PNL trece în opoziție, PSD preia guvernarea, UDMR rămâne în șiretenia sa obișnuită

Pentru prima dată după multă vreme, se pare că PNL ia în serios opoziția și, pe lângă asta, și ideea unei politici de partid independente. Liberalii au devenit, de aproape două decenii, poate chiar mai mult, un fel de atașă laterală a PSD – ne amintim încă de coaliția PSD–PNL din cadrul USL (Uniunea Social-Liberală), care a condus România sub dominație totală între 2012 și 2014, până când PNL a părăsit coaliția.

Și atunci au încercat cu entuziasm să se îndrepte spre opoziție, dar, în afară de atacuri la adresa PSD, nu au reușit să arate nimic altceva; nu întâmplător a putut crește alături de ei USR, mai exact, nu întâmplător au gândit atunci mulți tineri de bună-credință, care ani la rând au ieșit în stradă, că mișcarea lor ar trebui să se organizeze într-un partid. (Au existat totuși și dezavantaje, iar politica de partid a sfârșit prin a înghiți mulți oameni buni, astfel încât USR s-a comportat, la momentele de cotitură importante, exact ca celelalte partide, de exemplu eliminarea din interiorul partidului a propriei candidate la președinție, cu alte cuvinte: trădarea ei în favoarea lui Nicușor Dan este exact un astfel de caz. Nu întâmplător l-a întrebat recent, cinic, Elena Lasconi pe Dominic Fritz dacă e mai bine acum, că Dan a ajuns președinte. Întrebarea ei este mai mult decât îndreptățită, dar, cum spuneam, asta ne-ar duce acum prea departe.) Revenim la PNL. Liberalii au reușit apoi să formeze din nou guvern împreună cu USR și UDMR, iar primul lucru pe care l-au făcut a fost să recurgă la tertipuri copiate de la PSD pentru a destabiliza USR, care nu a vrut să asiste la asta și a ieșit de la guvernare, ajungându-se astfel la situația în care președintele de atunci, pe numele său Klaus Iohannis, un om de inteligență medie, dar de o aroganță gravă, a reușit să readucă laolaltă coaliția PSD–PNL, prin tandemul Ciolacu–Ciucă. Fără a intra prea mult în istoria de partid a PNL din ultimii ani, se poate totuși constata că socoteala liberalilor cumva nu a ieșit – au vrut atât de mult să ajungă și să rămână la putere, încât s-au aliat cu oricine le-a ieșit în cale pe autostradă, astfel încât valoarea lor a început să convergă puternic spre zero.

Odată cu Bolojan li s-a deschis acum o șansă și se pare că încep să înțeleagă și faptul că câțiva ani de opoziție pot da roade foarte bune, mai ales atunci când au și o bază morală legitimă pentru asta – or, a nu fi alături de PSD este, în sine, un act de moralitate în această țară. În plus, PNL se află acum, pentru prima dată, în situația de a nu doar croncăni de pe margine, ci și de a putea arăta ceva concret – mulți critică, într-adevăr, guvernarea lui Bolojan, dar este cert că, datorită lui, bugetul nu a scăpat de sub control și tot datorită lui am reușit cumva să arătăm bine în ochii piețelor occidentale și ai UE. Marea sa reformă a statului nu a reușit, dar i-a rămas imaginea celui care a fost dat deoparte tocmai pentru că, prin desființarea sinecurilor, deranja sistemul. Acești doi factori, moralitatea și activitatea de guvernare, reprezintă exact atâta muniție câtă e nevoie pentru doi ani, până la următoarele alegeri parlamentare, iar Bolojan poate miza, pe bună dreptate, că PSD nu se va schimba, astfel încât, mai devreme sau mai târziu, va reuși din nou să întoarcă țara împotriva sa, iar atunci populația se va îndrepta spre opoziție – spre AUR, cine a vrut, și-a găsit deja direcția, dar există un strat foarte numeros de oameni care, deși nemulțumiți, nu vor să voteze nici cu AUR, iar pentru aceștia un pol condus de Bolojan le poate oferi o alternativă serioasă.

Liberalii au dat deja startul, afirmând ieri că, de acum încolo, PSD este responsabil pentru tot – și acest lucru este adevărat. Social-democrații sunt la guvernare, nu mai au un partener de coaliție pe care să-l învinovățească – ceea ce, în cazul unui partid care a obținut 22% la ultimele alegeri, nu este o performanță neglijabilă. Puterea reală a PSD este însă mult mai mare: probabil sunt în continuare partidul cel mai adânc înrădăcinat din România, cu nenumărați primari, președinți de consilii județene, majorități locale, iar acum au și guvernul, astfel încât au toate șansele să guverneze chiar și bine. Numai că PSD obișnuiește, de regulă, să rateze astfel de șanse, pur și simplu pentru că tratează puterea așa cum o fac discipolii lui Iliescu: fac cu ea ce vor, nu ce trebuie. Dar dacă România se schimbă, atunci se schimbă și PSD, deși lucrul acesta nu este nici pe departe atât de evident încât să-i credem pe cuvânt, dar totuși: nu mai este chiar partidul în care Dragnea, Tudose, Iliescu și Năstase fură țara, deși nici de la Grindeanu nu ne așteptăm să devină om de stat. Numai că nici nu e sigur dacă trebuie să ne ațintim privirea asupra lui Grindeanu: omul cu adevărat puternic al partidului a devenit Neacșu, care, în calitate de ministru de interne și viceprim-ministru, are practic acces la întreaga funcționare a guvernului și poate influența funcționarea acestuia în ansamblu. Iar ce știm despre Neacșu este suficient de rău pentru a nu avea încredere în el: și-a angajat propria fiică la propriul birou parlamentar, motiv pentru care a fost condamnat pentru conflict de interese – definitiv. Da, și acum el este viceprim-ministru în noul guvern, precum și ministru de interne. Doar atât ne este deja suficient pentru a presupune, pe bună dreptate, despre PSD: nu va reuși să țină pasul cu schimbările societății românești, va folosi guvernarea pentru a-și consolida propriile poziții de partid, va acumula din nou un deficit record, iar numai Dumnezeu știe ce se va întâmpla după ce va părăsi puterea.

Ei bine, asta a reușit să compună Nicușor Dan, președintele pe care l-am ales cu speranța consolidării proceselor democratice, deși, prin eliminarea Elenei Lasconi menționată mai sus, am fi putut avea deja o idee despre faptul că acest om, oricât de genial matematician ar fi, va deveni fără scrupule parte a sistemului – aș putea spune chiar: s-a estompat în gri.

În sistemul politic românesc, îmbibat temeinic de serviciile secrete, pentru Nicușor însă totul a decurs bine, poate el fiind singurul care poate fi mulțumit: cu ajutorul PSD l-a îndepărtat de la guvernare pe Bolojan, cel care i-ar fi putut fi contracandidat la viitoarele alegeri prezidențiale, iar prin PSD s-a format un guvern compatibil cu MAGA, lucru care, pentru un președinte român care face lobby prin articole plătite în presa americană, este cu siguranță convenabil. De acum încolo, PSD nu va mai susține inițiativele de suspendare a președintelui – AUR are una pregătită în mânecă, dar deocamdată nu a reușit să strângă numărul necesar de semnături –, așa că Dan rămâne singurul care poate dormi liniștit.

Desigur, cititorii maghiari sunt, în general, interesați
de ce ar putea însemna viitorul UDMR

Ei bine, în cazul lor nu poate fi vorba despre vreo rezervă de principiu, de mult nu mai este vorba despre moralitate și altele asemenea. Cei din jurul lui Hunor și-au însușit complet mentalitatea orientată spre profit, pe care o numesc pragmatism transilvan, și nu vor, nici nu pot să iasă din ea, dar de ce ar și vrea? La urma urmei, maghiarii oricum îi votează, iar procentul lipsă de unul-două la sută poate fi adunat din Teleorman și așa mai departe, pentru că, pe baza unui deal încheiat la o stațiune balneară numită după un anume zeu Neptun, dispun de un loc închiriat în politica internă românească și la vârful acesteia.

Cel puțin deocamdată, pentru că România se schimbă, și încă se schimbă mult – cu toate fenomenele extremiste, cu toată povestea Georgescu–AUR–Șoșoacă, dar România se schimbă –, ar fi fost de neconceput, în trecut, ca această clasă politică să nu reușească, timp de cinci luni, să scoată din sine un guvern – acum au reușit pur și simplu să provoace această criză politică, pierzând, din cauza legii salarizării amânate, 770 de milioane de euro, iar pe Dâmbovița au mai curs și alte câteva miliarde. Astfel de crize nu pot ieși la suprafață în această țară mioritică decât atunci când se pregătesc schimbări.

Avem Uniunea Europeană, care tratează din ce în ce mai serios disciplina fiscală privind sprijinul financiar, fără de care România s-ar prăbuși în câteva clipe, avem amenințarea rusă, idioțenia de tip MAGA, care influențează România, ca partener strategic al Americii, mult mai puternic decât am crede la prima vedere, și avem o țară fragmentată, care, deși a arătat o dezvoltare spectaculoasă în ultimii douăzeci de ani, nu a reușit să elimine inegalitățile sociale, iar acestea pot fi acum tot mai greu vârâte înapoi în sticlă. Bolojan a putut începe punerea în ordine a finanțelor publice fără o rezistență socială deosebită, deși acest lucru a afectat sensibil mai ales populația, prin creșterile de taxe și tăierea diferitelor beneficii, nu pentru că așa ceva ar fi fost ușor, ci pentru că poporul a mai oferit o ultimă șansă acestei clase politice numite pro-occidentale, în speranța că în al doilea tur vor veni reformele companiilor de stat, reforma sistemului administrativ-teritorial învechit, punerea în ordine a sistemului judiciar, diferitele reforme promise de zeci de ani, care să afecteze în sfârșit marii privilegiați care se îngrașă pe banii statului – iar prin înlăturarea lui Bolojan, tocmai acest lucru nu a mai venit. Rareori se întâmplă în istoria politică europeană ca oamenii să iasă în stradă în sprijinul unui prim-ministru care introduce măsuri de austeritate și ia bani de la populație – și totuși, în România, acest lucru s-a întâmplat în luna mai a acestui an.

Așadar, România se schimbă, iar această schimbare va deveni tot mai rapidă, în măsura în care PSD nu va reuși să ofere acea guvernare pe care o așteaptă oamenii – și putem fi aproape siguri că nu va reuși –, dar, între timp, vor apărea noi partide, din fuziunea și colaborarea dintre PNL și USR se va contura un nou pol, iar artificialitatea menținerii UDMR, cea care a dus la semnarea deal-ului de la Neptun și care astăzi s-a împietrit într-o regulă de la sine înțeleasă, s-ar putea transforma curând într-o povară pentru mulți. UDMR nu intră acum la guvernare, deși PSD chiar l-a invitat, iar relația cu Grindeanu nu este deloc rea, Cseke anunțase chiar, mai devreme, marea idilă guvernamentală, dar între timp, dintr-un motiv sau altul, lucrurile s-au blocat, iar UDMR s-a angajat, printr-o înțelegere firavă, necunoscută în detaliu comunității maghiare și nepublică pentru comunitatea noastră, să sprijine timp de jumătate de an guvernul Niculescu.

Hunor a vorbit despre o majoritate născută din constrângere, dar, per ansamblu, în această criză de cinci luni, UDMR nu a reușit să creeze sau să profite de niciun moment în care să se fi așezat pe o poziție de principiu și să fi rămas consecvent la ea. Nu știm acum de ce nu au intrat la guvernare, dar se poate bănui cu tărie că acest lucru are legătură cu faptul că Alianța este membră a Partidului Popular European, iar PPE nu a privit deloc cu ochi buni modificarea constituțională croită pentru Fritz, pe care, în cele din urmă, s-a reușit să fie impusă și validată cu ajutorul judecătorului constituțional UDMR-ist Csaba Asztalos. Cel mai probabil, cei din jurul lui Hunor au primit și un semnal serios: dacă merg la guvernare cu PSD, pierd calitatea de membru al PPE, plus tot ce decurge din aceasta pe scena internațională, adică practic totul. Oricum ar fi, tocmai din cauza lipsei de moralitate, UDMR nu mai are în față acea imagine de viitor plină de siguranță pe care o avea până acum. Și abia acum urmează momentul în care lenea intelectuală a ultimilor ani și reprimarea diferitelor voci critice din rândul maghiarilor din Transilvania se vor întoarce împotriva lor – Alianța nu are niciun răspuns la reforma administrativ-teritorială, dar nici nu știe ce să facă cu ideea reintroducerii votului în două tururi – chiar dacă acest lucru ar fi mai democratic decât sistemul actual, UDMR se opune din reflex, așa cum s-a opus și anterior reducerii pragului electoral și, în general, oricărui pas pe care forțele pro-occidentale, dornice să modernizeze România, îl consideră important.

Abia acum ne va doborî de-a binelea, deși spațiul media ne-a stors deja mințile până acum, un spațiu din care au dispărut jurnaliștii și analiștii care înțeleg lumea, îi urmăresc evenimentele și știu să plaseze procesele într-un context mai larg, iar în urma lor a rămas o comunitate numeroasă, manipulată, antivaccinistă, pro-rusă și fanatic devotată lui Viktor Orbán – nu toți maghiarii din Transilvania sunt așa, dar cei care sunt așa sunt din plin suficienți pentru a forma o majoritate critică. Or, pornind de la minus, în această lume complexă, ar fi tot mai mare nevoie ca fiecare să poată vorbi liber, fără să-i fie teamă pentru cuvintele sale. UDMR tocmai acest teren l-a arat, apoi l-a sărat, pentru ca în urma lui să rămână acel pârloagă sălbăticită despre care acum vă strigăm noi. Așa că îi îndemn și pe această cale pe cititorii noștri: cine are o imagine, o teorie despre ce ar putea urma pentru maghiarii din Transilvania în următorii zece ani și ce ar trebui făcut, să nu o păstreze pentru sine, ci să scrie la adresa de e-mail ugar@gesta.ro.

Până atunci, să ne bucurăm, Vincent, căci avem guvern, iar UDMR nu face parte din el.

Anna Karczag