Se pare că nu e treaba noastră în ce s-a înțeles UDMR cu Niculescu

Doar nouă, celor de la Ugar, ni se pare ciudat că nicăieri nu este disponibil textul acordului semnat ieri de Kelemen Hunor și Luca Niculescu?

L-am căutat, de altfel, și ieri, și azi.

L-am căutat pe site-ul Partidului Comunist Monopolist, pe prima pagină și în chenarul corespunzător - dar nimic nicăieri.

Probabil doar noi suntem atât de demodați încât căutăm pe site-ul oficial — ne-am gândit — , poate onorații parlamentari au postat linkul pe Facebook! Dar nu e nicăieri nici acolo, nici pe pagina oficială a UDMR, nici pe cea a lui Kelemen Hunor, nici într-o postare, nici în vreun comentariu adăugat la vreo postare.

Interesant.

Și nimănui nu-i lipsește.

Totuși, despre încheierea acordului a dat știre fiecare mare organ de presă maghiar din România, exact așa cum și-a imaginat UDMR. Și nu-i interesează pe nimeni faptul că Partidul Monopolist nu le pune sub nas alegătorilor textul acordului?

Ne putem imagina ca politicienii majoritari să facă același lucru cu presa română și cu opinia publică românească, cu publicul larg, să nu publice programul de guvernare, ci doar să se fotografieze cu el? Nu-i așa că nu?

Ne putem imagina că, dacă totuși s-ar întâmpla așa ceva, nimeni nu ar obiecta?

Or, din punct de vedere constituțional, la nivelul comunității maghiare din România, acordul actual corespunde programului de guvernare, întrucât UDMR are o poziție de monopol asigurată prin lege. La fel cum există un singur guvern, există o singură UDMR, cu buget, cu autoritate, ca și cum ar fi un guvern. Același statut pe care l-a avut, în regimul trecut, atotputernicul Partid Comunist Român.

Cu o presă loială.

Doar nouă, celor de la Ugar, ni se pare ciudat că UDMR încheie în grabă un acord ulterior, la câteva zile după publicarea programului de guvernare al lui Niculescu? Mai mult, din declarații reiese chiar că programul de guvernare — față de care Niculescu s-a angajat nu la cererea UDMR, ci unilateral — conține mai multe garanții de protecție a minorităților decât acordul UDMR-Niculescu... Cum se explică asta?

Nu ar fi trebuit să se arate că agenția de comunicare de stat numită UDMR doar aleargă după evenimente?

Nu ar fi trebuit să se arate, dragi colegi și dragi „opozanți”, că UDMR a avut la dispoziție cinci luni și jumătate pentru a-și elabora propria poziție privind cauzele maghiare pe care dorește să le reprezinte în negocierile de coaliție sau de formare a guvernului și care sunt punctele de la care nu ar ceda?

Nu ar fi trebuit să sâcâim UDMR cu acest subiect în ultimele luni? Să-și elaboreze deja poziția și să o facă publică? Nu ar fi trebuit să le cerem socoteală pentru chestiuni concrete? Doar aici s-au renaționalizat păduri...

Nu ar fi trebuit să le tragem o săpuneală pentru că fac campanie în sala de clasă, și în același timp nici nu observă problemele pentru cercetarea cărora voi ați primit o căruță de bani de la guvernul Orbán?

Nu aceasta ar fi trebuit să fie sarcina voastră, în loc de lingușeala găunoasă din jurul lui Tarr Zoltán?

Pe lângă asta, cum nu v-a sărit în ochi că acești copii învață geografia în limba română? Comunități mai mici decât populația maghiară din Luduș (Marosludas) reușesc să rezolve asta... Dar, pare-se, există undeva de unde privind lucrurile, acest lucru este tot capacitate de acțiune colectivă.

De ce este mai important ca UDMR să fie din nou bun prieten cu partidul de guvernare din Ungaria, decât faptul că lucrează sau nu în România în interesul nostru? Mai ales pentru voi, cărora nu v-a plăcut că erau prieteni buni cu guvernul maghiar anterior?

Noi am auzit, chiar de la voi, că trăim în România și că nu trebuie să dansăm tango-cha-cha-cha la Budapesta...