În locul lui Putin, Washingtonul este îngrijorat de contraatacurile ucrainene
La prima lectură, am putea crede că cel care a vorbit a fost Lavrov, sau că Medvedev și-a găsit câteva clipe de luciditate și explică acum, fără amenințări nucleare, de ce Ucraina ar trebui să suporte distrugerile în tăcere. Numai că de data aceasta, îngrijorarea legată de contraatacurile ucrainene a venit de la un oficial al Pentagonului american, și anume la întâlnirea de la Bruxelles care, în teorie, ar fi trebuit să fie despre sprijinul pentru Ucraina. Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, nici nu s-a mai deranjat cu înveliș diplomatic atunci când a numit criticarea atacurilor ucrainene o chestiune destul de stupidă.
Elbridge Colby, subsecretarul Pentagonului responsabil cu politica de apărare, a susținut la 17 noiembrie, în cadrul reuniunii grupului de contact pentru sprijinirea apărării Ucrainei, că, potrivit evaluărilor americane, atacurile cu rază lungă de acțiune asupra teritoriului rus nu au adus mai aproape sfârșitul războiului și nici nu au încetinit înaintarea trupelor ruse. În opinia sa, discursul public se concentrează prea mult pe atacurile spectaculoase care provoacă suferință populației ruse, în timp ce sprijinul ar trebui direcționat mai degrabă către menținerea frontului și către atacuri cu rază medie de acțiune care să perturbe aprovizionarea rusă. În același discurs, el a recunoscut realizările armatei ucrainene și a adăugat că nu vor să lupte cu Ucraina legată de mâini, însă, în lumina celor spuse în continuare, aceasta a sunat mai degrabă ca o formulare menită să liniștească spiritele. Colby a avertizat, de fapt, că atacurile asupra infrastructurii numite civilă — cum ar fi depozitele comerciantului online rus Wildberries — ar putea întări determinarea societății ruse și disponibilitatea Kremlinului pentru escaladare. Reprezentantul Pentagonului a cântărit, în orice caz, cu o empatie frapantă, ce impact psihologic nefavorabil ar putea avea asupra rușilor apariția consecințelor războiului chiar pe teritoriul lor. În același timp, țara atacată încearcă, de cinci ani, să facă în așa fel încât agresorul să nu aibă război doar pe hartă și în rapoartele militare, ci și în aprovizionare, în producția de armament și în buget, iar de la Washington vine avertismentul că acest lucru ar putea să-l supere pe Putin.
Pistorius a respins exact această lipsă de proporție atunci când a spus că este „o chestiune destul de stupidă” să fie criticate atacurile asupra unor instalații din Rusia folosite în scopuri strategice militare sau militare. În opinia sa, ar trebui discutat mai degrabă despre atacurile rusești repetate, ziua și noaptea, asupra alimentării cu electricitate, apă și căldură a Ucrainei, pe care le-a numit terorism. Ministrul german a readus astfel discuția la premisa de bază, care se pierde frecvent în mijlocul temerilor de escaladare de la Washington: Rusia este cea care a atacat Ucraina, iar conducerea rusă este cea care continuă războiul. Ministrul britanic al apărării, Wes Streeting, a susținut la rândul său strategia ucraineană, argumentând că atacurile cu rază lungă de acțiune slăbesc mașina de război a lui Putin, câștigă timp și salvează vieți. El a adăugat, de asemenea, că nu este rolul aliaților să îi spună Ucrainei cum să își ducă propriul război — o afirmație care, în acest context, trece deja aproape de radical.
Întreaga scenă este deosebit de enervantă pentru că ucrainenii s-au apărat ani de zile tocmai printre restricțiile impuse de americani și de alți aliați occidentali: pentru o parte a armamentului necesar au așteptat mult timp, iar atunci când l-au primit, a început o nouă dezbatere despre ce ținte ar putea folosi pentru a-l întrebuința. În deciziile administrației Biden, un rol determinant l-a avut frica de amenințarea nucleară rusă, care s-a intensificat în special în toamna anului 2022, în perioada succeselor militare ucrainene. Potrivit relatării ulterioare a lui Rob Bauer, informațiile americane au evaluat la un moment dat riscul folosirii unei arme nucleare tactice ruse ca fiind extrem de ridicat, iar tergiversarea transferului de armament cu rază mai lungă de acțiune este criticată dur și astăzi. Se naște astfel întrebarea amară: până unde ar fi putut ajunge Ucraina în toamna anului 2022, după recuperarea unor teritorii și eșecurile armatei ruse, dacă Washingtonul ar fi oferit sprijin mai curajos și mai rapid? Nu se poate dovedi ulterior că ar fi putut câștiga războiul deja atunci, dar ideea ocaziei ratate nu poate fi nici înlăturată pur și simplu afirmând că toată precauția a fost, în mod necesar, o decizie înțeleaptă. Întârzierea livrărilor de armament și limitarea modului în care au putut fi folosite au avut un preț, la fel cum autorizarea lor ar fi implicat un risc — doar că prețul respectiv l-au plătit, în primul rând, ucrainenii.
Acum, când ne aflăm deja în al cincilea an al invaziei totale, se aude din nou că războiul s-ar putea intensifica din cauza contraatacurilor ucrainene asupra Rusiei. În această logică, fiecare nouă amenințare a agresorului devine un motiv suplimentar pentru ca partea atacată să se abțină — cu alte cuvinte, îi este de ajuns lui Putin să anunțe următoarea nelegiuire, pentru ca alții să înceapă deja să limiteze Ucraina în locul lui. Din punct de vedere politic, acest lucru poate fi numit, pe bună dreptate, trădare, pentru că rezultatul final îi favorizează pe agresor, indiferent cum sunt ambalate considerațiile strategice. Momentul acestei declarații lasă un gust deosebit de amar, întrucât Donald Trump urmează să se întâlnească, joi, 19 noiembrie, cu Xi Jinping și Vladimir Putin la Shenzhen. Ministerul de Externe chinez a anunțat oficial întâlnirea la vârf a celor trei, iar Putin speră deja la beneficii importante de pe urma acesteia. Nu există dovezi publice că declarațiile lui Colby ar fi fost special sincronizate cu acest summit, dar, chiar și așa, mesajul politic sună ca și cum Washingtonul ar încerca în avans să îi aplaneze nemulțumirea Kremlinului. Trump vrea să arate o afacere de proporții, iar în acest decor pică prost ucrainenii care continuă să creadă că și ei ar avea un cuvânt de spus despre soarta propriei țări și că au dreptul să răspundă militar atacurilor rusești. Dacă prețul bunei dispoziții pentru o înțelegere între marile puteri este ca țara atacată să fie mustrată public, în timp ce resentimentele agresorului sunt luate cu grijă în calcul, atunci lui Lavrov îi rămâne, într-adevăr, mai puțin de lucru, pentru că o parte din argumentație este deja spusă în locul lui de către Washington.
Opinie
Did you like this article?
Support our work with a small donation
Secure payment via Stripe • Min. 2 EUR
Gesta recommendations:

Instead of Putin, it's Washington that's worried about Ukrainian counterstrikes
At first glance, one might think it was Lavrov speaking, or perhaps Medvedev had found a few sober minutes and was explaining, this time without nuclear threats, why Ukraine should quietly endure the destruction — except that this time it was a senior Pentagon official who voiced concern over Ukrainian counterstrikes, and he did so at a Brussels meeting that was supposed to be about supporting…

An alternative to the PSD–AUR axis: the PNL and the USR could run on a joint list
According to Ilie Bolojan, chairman of the PNL, his party and the USR could run on a joint list in the elections, because Romania needs a center-right "modernization pole" that offers a real alternative to the current PSD–AUR axis.

Russian influence inside the walls of Cotroceni? Two Romanian journalists say the causes of the state's paralysis should be sought in the presidential administration
Why did the threat of a Russian hybrid attack go without a meaningful response, if staff at Romanian intelligence had already warned the presidential administration before the 2024 elections, and how can the events be expected to be uncovered by an institution in which earlier personal and influence ties persist even after a change of president? This is the question explored by Matei Udrea and…

Europe wants to replace Palantir, Musk showed why in Ukraine
European defense ministries want to reduce their dependence on key military tasks on the American company Palantir Technologies and other American technology firms, and an increasing number of European companies are competing for the market being vacated. Germany, France and the Netherlands are all building their own European systems for what Palantir's software has been used for or would have…

We receive the chemicals that disrupt our hormonal system even before we are born
Chemicals that disrupt the human hormonal system are now present almost everywhere in our environment: in plastics, cosmetics, toys and pesticides, and researchers have detected them in human blood, breast milk and umbilical cord blood. This means that exposure begins even before birth. This is revealed in a joint report by the United Nations Environment Programme (UNEP) and the World Health…