Influență rusă în interiorul zidurilor de la Cotroceni? Doi jurnaliști români cred că cauzele paraliziei statului trebuie căutate la Administrația Prezidențială

De ce a rămas fără un răspuns pe măsură pericolul unui atac hibrid rusesc, dacă angajați ai serviciilor românești de informații au avertizat Administrația Prezidențială încă înainte de alegerile din 2024, și cum ne putem aștepta ca o instituție în care, și după schimbarea președintelui, continuă să existe aceleași legături personale și de influență de dinainte, să elucideze cele petrecute? Această întrebare este explorată de Matei Udrea și Emilian Isailă, cei doi jurnaliști de la SpotMedia, în cel de-al zecelea episod al podcastului Controverse, a cărui afirmație centrală este că una dintre cele mai importante surse ale vulnerabilității de securitate a României trebuie căutată chiar în Palatul Cotroceni. În discuție, cei doi conturează o imagine a funcționării Administrației Prezidențiale și a legăturilor care, în opinia lor, trădează cel puțin simpatii prorusești, iar în unele cazuri influență rusă directă, pe baza unor apariții publice, a unor investigații jurnalistice anterioare și a unor informații proprii, provenite de la surse de stat neidentificate.

Textul introductiv al episodului rezumă aceasta prin afirmația că Administrația Prezidențială ar putea fi fost „infectată” de rețele de influență, ceea ce ar putea explica paralizia statului în fața operațiunilor hibride rusești. Potrivit autorului, pe baza unor informații concordante primite independent unul de celălalt de cei doi jurnaliști, au fost întocmite rapoarte de avertizare care au ajuns la Administrația Prezidențială, însă nu s-a clarificat până astăzi dacă acestea au fost primite și de Klaus Iohannis sau au rămas blocate la nivelul unuia dintre consilieri. Textul introductiv precizează separat că episodul a fost înregistrat înainte de conferințele de presă ale lui Nicușor Dan din săptămâna precedentă, motiv pentru care cele spuse acolo nu sunt abordate, cu toate că, în opinia autorului, acestea au confirmat la rândul lor concluziile discuției.

La începutul emisiunii, Udrea și Isailă își amintesc ce reacții a provocat interviul lor anterior cu Ilie Bolojan: alături de reacții favorabile, au primit și atacuri și mesaje care le reproșau faptul că l-au întrebat pe politician despre rețeaua de influență rusă, precum și despre presupuse legături ale unui europarlamentar liberal. Această retrospectivă personală conduce la impresia lor că simpla ridicare a unor anumite întrebări depășește niște limite pe care o parte a mediului politic și media ar prefera să le lase neatinse.

Punctul de plecare esențial al discuției este clarificarea naturii puterii prezidențiale, pentru că, în opinia lui Udrea, este înșelător să evaluăm marja de manevră a președintelui român exclusiv pe baza atribuțiilor sale formale. El recunoaște că politicile guvernamentale sunt stabilite de guvernul care se bazează pe majoritatea parlamentară, astfel încât a aștepta de la președinte, în mod direct, reduceri de prețuri sau modificări fiscale este o confuzie de roluri; în același timp, prin legăturile sale cu serviciile secrete, cu conducerile parchetelor și cu instituțiile de securitate, șeful statului poate exercita o influență mult mai mare decât ar reieși dintr-o simplă listă de atribuții. Echilibrul instituțional stabilit după regimul Ceaușescu a urmărit, în principiu, să prevină apariția unui nou centru de putere exclusiv, dar, în practică, în opinia sa, în jurul Cotrocenilui s-a concentrat o putere informală extrem de puternică. Ei subliniază importanța nominalizării prezidențiale în alegerea șefilor serviciilor, în timp ce Isailă adaugă că numirea necesită și un vot în parlament; în plus, șeful statului conduce Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) și, în calitate de comandant suprem al forțelor armate, joacă un rol decisiv. În interpretarea lui Udrea, toate acestea creează relații de dependență din cauza cărora șefii serviciilor se aliniază mult mai mult la Cotroceni decât la parlament. În cazul lui Nicușor Dan, consideră deosebit de problematică tergiversarea numirii șefilor civili ai serviciilor, și ridică și posibilitatea ca președintelui să îi fie mai confortabilă relația directă cu liderii militari decât consolidarea unui nivel real de conducere civilă.

În opinia lui Udrea, în practică, activitatea serviciilor românești depășește cu mult atribuțiile stabilite prin lege, extinzându-se și la influențarea partidelor, a instituțiilor statului și a opiniei publice. Pentru a ilustra acest lucru, el descrie o situație în care oameni ai serviciilor oferă rețele de socializare, raportări în masă și atacuri coordonate ce pot fi folosite împotriva criticilor președintelui, apoi face referire la relatarea lui Cristian Ghinea, care afirmă că, în 2021, s-a confruntat cu faptul că șeful responsabil cu fondurile europene și cu planul de redresare din Ministerul Dezvoltării era colonel al SRI. Numirile în parchete sunt plasate în același context, cei doi susținând că o funcționare instituțională care răspunde în unele cazuri la neascultarea politică prin proceduri penale sau înlăturări din funcție poate face ca președintele să devină tot mai independent de propriul sprijin electoral.

Potrivit celor doi jurnaliști, în timpul lui Iohannis, Administrația Prezidențială a devenit tot mai mult prizoniera unor rețele de influență ale serviciilor și a altor rețele, iar Nicușor Dan nu a întrerupt acest proces. Udrea evidențiază schimbarea de guvern din 2021, când USR a fost îndepărtat de la putere și s-a format coaliția PSD-PNL: făcând referire la o relatare publică anterioară a lui Dan Vâlceanu, el spune că Iohannis i-a îndrumat pe liderii celor două partide către Eduard Hellvig, pe atunci director al SRI, iar formarea guvernului a fost negociată într-una dintre vilele serviciului. Pentru el, acesta este un exemplu al modului în care instituții care, în principiu, ar trebui ținute departe de regulile competiției politice democratice pot deveni organizatoare ale acordurilor de putere. De aici deduc și evaluarea anului electoral 2024, care, în opinia lor, a fost marcat cu mult înainte de anularea alegerilor prezidențiale de intervenții adaptate intereselor celor aflați la putere. Ei amintesc de modificările privind datele alegerilor, de cumularea alegerilor locale cu cele europarlamentare, și apoi de calendarul care a plasat alegerile parlamentare între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale. Potrivit lui Isailă, chiar și într-o democrație care funcționează doar în sens electoral, ar fi o cerință de bază ca cetățenii să poată vota în condiții previzibile, nu ca competiția să fie adaptată calculelor de moment ale grupărilor aflate la guvernare. Din același motiv, ei critică excluderea Dianei Șoșoacă, în timp ce George Simion și Călin Georgescu au putut candida: în opinia lor, între comportamentele evaluate existau similitudini care ar fi justificat o verificare consecventă, extinsă asupra tuturor candidaților. Udrea amintește și declarația făcută de Nicolae Ciucă în primăvara anului 2024, în fața unor oameni de afaceri, potrivit căreia construcția de putere ar putea rezista până în 2036, considerând acest lucru un semn că liderii concepuseră alegerile, în esență, ca o validare ulterioară a unui sistem stabilit dinainte.

Referitor la motivația politică a anulării alegerilor, Udrea formulează propria concluzie, potrivit căreia momentul decisiv ar putea fi fost eliminarea lui Ciucă și a lui Marcel Ciolacu din turul doi. În opinia sa, s-a așteptat mai întâi să se vadă dacă recontorizarea voturilor modifică ordinea dintre Ciolacu și Elena Lasconi, iar prin plasarea deciziei după alegerile parlamentare s-a dorit și menținerea mobilizării activiștilor PSD. Isailă adaugă la aceasta că

Udrea merge și mai departe atunci când afirmă că serviciile românești au creat sau au susținut inițial unele inițiative politice pentru a controla voturile anti-sistem, dar mai târziu au pierdut controlul asupra lor. El încadrează în acest tipar și AUR, precum și ascensiunea lui Georgescu, în care actori construiți de centrele de putere interne sunt preluați de rețele rusești, care îi întorc apoi împotriva susținătorilor lor inițiali. În opinia sa, serviciile s-au concentrat atât de mult pe controlul societății românești și al competiției politice interne, încât apărarea împotriva amenințărilor externe a fost trecută în plan secund.

Potrivit firului principal al discuției, puterea informală concentrată în Administrația Prezidențială creează, tocmai din acest motiv, și un risc grav de securitate, întrucât, dacă un actor ostil obține influență asupra fluxului de informații al președintelui sau asupra agendei sale de decizie, poate paraliza întreaga apărare a statului. Udrea compară acest lucru cu infectarea navei-mamă din filmul Ziua independenței: nu este necesar să fie învinsă fiecare instituție în parte, dacă se reușește paralizarea centrului de care toate depind. Isailă recunoaște, în același timp, că declarațiile publice de politică externă ale lui Iohannis și Nicușor Dan au corespuns în general orientării occidentale a țării, iar Dan vorbește corect și despre susținerea Ucrainei și despre amenințarea rusă, însă, în opinia sa, aceste declarații nu răspund întrebărilor legate de funcționarea internă a instituției.

Prima persoană discutată în detaliu este George Scarlat, care, potrivit jurnaliștilor, a lucrat la Cotroceni pe întreaga durată a mandatelor lui Iohannis, în domeniul securității naționale condus de Dudu Ionescu, într-o funcție care asigura acces la cele mai importante informații de intelligence. Ei consideră importanța acestui rol prin faptul că astfel de angajați nu transmit pur și simplu rapoartele, ci le și sintetizează și filtrează, adică depinde, în parte, de ei ce informație ajunge la șeful statului și ce rămâne în interiorul aparatului. Isailă, făcând referire la o declarație publică a lui Bruno Ștefan, prezintă afirmația potrivit căreia Scarlat ar fi putut fi racolat de serviciile ruse atunci când lucra la ambasada României din Republica Moldova.

Alte detalii din cariera lui Scarlat sunt considerate deosebit de notabile, deoarece, potrivit celor doi, acesta a părăsit Administrația Prezidențială imediat după anularea alegerilor din 2024, iar apoi a apărut ca susținător public al AUR și al lui Georgescu. Isailă amintește și că, în 2025, acesta ar fi urmat să călătorească la Chișinău, la un eveniment care reunea actori de extremă dreapta din Europa, însă autoritățile moldovene i-au refuzat intrarea în țară, fapt pe care cei doi jurnaliști îl consideră important din perspectiva suspiciunilor de securitate apărute în jurul său. Isailă precizează că a trimis Administrației Prezidențiale întrebări privind cazul Scarlat, printr-o cerere de acces la informații de interes public, dar nu a primit răspuns nici după schimbarea administrației; în discuție se menționează și faptul că Scarlat a decedat între timp.

În legătură cu Dudu Ionescu, cei doi evidențiază faptul că, în interpretarea lor, acesta a fost exclus, în mod neobișnuit, din decorarea colaboratorilor lui Iohannis, fapt pe care îl consideră un posibil semn de tensiune între președinte și consilierul său. Isailă prezintă totuși și explicația publică a lui Ionescu, potrivit căreia el însuși a refuzat decorația, pentru că își considera munca o datorie și nu dorea o recunoaștere separată. În acest context, Udrea menționează și plecarea lui Hellvig din funcția de șef al SRI drept o evoluție încă neexplicată suficient până astăzi, care, în opinia sa, ridică întrebări privind relațiile interne din ultima etapă a epocii Iohannis.

Cea mai gravă afirmație a discuției vine atunci când Udrea, invocând mai multe surse din servicii, concordante între ele, declară că Administrația Prezidențială a fost avertizată, pe parcursul anului 2024, în privința unui atac hibrid de amploare pregătit împotriva României și a unor nereguli observate în campanie. Sursele sale au explicat lipsa unor acțiuni ulterioare prin faptul că au raportat, în calitate de militari, factorului politic decident, iar apoi au așteptat un ordin care, însă, nu a venit. Isailă confirmă că și la el au ajuns informații similare, și precizează că vorbesc despre avertismente ale unor angajați ai serviciilor, nu despre o conduită unitară a tuturor instituțiilor implicate. Isailă menționează, între evoluțiile publice ale perioadei, rapoartele serviciilor prezentate în parlament, declarația senatorului liberal Ioan Chirteș privind legăturile rusești ale lui Simion, precum și disputa politică din jurul informațiilor venite din Chișinău și din Kiev. În opinia sa, acestea indicau faptul că existau, în interiorul sistemului instituțional, actori care au încercat să mențină pericolul pe agenda publică, în timp ce tăcerea lui Iohannis și reacțiile minimalizatoare ale lui Ciolacu au redus exact gravitatea avertismentelor. Udrea a explicat inițial inacțiunea prin faptul că liderii erau preocupați de propriile planuri de succesiune și electorale, însă, mai târziu, i-a venit în minte și posibilitatea ca o parte dintre rapoarte să nu fi ajuns deloc la președinte.

De aici ajung la întrebarea cine și pe baza cărei informări i-ar fi putut spune lui Iohannis, după primul tur, că nu există informații privind o intervenție străină. Isailă semnalează aici în mod explicit că formulează o concluzie proprie, atunci când spune: președintele s-a bazat probabil pe informarea primită de la consilierii săi. Potrivit celor doi jurnaliști, exact acest traseu al informației ar trebui elucidat, întrucât înseamnă o răspundere complet diferită dacă șeful statului a primit avertismentul și l-a ignorat, față de situația în care cineva a blocat transmiterea lui încă înainte de a ajunge la el. Răspunderea lui Nicușor Dan este văzută, în primul rând, în faptul că elucidarea pe care o reclamă nu a avut loc nici în timpul mandatului său, cu toate că, în campanie, el a promis clarificarea evenimentelor din 2024 și publicarea informațiilor relevante. Textul introductiv compară raportul promis cu pisica lui Schrödinger, despre care se tot aude, dar care rămâne inaccesibil publicului. În discuție, cei doi reproșează faptul că nu au primit un răspuns pe măsură la întrebările privind eventualele omisiuni ale Administrației Prezidențiale, traseul rapoartelor și răspunderea persoanelor implicate, în timp ce, în opinia lor, continuitatea din interiorul instituției poate constitui un obstacol chiar și pentru investigația în sine.

Partea următoare se referă la numirea lui Florin-Lazăr Vlădică, care a ajuns la Administrația Prezidențială în perioada președinției interimare a lui Ilie Bolojan și care, în calitate de șef al biroului responsabil cu informațiile de intelligence integrate, joacă un rol-cheie și sub Nicușor Dan. Cei doi jurnaliști amintesc interviul realizat cu Bolojan, în care politicianul a spus că Vlădică nu se afla pe lista de candidați întocmită de el; de aici derivă întrebarea cine l-a recomandat și ce verificări au precedat numirea sa. Isailă a relatat despre acest subiect și într-un articol separat, subliniind sensibilitatea rolului lui Vlădică în gestionarea informațiilor de securitate care ajung la președinte.

Potrivit lui Udrea, cariera lui Vlădică indică un sprijin care traversează partidele, întrucât acesta a ajuns în 2017, în guvernul lui Sorin Grindeanu, la conducerea domeniului de achiziții de armament din Ministerul Apărării, iar mai târziu a fost numit de Bolojan la Cotroceni. El evidențiază în mod special faptul că Vlădică este medic veterinar, considerând că din această pregătire nu rezultă de la sine nici competența pentru conducerea achizițiilor din industria de apărare, nici pentru coordonarea informațiilor de intelligence prezidențiale. Isailă recomandă investigația Captura pentru înțelegerea acestui traseu, care dezvăluie activitatea de afaceri a lui Vlădică legată de Ovidiu Tender și Frank Timiș; autoarea articolului citat este Roxana Garaiman, iar titlul acestuia este „Omul nostru din Sahel”. Cei doi jurnaliști consideră afacerile africane cu materii prime importante din punct de vedere al securității pentru că s-au desfășurat în regiuni în care a fost prezentă influența rusă, mai întâi prin grupul Wagner, apoi prin structurile de stat ruse care au preluat operațiunile acestuia. Udrea trage de aici concluzia că rețeaua de relații a lui Vlădică ar fi trebuit verificată deosebit de riguros înainte ca acesta să ocupe una dintre cele mai sensibile poziții legate de fluxul de informații al președintelui. În discuție se mai spune și că, în momentul numirii sale, Vlădică i-ar fi putut fi recomandat lui Bolojan drept un om care are conexiuni și cu lumea politică din jurul lui Trump, adică exact relațiile sale internaționale l-au făcut atractiv pentru factorii de decizie.

În acest punct intervine întâlnirea de la București din 31 martie, la care Vlădică a apărut alături de Sorin Grindeanu și de Kimberly Guilfoyle, pe atunci ambasadoarea Statelor Unite în Grecia. Isailă leagă această întâlnire de căderea ulterioară a guvernului Bolojan, și, invocând relatările Wall Street Journal, iar apoi ale Financial Times, vorbește despre faptul că Guilfoyle s-ar fi mândrit ulterior cu rolul jucat în schimbarea de guvern din România. Cei doi jurnaliști deduc din aceasta că semnificația politică a întâlnirii ar fi putut depăși o simplă discuție de rutină, motiv pentru care, în opinia lor, Administrația Prezidențială ar trebui să explice în ce calitate și cu ce mandat a participat la ea unul dintre cei mai importanți consilieri de securitate. Udrea ridică și problema răspunderii lui Bolojan, pentru că, în opinia sa, la o numire de o asemenea anvergură nu este suficient să se invoce faptul că nu a fost informat despre trecutul persoanei respective, de vreme ce cel puțin o parte din acesta era accesibilă public. Isailă consideră însă importante circumstanțele numirii, motiv pentru care revine la situația de la începutul lui 2025, când, după anularea alegerilor, discursul lui J. D. Vance de la München și atacurile lui Elon Musk au amplificat și mai mult presiunea exercitată asupra României. În interpretarea sa, conducerea țării, aflată atunci la mijloc între Trump și Putin, într-o criză gravă de încredere și de securitate, căuta oameni care puteau ajunge la noua putere americană. În acest context, el menționează și speranțele puse de Ciolacu în Dragoș Sprânceană, și spune că această căutare disperată de legături ar fi putut conduce la mai multe compromisuri care promiteau o soluție pe termen scurt, dar care au creat ulterior o nouă dependență; el interpretează și rolul lui Vlădică drept un exemplu al acestui fenomen.

Al treilea fir important de personaje conduce la Marius Lazurcă, al cărui rol la Cotroceni este analizat în legătură cu fostul său mandat de ambasador la Chișinău. Cei doi jurnaliști atrag atenția asupra faptului că Lazurcă și Scarlat au lucrat în același mediu diplomatic, într-o perioadă în care, în opinia lor, angajații ambasadei române erau considerați ținte importante ale serviciilor de informații. Acest lucru nu este considerat relevant prin simplul fapt al locului de muncă comun, ci pentru că, potrivit afirmațiilor lor, prin rețeaua de relații din Moldova au fost racolați numeroși actori de influență rusă care operează astăzi în România. Udrea, invocând surse neidentificate, afirmă că o parte importantă dintre oamenii de influență rusă care activează în România, în diverse partide și în alte poziții publice, au intrat, la un moment dat în viața lor, în vizorul serviciilor ruse la Chișinău sau în alt loc din Republica Moldova. În discuție, rolul lui Vlad Plahotniuc este interpretat și el din această perspectivă, fiind ridicate două posibilități: potrivit uneia, un actor susținut de serviciile românești a scăpat ulterior de sub controlul protectorilor săi inițiali; potrivit celeilalte, acesta ar fi fost, de la bun început, parte a unei anumite împărțiri de influență între România și Rusia. Amândoi lasă să se înțeleagă că nu pot stabili natura exactă a acestui fapt, dar, în opinia lor, niciuna dintre variante nu poate fi evitată atunci când sunt analizate rețelele din regiune.

Ca figură centrală a dosarului moldovenesc este menționat Alexandru Bălan, fostul director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova, descris ca fiind un actor care lucra pentru KGB-ul belarus. În interpretarea lor, legătura belarusă reprezintă o formă indirectă a prezenței operaționale rusești, care putea trezi mai puține suspiciuni decât o legătură directă cu Rusia. Compromiterea și recrutarea angajaților reprezentanței diplomatice române sunt plasate într-un context în care mișcările pro-europene din Moldova și protestele tinerilor erau interpretate de forțele pro-ruse ca o intervenție românească, motiv pentru care cartografierea și influențarea legăturilor românești ar fi putut constitui un obiectiv prioritar. În această legătură este reamintită și prezența lui George Simion în Moldova, precum și activitatea sa unionistă, alături de relațiile lui Dan Dungaciu; despre acesta din urmă Udrea relatează o anecdotă potrivit căreia în cercurile guvernamentale moldovenești era numit „domnul colonel”. Activitatea ulterioară a lui Bălan în România este considerată deosebit de importantă, întrucât, potrivit celor doi, acesta participa la conferințe ca promotor al relațiilor româno-moldovenești, desfășurând în același timp activități operative, fiind în final reținut la Timișoara. De aceea, susțin cei doi jurnaliști, ar trebui investigat și ce legături a avut în România în 2024 și 2025. Ca legătură către AUR sunt menționați frații Munteanu, afirmându-se că unul dintre ei a lucrat împreună cu Bălan la SIS, în timp ce Valeriu Munteanu a ajuns în Parlamentul României pe listele AUR. În argumentația discuției, relația dintre cei doi frați apare ca exemplu al permeabilității dintre mediul serviciilor moldovenești și politica de partid din România.

În privința lui Lazurcă, cei doi se întreabă în final cum se poate aștepta o elucidare completă a problemelor de securitate ale administrației prezidențiale anterioare din partea unor conducători ale căror propriile cariere s-au intersectat cu cercurile de relații pe care ei înșiși ar trebui să le investigheze. Potrivit lui Isailă, continuitatea de personal comportă riscul ca elucidarea evenimentelor din 2024 să depindă chiar de cei despre al căror rol anterior ar trebui, de asemenea, puse întrebări. De aici Udrea ajunge la una dintre concluziile definitorii ale emisiunii: are impresia că, în prezent, aparatul prezidențial este cel care îl conduce pe Nicușor Dan, mai degrabă decât președintele pe propriul aparat.

Una dintre cauzele vulnerabilității este văzută în faptul că nici Iohannis, nici Dan nu au ajuns la Cotroceni cu o echipă politică și profesională proprie, suficient de coezivă. Udrea reamintește ascensiunea rapidă a lui Iohannis la nivel național și eliminarea din cursă a lui Crin Antonescu, trecând apoi la promisiunea de campanie a lui Dan, potrivit căreia echipa sa de consilieri era deja pregătită, doar că nu dorea să facă publice numele, pentru ca candidații să nu fie atacați în campanie. Din întârzierea numirilor, jurnalista deduce însă că echipa promisă nu a existat de fapt, astfel încât președintele a fost nevoit să se bazeze pe soluțiile de personal oferite din interiorul instituției. Potrivit lui Udrea, un șef de stat care promite reforme ar trebui să-și numească principalii colaboratori încă din campanie, pentru ca publicul să poată verifica trecutul, competența profesională și eventualele conflicte de interese ale acestora. Ca posibili actori din societatea civilă, ea îi menționează pe Theodor Paleologu, Teodor Baconschi, Adrian Papahagi și Daniel Funeriu, dar consideră că esențial nu sunt aceste nume concrete, ci o echipă independentă de recomandările serviciilor, care să aibă o viziune comună. Dacă președintele ajunge singur, fără repere de orientare, consideră ea, riscă cu ușurință ca oamenii utilizabili și direcția de urmat să fie desemnați de cei care deja controlează relațiile interne ale instituției; în acest context este menționat și Lucian Pahonțu, precum și anturajul Serviciului de Protecție și Pază (SPP).

Cei doi jurnaliști îl consideră pe Traian Băsescu un contraexemplu din mai multe puncte de vedere, subliniind totodată că activitatea sa politică, și în special al doilea mandat, pot fi criticate din numeroase motive. Potrivit lui Udrea, Băsescu a venit la președinție cu susținere de partid, cu colaboratori proprii și cu o experiență de viață care făceau mai dificilă inducerea sa în eroare, iar aici ea face legătura cu povestea potrivit căreia Călin Georgescu i-a fost adus la un moment dat ca potențial candidat la funcția de premier, dar, după o scurtă discuție, Băsescu l-a catalogat drept impostor și l-a refuzat. Invocând propriile surse, Udrea îl identifică pe Dinu Patriciu ca intermediar, iar morala poveștii, în opinia ei, este că președintele trebuie să fie capabil să evalueze singur oamenii care îi sunt aduși în preajmă. În cazul lui Dan, Udrea presupune că actorii instituționali din anturajul său i-ar fi putut evalua slăbiciunile personale și, mizând pe acestea, ar fi putut construi în jurul lui o lume confortabilă și închisă, în care să se simtă în același timp excepțional de bine informat și adevăratul om care conduce sistemul. Ea prezintă aceasta ca interpretare proprie, făcând trimitere și la un interviu anterior realizat cu specialistul în comunicare Dumitru Borțun. Invocând surse proprii, ea afirmă de asemenea că între consilierii prezidențiali există tensiuni, că echipa nu formează un grup coerent, motiv pentru care Dan ar avea dificultăți în a imprima o direcție consecventă chiar și dacă ar avea o intenție clară în acest sens.

Izolarea politică este considerată de asemenea un factor important, întrucât, în opinia lor, Dan s-a îndepărtat de alegătorii care l-au susținut, precum și de USR și PNL, bazându-se tot mai mult pe cercurile de putere din servicii și din justiție. În acest context, Udrea menționează și numele Liei Savonea, iar Isailă critică apropierea de mediul MAGA. Este reamintită și o declarație anterioară a lui Oana Gheorghiu, care afirma că nu înțelege transformarea președintelui, și se pune întrebarea ce proiect politic urmează de fapt Dan, dacă se distanțează de cei care l-au susținut tocmai în speranța unei schimbări democratice și pro-europene. Udrea judecă extrem de pesimist posibilitatea de a îmbunătăți situația și vede o soluție în alegeri anticipate, respectiv în alegerea unui nou președinte. În discuție, ea estimează susținerea lui Dan la cel mult zece procente, spunând că, într-un eventual vot pentru demiterea sa, până la optzeci la sută s-ar putea pronunța împotrivă-i; aceste cifre sunt formulate însă ca estimări personale, nu ca rezultat al unui sondaj de opinie menționat anume. Potrivit argumentației sale, șeful statului a pierdut în același timp încrederea societății și respectul structurilor de securitate, ceea ce, într-o fază atât de timpurie a unui mandat de cinci ani, constituie o problemă gravă pentru funcționarea întregului stat.

La finalul emisiunii este criticat și rolul sondajelor de opinie, întrucât, spun ei, imaginea creată despre raportul de forțe politic poate deveni ea însăși un instrument de influențare. Udrea reamintește un interviu anterior realizat cu sociologul Barbu Mateescu, în care acesta a îndemnat la prudență în privința măsurărilor care indicau pentru AUR o susținere de aproximativ treizeci și trei la sută, contrapunând acestora rezultatul electoral ulterior al partidului, de circa optsprezece la sută. Și datele actuale, care indică pentru AUR un procent în jurul a patruzeci la sută, sunt privite din perspectiva aceleiași neîncrederi, iar cei doi cer ca alegătorii să poată decide fără construirea artificială a partidelor, dezmembrarea lor, excluderi selective și raporturi de forțe manipulate. Concluzia finală a discuției este că securitatea României este inseparabilă de calitatea democrației sale, întrucât un sistem controlat de un cerc restrâns, care din exterior pare electoral, este mult mai ușor de vulnerabilizat decât un sistem instituțional cu adevărat responsabil. Isailă adaugă la aceasta contextul de război, amenințarea dronelor și incertitudinea cetățenilor, iar Udrea avertizează că aliații occidentali probabil percep cu exactitate vulnerabilitățile interne ale statului român, ceea ce afectează și credibilitatea și capacitatea țării de a-și impune interesele. Potrivit lor, consecințele sunt și economice, în timp ce jurnaliștii pot cel mult să dezvăluie și să aducă problemele în atenția publicului, dar nu pot, în locul statului, să stabilească responsabilitatea instituțională și să schimbe modul de funcționare.

V-a plăcut articolul?

Susțineți munca noastră cu o donație mică

Plată securizată prin Stripe • Min. 2 EUR

Recomandări Gesta:

Europa dorește să înlocuiască Palantir, Musk a arătat în Ucraina de ce

Europa dorește să înlocuiască Palantir, Musk a arătat în Ucraina de ce

Ministerele europene ale apărării, în sarcinile militare esențiale, vor să își reducă dependența de compania americană Palantir Technologies și de alte companii tehnologice americane, iar tot mai multe firme europene concurează pentru piața care se eliberează. Germania, Franța și Olanda construiesc și ele propriul sistem european pentru ceea ce până acum se folosea sau s-ar fi folosit software-ul…

ugar•
Primim substanțele chimice care ne perturbă sistemul hormonal încă înainte de a ne naște

Primim substanțele chimice care ne perturbă sistemul hormonal încă înainte de a ne naște

Substanțele chimice care perturbă sistemul hormonal uman sunt astăzi prezente practic pretutindeni în mediul nostru: în materialele plastice, în produsele cosmetice, în jucării, în pesticide, iar cercetătorii le-au identificat și în sângele uman, în laptele matern și în sângele din cordonul ombilical. Aceasta înseamnă că expunerea începe deja înainte de naștere. Acest lucru reiese din raportul…

ugar•
Hupsz: s-a blocat rețeaua secretă a NSA

Hupsz: s-a blocat rețeaua secretă a NSA

La câteva zile după pana de sistem a Microsoft, resimțită la nivel mondial, și după interdicția de decolare care a paralizat aeroporturile americane, serviciul s-a întrerupt și la unul dintre cele mai sensibile sisteme informatice ale Statelor Unite: s-a blocat rețeaua internă strict secretă prin care angajații Agenției Naționale de Securitate (NSA) își comunică informații clasificate. Până acum…

ugar•
Lasconi ar susține alianța PNL-USR, dar se teme că din nou toată lumea va vrea prea mult

Lasconi ar susține alianța PNL-USR, dar se teme că din nou toată lumea va vrea prea mult

Elena Lasconi consideră că ar fi benefic pentru dreapta românească dacă PNL și USR ar forma o alianță și ar încerca, sub un nume nou, să recâștige încrederea alegătorilor dezamăgiți de partide, însă e mai puțin convinsă că acordul se va materializa cu adevărat. Fosta președintă a USR și-a explicat îndoielile prin experiența propriei campanii pentru candidatura la prezidențiale, amintind că, în…

ugar•
20 de ani în Uniune: Negrescu cere un nou plan european pentru România

20 de ani în Uniune: Negrescu cere un nou plan european pentru România

La douăzeci de ani de la adherarea României și Bulgariei la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, Victor Negrescu, vicepreședinte PSD al Parlamentului European, consideră că România are nevoie de un nou program european, care să unească clasa politică și societatea civilă. „Avem nevoie de un nou proiect european pentru țara noastră, de un plan european pentru România” – a declarat el la sediul…

ugar•