Trucul NATO al lui Marine Le Pen: ar rămâne până când va declara că războiul s-a terminat

Marine Le Pen a liniștit Europa: pentru moment nu ar retrage Franța din comandamentul militar integrat al NATO, cel puțin nu până atunci, cât timp durează războiul rusesc împotriva Ucrainei. Auzită prima dată, aceasta poate părea o poziție responsabilă, însă lupul doar a îmbrăcat blana oii, fără să devină vegetarian: în aceeași frază, Le Pen a confirmat că retragerea rămâne un obiectiv, doar că amână momentul acesteia.

Aici este importantă o precizare: Le Pen nu ar pune capăt apartenenței depline a Franței la NATO, ci ar retrage țara din sistemul de comandament militar integrat al alianței. Franța a funcționat deja între 1966 și 2009 în acest sistem separat: a rămas membră NATO, dar nu a participat pe deplin la planificarea militară comună și la structura de comandă. Numai că ceea ce pe vremea lui De Gaulle putea părea autonomie strategică franceză, în prezența unei Rusii care a atacat Ucraina și asediază Europa cu acțiuni de sabotaj și atacuri cibernetice, ar însemna slăbirea deliberată a unității militare a alianței. Le Pen a declarat acum că „atâta timp cât se desfășoară un război la porțile Europei”, nu a venit momentul pentru o astfel de măsură.

Din frază lipsește însă partea cea mai importantă: cine, pe baza căror condiții și exact când va stabili că războiul s-a încheiat? După un armistițiu? La o cedare forțată de teritoriu ucrainean? Atunci când Rusia îngheață frontul, dar nu renunță la noi atacuri? Sau va fi suficient ca un politician pro-Moscova să anunțe pur și simplu că rușii au câștigat, iar toată lumea să se ducă acasă? Pentru acesta din urmă există deja un precedent testat în Europa Centrală și de Est. Viktor Orbán, în august 2025, pe când era încă prim-ministru, a declarat că „Rusia a câștigat războiul, iar Ucraina l-a pierdut”. Războiul, desigur, nu s-a terminat, ucrainenii nu au depus armele, iar Rusia a continuat să le bombardeze orașele, dar pentru Orbán nu a fost nevoie de niciun tratat de pace, de niciun armistițiu, nici de vreo contribuție deosebită a realității pentru a ajunge la această concluzie politică.

Tocmai de aceea este periculoasă condiția lui Le Pen. „Până la sfârșitul războiului” nu este o garanție solidă de securitate, ci o ușă de ieșire interpretabilă liber din punct de vedere politic. Dacă ea sau vreunul dintre aliații săi de la Moscova decide să numească pace un armistițiu, un front înghețat sau o capitulare ucraineană, condiția pe care și-a impus-o singură se va considera îndeplinită, și poate începe retragerea Franței din comandamentul militar al NATO. Blana de oaie a alunecat și în altă privință. Le Pen a declarat că, dacă ar deveni președintă, ar pune capăt sprijinului financiar pentru Ucraina și continuă să susțină că Franța nu este în conflict cu Moscova, deși Kremlinul atacă statele europene prin atacuri cibernetice, acțiuni de sabotaj, dezinformare și influență politică. Ar permite în continuare asistență militară și instruire, este dispusă chiar să vorbească despre o misiune de menținere a păcii, dar s-ar retrage din comandamentul comun al NATO în momentul pe care îl va considera potrivit.

Așadar, aceasta nu este o ruptură față de politica anterioară a lui Le Pen, favorabilă Moscovei, ci o ambalare mai prezentabilă, adaptată alegerilor. Rețeta este simplă: în campanie promite că nu va destrăma politica franceză privind NATO cât timp durează războiul, apoi își rezervă dreptul de a decide când consideră războiul încheiat, iar dacă etalonul va fi cel al lui Orbán, pentru asta nici măcar nu e nevoie de pace.

Opinie