tocmai aceea că nu devine al lui doar pentru că îi trimite pe toți ceilalți la naiba. O veste bună la final: urmează alegerile de la jumătatea mandatului, unde republicanii vor avea un eșec cât casa, datorită lui Trump, și probabil și unor astfel de îmbufnări.

Ugar