Liniștiți-vă, nu e Yalta 2.0, pentru că Putin nu are mustață

Citesc relatările despre marea întâlnire tripartită de la Shenzhen, precum și analizele: o mulțime de analiști maghiari crescuți în cultura occidentală vorbesc și scriu despre cum, ba nu, asta nu a fost deloc Yalta 2.0. Ba da, chiar a fost! Îmi pare rău că eu trebuie să aprind lumina în craniile tot mai întunecate ale analiștilor la modă, dar da, a fost Yalta 2.0.

În primul rând: de unde iau atâția oameni ideea că nu a fost așa? Răspunsul este atât de simplu încât primitivitatea lui e uluitoare, la fel ca faptul că indivizi antrenați intelectual sunt capabili de o întorsătură pe care o vezi de obicei doar la secțiunile de comentarii ale antivacciniștilor. Așadar, nu a fost Yalta 2.0 pentru că ei nu ar vrea să fie așa – niciun alt argument rațional, niciun fapt, nicio relație cauză-efect nu apare în analizele negaționiste ale Yaltei, dar se poate citi clar că există o nevoie psihologică de a face ca lucrurile să nu fie așa cum sunt de fapt, și atunci să ajustăm și analizele în consecință, altfel ar trebui să ne confruntăm și cu propria noastră prostie. Să precizăm: aici îi critic pe analiștii pro-ucraineni, nu mă ocup de vatnici, nu merită.

Așadar, să începem cu începutul: dacă într-adevăr nu ar fi fost Yalta 2.0, atunci această întâlnire nici n-ar fi trebuit să aibă loc. N-ar fi trebuit să aibă loc, pentru că liderul numărul unu al lumii occidentale, al lumii libere, nu poate să se așeze la taifas cu tot felul de dictatori. Faptul că a putut totuși s-o facă, că nici presiunea opiniei publice de aici, nici cea de peste ocean nu a avut suficientă forță pentru a împiedica acest lucru, spune multe și despre noi. Dar lanțul de evenimente al Yaltei 2.0 este și mai elocvent. Am început de la premisa că nu se va discuta despre Ucraina. Apoi, cu doar câteva zile înainte, Trump a anunțat că, de fapt, se va discuta despre asta – iar noi, europenii, ucrainenii, am privit ca la cinema. Apoi a venit chestiunea dezarmării nucleare: America și Rusia sunt fără îndoială mari puteri nucleare, dar China? Cu cele șase sute de focoase ale sale? Și la această negociere nucleară nu au participat cele două puteri nucleare ale Europei, Franța și Anglia – care împreună deţin aproximativ același număr de focoase ca China.

Apoi acești trei dictatori – pentru că și Trump este unul – decid că ei, în calitate de membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, vor reforma bine ONU-ul. Nu cunoaștem opinia celorlalți membri permanenți ai Consiliului de Securitate – se poate presupune că nici nu au fost consultați –, iar ei sunt cei doi membri permanenți absenți din ecuație: Franța și Anglia. La inițiativa lui Trump, adică a primului om al lumii libere, este pus la index Curtea Penală Internațională, instituția care a emis mandat de arestare și pe numele lui Putin, dar pe lista căreia se află și Netanyahu, care, acum că a pierdut alegerile din țara sa, ar putea ajunge într-o situație incomodă. În documentul comun intitulat „Declarație către pace”, se spune că Curtea Penală Internațională și organismele similare „nu trebuie să își abuzeze de competențele jurisdicționale”. Pe românește: judecătorul să nu-i judece pe cei care au semnat declarația. Desigur, cu cât mai simplu e să rezolvi problemele lui Putin și ale lui Bibi eliminând organizația care îi consideră niște infractori problematici. La urma urmei, dacă nu există organ de anchetă și nu există instanțe, nici nu mai trebuie să vorbim despre infracțiuni – bravo, într-adevăr nu e Yalta 2.0, ba nu, deloc. Și pentru ca pacea să nu rămână doar un cuvânt frumos, în declarație s-a inclus și faptul că cele trei țări vor crește oferta și extracția de produse petroliere rafinate și vor asigura un „flux energetic stabil”. Al cui petrol și a cui casă de război este vorba, cu greu mai trebuie explicat: petrolul rusesc, aflat sub sancțiuni, a devenit dintr-odată parte a păcii mondiale.

O imagine în miniatură a haosului din mintea lui Trump: soția sa, Melania Trump, a scris în august 2025 o scrisoare lui Putin despre copiii răpiți, iar în octombrie a anunțat că, printr-un canal stabilit cu Moscova, opt copii au putut fi reîntorși la familiile lor. De atunci, împreună cu alții, continuă să lucreze pentru ca copiii ucraineni răpiți de ruși și deportați în Rusia să se poată întoarce acasă. Curtea Penală Internațională a inițiat procedurile împotriva lui Putin exact din cauza copiilor ucraineni răpiți. Așadar, soțul pune la index exact instanța care urmărește penal crima pe care soția încearcă să o repare. Șarpele se mușcă de coadă? Ba pe naiba, acest șarpe de mult și-a supt-o deja singur, a înghițit maioneza și arată cu mândrie lumii bucățile de coadă rămase între dinți – asta este astăzi Europa, asta este astăzi America și asta este astăzi Occidentul – și exact asta s-a văzut cât se poate de clar la Shenzhen.

În plus: atât Putin, cât și Trump au dat semnale destul de clare că se va discuta despre Ucraina – Trump și Putin au avut și o discuție între patru ochi înainte de întâlnirea tripartită, cu toate acestea nu știm nimic despre ce au discutat referitor la Ucraina. Și asta în condițiile în care Ucraina este finanțată în cea mai mare parte de noi, europenii, iar Trump este, teoretic, pe hârtie, aliatul nostru – nu ne spune ce a negociat cu Putin. Semnele Yaltei 2.0 continuă însă: la puțin timp după întâlnirea tripartită, țările coaliției celor dispuși să acționeze s-au reunit la Berlin și s-au arătat hotărâte să continue sprijinirea Ucrainei, iar Trump, pe drumul de retur, le-a dat un telefon de pe Air Force One ca să le explice ce prostie este această finanțare și câți bani ar economisi dacă nu ar face-o, de altfel Putin vrea pace. Chuck Schumer, liderul democrat al Senatului american, a spus că Xi și Putin se joacă cu Trump ca pe o vioară ieftină – o comparație perfectă. Și citesc analizele îngâmfate despre cum Xi l-a așteptat personal pe Trump pe aeroport, în timp ce pentru Putin a trimis doar unul dintre subalternii săi – rezultatul palpabil al unei spălări subversive de creier; unor astfel de analiști nici nu le trece prin minte că Xi a jucat acest rol intenționat, întrucât și el știe ceea ce știe 99% din lume: că la Trump se ajunge prin ego-ul său: o mică recepție personală, o mică laudă, că el este cel mai mare președinte american , și Ucraina poate deja să intre în ciorbă, împreună cu NATO, Europa de Est, Europa, cu tot și toate.

Și acum, argumentul preferat al negaționiștilor Yaltei: nu am văzut nicio împărțire, nu există nicio hartă, niciun acord semnat, așadar nu s-a întâmplat nimic. Numai că faptul că acum nu știm încă dacă lumea a fost împărțită și, dacă da, cum, nu înseamnă că nu s-a întâmplat. Nici Yalta nu a fost făcută publică în presa internațională a doua zi, și nimeni nu a trimis o notă diplomatică României sau Ungariei prin care să le anunțe că de mâine sunt sferă de influență rusească. Acordul privind Orientul Îndepărtat, prin care Roosevelt și Churchill i-au promis lui Stalin Insulele Kurile și partea de sud a Sahalinului, a fost făcut public de Departamentul de Stat american abia în februarie 1946, cu un an mai târziu. Despre „acordul procentual” dintre Churchill și Stalin, prin care în octombrie 1944, pe o bucată de hârtie, România a fost atribuită sovieticilor în proporție de 90%, lumea a aflat abia din memoriile lui Churchill, ani mai târziu, iar existența clauzei secrete a Pactului Molotov-Ribbentrop a fost negată de Moscova până în 1989. Esența înțelegerilor dintre marile puteri a fost întotdeauna aceea că nu în comunicat, ci mai târziu, în fapte, se dezvăluie ce înseamnă ele. Poate că este o exagerare să numim Shenzhenul Yalta 2.0 din acest punct de vedere, dar de un lucru putem fi deja siguri: a avut loc o discuție care poate fi CEL PUȚIN anticamera unei împărțiri. Și atunci mai bine să o numim Yalta 2.0, decât să ne amăgim că nu este.

Negaționiștilor Yaltei le mai place să spună că împărțirea de astăzi nu s-ar face pe hartă, așa că paralela ar șchiopăta. Exact de aceea nu șchiopătează. Astăzi, împărțirea nu este despre linii, ci despre cine are drept de veto asupra siguranței altora, ale cui instanțe pot funcționa și, în general, cine poate să se așeze la masă. La Abu Dhabi, Moscova a cerut retragerea NATO la configurația din 1997, adică exact ca Kremlinul să aibă ultimul cuvânt asupra apărării Europei de Est. La Shenzhen, cele trei mari puteri au decis despre reforma ONU și limitarea Curții Internaționale, fără Europa și Ucraina, iar la Berlin Trump și-a dictat deja propriile condiții doar la telefon. Asta este chiar logica de la Yalta. Celălalt argument preferat este că nimic nu este obligatoriu, pentru că s-a semnat doar o declarație, iar Trump este imprevizibil. Nici Yalta nu a fost un tratat internațional, ci doar o declarație, și pentru ca ea să decidă soarta Europei de Est pentru o jumătate de secol, nu a fost nevoie de mai mult: Armata Roșie se afla acolo unde se afla, iar Occidentul nu a vrut să poarte război pentru asta. Al treilea argument este că cele trei mari puteri nu au deloc încredere una în cealaltă, iar Xi nu ar vrea să împartă nimic. Nici Roosevelt, Churchill și Stalin nu aveau încredere unul în celălalt, Războiul Rece a început la câteva luni după Yalta, iar împărțirea a rămas totuși valabilă.

Cea mai mare lecție este probabil aceea că nici Yalta nu a fost numită Yalta atunci când s-a întâmplat. La 1 martie 1945, Roosevelt a declarat în fața Congresului american că conferința din Crimeea pune capăt sistemului „acțiunilor unilaterale, alianțelor exclusive, sferelor de influență” și tuturor mijloacelor cu care s-a încercat de-a lungul secolelor și care au dat mereu greș. Acest discurs ar fi putut fi citat timp de patru decenii la Varșovia, Budapesta și București, acompaniat de un râs amar. Și declarația de la Yalta a fost numită Declarația privind Europa liberată și a promis alegeri libere, iar documentul de la Shenzhen a fost intitulat „Declarație către pace”. În alegerea titlurilor, marile puteri au fost mereu pricepute.

Mai există speranță, chiar dacă slabă. Potrivit unui sondaj al Pew Research Center publicat pe 18 noiembrie, 67% dintre americani dezaprobă modul în care Trump gestionează războiul ruso-ucrainean, iar 39% dintre ei consideră că președintele favorizează prea mult Moscova. Această proporție a crescut de la august anul trecut, iar incertitudinea se simte deja și în propriul electorat al lui Trump. Din mandatul lui Trump mai rămân puțin peste doi ani: în ianuarie 2029 va trebui să plece, și orice ar promite astăzi lui Putin, respectarea acelei promisiuni nu va fi garantată de el. Până atunci, Europa trebuie să reziste și să păstreze cât mai mult posibil: să nu cedeze din sprijinul pentru Ucraina, să nu semneze nimic peste capul ei și să nu creadă că pacea este pace doar pentru că cineva o numește astfel.

Presiunea încă funcționează, dacă Europa este dispusă să o folosească, numai că nu este dispusă, pentru că Europa nu este dispusă nici să se descurce cu propriii ei putiniști bolnavi psihic și dereglați mental, în schimb, în numele democrației și al libertății de exprimare, le-a netezit drumul spre putere – vezi Le Pen și AfD, ca să dau doar cele două exemple mai elocvente. Trăim toți în Weimar, SA defilează deja pe străzi, iar Hitler cere alegeri anticipate, iar noi, ca struții istoriei, ne facem că nu e nicio problemă deosebită cu asta. De ce nu protestează ai noștri în toată Europa, cerând politicienilor aleși să trimită mai multe arme Ucrainei? De ce nu defilează zeci de mii de oameni la Poarta Brandenburg, cerând să intrăm odată pentru totdeauna în Moscova, să plătim nota pe care Rusia – care nu a renunțat niciodată la visele sale imperiale și care practic este mereu în război – o tot crește la adresa noastră cel puțin din 1945? De ce nu defilează zeci de mii la Budapesta, la Corvin köz, cerând să ripostăm în sfârșit pentru '56, pentru '48, pentru fiicele noastre violate, și, într-un foc, să aducem acasă comorile de artă maghiare furate? Nu există astfel de mișcări de masă, în schimb niște idioți de stânga cu mintea aiurea protestează împotriva costurilor de război, spunând că banii ar trebui investiți mai degrabă în educație – nu vă spun liniștitor că spiritul Parisului din '68 bântuie Europa precum o fantomă, iar în FSB-ul fost KGB se tăvălesc de râs la cât de bine le-a mers atacul organizat asupra capacităților noastre cognitive. Iar Putin face exact gestul-capcană de comunicare pe care putiniștii Europei, vatnicii, îl așteptau deja: îi invită pe liderii Europei la Moscova să discute despre noua arhitectură de securitate, despre pacea care, în interpretarea ruso-putinistă, înseamnă capitulare – dar nu e Yalta 2.0, ba nu, deloc.

Suntem idioți și ne merităm soarta, dar cum ne vom confrunta cu propria conștiință, căci deja se poate afirma: din cauza prostiei noastre au murit și atâția ucraineni nevinovați.

Nu e Yalta 2.0, ba nu, deloc!
La urma urmei, într-adevăr nu este: Stalin avea mustață, iar Putin nu are – ce argument, nu-i așa?

Karczag Anna/Ugar

V-a plăcut articolul?

Susțineți munca noastră cu o donație mică

Plată securizată prin Stripe • Min. 2 EUR

Recomandări Gesta:

Comasarea comunelor ar fi stimulată prin reducerea la jumătate a impozitelor și sprijin de milioane de lei. Prima variantă a reformei

Comasarea comunelor ar fi stimulată prin reducerea la jumătate a impozitelor și sprijin de milioane de lei. Prima variantă a reformei

Guvernul român ar urma să convingă administrațiile locale mai mici să fuzioneze cu vecinele lor prin reducerea la jumătate, timp de cinci ani, a impozitului pe locuințe și pe terenuri, precum și printr-un sprijin pentru investiții de cel puțin patru milioane de lei. Proiectul de ordonanță de urgență, pus în dezbatere publică vineri, 20 noiembrie, vizează în primul rând comunele cu cel mult 1.500…

ugar•
Primare comună împotriva extremelor: Attal, Retailleau și Lisnard ar propune un singur candidat împotriva lui Le Pen și Mélenchon

Primare comună împotriva extremelor: Attal, Retailleau și Lisnard ar propune un singur candidat împotriva lui Le Pen și Mélenchon

În Franța, cei trei candidați la președinție ai centrului și centru-dreptei au convenit, în principiu, să decidă printr-o primară comună care dintre ei va fi singurul candidat la alegerile prezidențiale din 2027.

ugar•
Răspuns pentru Anna Karczag: nu, aceasta nu a fost Ialta 2.0!

Răspuns pentru Anna Karczag: nu, aceasta nu a fost Ialta 2.0!

Aș preciza de la bun început: îmi place să citesc textele Annei Karczag, mai ales atunci când investește energie și face cercetarea necesară. Articolul ei despre Protocoalele Înțelepților Sionului este amplu și plin de informații, la fel cum mai multe dintre articolele ei despre războiul cognitiv sunt o muncă lăudabilă. Totuși, există momente în care exagerează și se lasă purtată de impuls – și…

ugar•
Două treimi dintre americani consideră că Trump înclină spre Moscova

Două treimi dintre americani consideră că Trump înclină spre Moscova

Două treimi dintre americani, 67%, dezaprobă modul în care Donald Trump gestionează războiul Rusiei împotriva Ucrainei, iar doar 30% sunt de acord cu el. Acest lucru reiese dintr-un sondaj realizat de Pew Research Center, publicat miercuri, care este deosebit de relevant joi, ziua summitului Trump–Putin–Xi de la Shenzhen. Institutul de cercetare a chestionat 10.247 de adulți între 9 și 15…

ugar•
Grindeanu nu cedează: vineri vine primul proiect privind fuzionarea localităților

Grindeanu nu cedează: vineri vine primul proiect privind fuzionarea localităților

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat joi seară, într-un interviu acordat Digi24, că Ministerul Dezvoltării va lansa vineri, 20 noiembrie, în dezbatere publică primul proiect al reformei administrative. Proiectul de ordonanță se referă la fuzionarea voluntară a localităților mici. „Nu voi ceda. Dacă există un partid politic care poate face asta, acela este PSD. Ceilalți stau doar pe…

ugar•